VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

O fetiță de 13 ani, lăsată fără supraveghere în propria casă, a murit după ce în locuință a izbucnit un incendiu

O fetiță de 13 ani a murit în urma unui incendiu devastator care a izbucnit în locuința în care se afla. Copila fusese lăsată singură acasă. Tragedia a avut loc în după-amiaza de joi în satul Parcani, raionul Șoldănești.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:19. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri.  

„În procesul intervenției în interiorul casei a fost depistat corpul carbonizat al minorei. Din primele investigații s-a stabilit că fata avea dizabilități, iar în momentul producerii incendiului aceasta se afla singură, fără supravegherea maturilor. Incendiul a afectat bunurile materiale din locuință pe o suprafață de 63 metri pătrați”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Cazul este cercetat acum de structurile de drept. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.

IGSU îndemnă oamenii care au în grijă minori să nu-i lase de unii singuri pentru a evita situațiile de risc. De la începutul anului 2024, în Republica Moldova s-au produs 1112 incendii în care și-au pierdut viața 63 de persoane, inclusiv 3 minori.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.