VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

La Tokyo, Natalia Gavrilița a discutat oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova

Oportunitățile investiționale ale Republicii Moldova au fost discutate, astăzi, 27 septembrie, în cadrul unei întrevederi dintre prim-ministra Natalia Gavrilița cu Sam Mogi, președintele Comisiei pentru relații externe a Asociației Japoneze a Directorilor Corporativi (Keizai Doyukai) și alți membri ai organizației.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind situația economică globală și perspectivele pe termen mediu.

În context, prim-ministra Natalia Gavrilița a vorbit despre acordarea Republicii Moldova statutului de țară candidat și efortul Guvernului pentru accelerarea implementării valorilor și standardelor europene in toate domeniile, fapt ce va spori atractivitatea țării pentru investiții de calitate, inclusiv pentru investitorilor niponi.

De asemenea, prim-ministra a încurajat membrii Asociațieii Keizai Doyukai să examineze avantajele actuale oferite de Republica Moldova pentru investitori, cum ar fi zone economice libere, proceduri vamale simplificate, export fără taxe în UE.

„Aceste oportunități vă deschid calea spre investiții în domenii, precum industriile agroalimentare, a vinului, farmaceutică, electronică, după modelul altor companii nipone, care au reușit să construiască afaceri de succes în Republica Moldova”, a spus Natalia Gavrilița.

De asemenea, părțile au apreciat dinamica pozitivă a volumului de comerț exterior al Republicii Moldova cu Regatul Japoniei, care a înregistrat  peste 30 milioane de dolari în prima jumătate a anului curent. 

Investitorii niponi au apreciat reforma în sectorul educației, lansată de Executiv și consolidarea capacităților Universităților și instituțiilor de cercetare din țara noastră. În discuții, a fost exprimată susținerea Japoniei pentru agenda europeană a Republicii Moldova și reformele inițiate în calea avansării dialogului european. 

Keizai Doyukai este o organizație niponă privată, activitatea căreia este orientată spre consolidarea economiei japoneze. Asociația întrunește cca 1500 de membri, directori de top din peste o mie de corporații.

Prim-ministra Natalia Gavrilița întreprinde o vizită de lucru în Japonia

Menționăm că în perioada 26-28 septembrie curent, prim-ministra Natalia Gavrilița întreprinde o vizită la Tokyo, unde urmează să participe la funeraliile de stat ale fostului premier, Shinzo Abe.

De asemenea, agenda prim-ministrei include întrevederea bilaterală cu omologul său japonez, Fumio Kishida; întrevederea cu președintele Organizației Japoneze pentru Comerț Exterior (JETRO), Nabuhiko Sasaki, și cu președintele Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei (JICA), Akihiko Tanaka.

Prim-ministra va mai discuta cu Yoshio Sato, președintele Comisiei pentru Europa din cadrul Federației de afaceri din Japonia (Keidanren).

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.