VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Albania va găzdui în 2027 summitul NATO

Prim-ministrul Albaniei, Edi Rama, a anunţat luni că ţara sa, membru NATO din 2009, va găzdui la Tirana, în 2027, summitul Alianţei Nord-Atlantice, potrivit televiziunii publice albaneze RTSH, transmite EFE.

„Acum câţiva ani era de neconceput ca Albania să devină un punct de referinţă şi să i se încredinţeze aceste sarcini”, a declarat premierul Edi Rama în cadrul unei reuniuni a corpului diplomatic albanez, potrivit portalului RTSH.

Albania, care a cunoscut totalitarismul până la începutul anilor 1990, aspiră să devină membru al Uniunii Europene (UE) şi a încheiat aşa-numitul „proces de screening”, etapa de dinaintea începerii negocierilor de aderare.

În cadrul reuniunii, socialistul Rama a reiterat, de asemenea, faptul că scopul guvernului său este ca Albania să obţină aderarea la UE până în 2030.

În acest sens, şeful guvernului albanez a dat asigurări că sunt în desfăşurare reforme ce vizează îmbunătăţirea statului de drept şi combaterea corupţiei şi a îndemnat corpul diplomatic să contribuie la acest proces cu un „nou dinamism”.

Premierul Rama a reamintit, de asemenea, că Albania va găzdui anul viitor summitul Comunităţii Politice Europene, o platformă de dialog politic privind viitorul Europei, care va reuni şefi de stat şi de guvern din 44 de ţări europene.

sursa

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.