VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Cel puțin 30 civili au fost ucişi și peste 140 au fost răniți în incursiunea ucraineană din Kursk. Între timp, trupele Kievului își extind operațiunea

Serviciile medicale ruse au stabilit miercuri că cel puțin 30 de civili au murit și peste 140 au fost rănițir în urma ofensivei lansate de Ucraina pe 6 august în regiunea Kursk din Rusia.

„Din cauza atacului unităților armatelor ucrainene asupra regiunii Kursk, peste 30 de persoane au murit. Alte 143 de persoane au fost rănite. Dintre acestea, 79 de persoane au fost internate, inclusiv 4 copii”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor medicale ruse, citat de agenţia oficială rusă de presă TASS.

Forțele Armate ale Ucrainei desfășoară o operațiune militară pe teritoriul regiunii Kursk din Federația Rusă din 6 august. Potrivit ultimelor date ale Statului Major General, în timpul ofensivei, trupele ucrainene au preluat controlul asupra a 28 până la 35 km de teritoriul regiunii și a 93 de așezări.

După distrugerea celor trei poduri pe râul Seim, ucrainenii încearca să izoleze încă 50 de localități rusești, exercitând concomitent presiune dinspre zonele deja capturate în est. Armata rusă începuse să folosească pontoane pentru deplasarea trupelor şi aprovizionarea lor, dar şi aceste structuri provizorii au ajuns ținta sistemelor de rachete ucrainene. Unul dintre cele două pontoane instalate de ruși peste râul Seim nu mai era marți vizibil în imaginile din satelit.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunţat crearea grupărilor de trupe „Belgorod”, „Breansk” şi „Kursk” pentru apărarea acestor regiuni de graniţă în faţa atacurilor ucrainene. De la declanșarea războiului împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a creat şase grupări de trupe, și anume Centru, Vest, Sud, Est, Nipru şi Nord.

Președintele rus Vladimir Putin ar fi ordonat respingerea trupelor ucrainene din Kursk până pe 1 octombrie, dar fără a retrage efective implicate în ofensiva rusă din Doneţk, relatează RBC-Ukraine.

Pe de altă parte, Pentagonul a anunțat că a observat mutarea unui „număr mic” de trupe ruse spre Kursk. Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, armata ucraineană continuă să avanseze în această regiune din vestul Rusiei.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.