VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un nou proiect al UE privind securizarea frontierei moldo-ucrainene

Serviciul Vamal al Republicii Moldova și Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei au semnat condițiile tehnice pentru schimbul de date, finalizând operaționalizarea realizărilor în cadrul unui proiect de gestionare integrată a frontierelor finanțat de Uniunea Europeană. Evenimentul a avut loc la punctul comun de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, transmite IPN.

Începând cu 2020, proiectul „UE pentru securitatea frontierelorˮ, implementat de Organizația Internațională pentru Migrație, a consolidat controlul comun și schimbul de informații privind persoanele, vehiculele și mărfurile care traversează frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova. În trei puncte rutiere de trecere a frontierei au fost instalate un mecanism de monitorizare video și un sistem automat de recunoaștere a plăcuțelor de înmatriculare, care permit schimbul de informații vamale în timp real.

„În cadrul proiectului au fost modernizate sistemele informatice centrale ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova și ale Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei. Modernizările au îmbunătățit procesele de business și au facilitat schimbul reciproc de informații între Ucraina și Moldova, precum și interacțiunea viitoare cu sistemele informaționale vamale ale Uniunii Europeneˮ; a declarat Viorel Doagă, directorul interimar al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

Proiectul a susținut, de asemenea, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din Moldova și Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, care au primit echipamente navale moderne pentru patrularea de-a lungul râului Nistru. Mașinile, bărcile de patrulare și alte echipamente specializate au îmbunătățit misiunile de prevenire a criminalității și de salvare, în special în condiții meteorologice nefavorabile.

„Sprijinul UE a permis facilitarea comerțului și a circulației persoanelor la frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova, prevenind și luptând în același timp împotriva contrabandei și a altor infracțiuni legate de frontiere, a criminalității și a corupției. În cele din urmă, a contribuit la securitatea, stabilitatea și dezvoltarea durabilă a regiuniiˮ, a declarat Oleh Nikolaichuk, șeful adjunct al Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei.

Proiectul „UE pentru Securitatea Frontierelorˮ a durat din ianuarie 2020 până în iunie 2024, cu un buget total de 4 440 000 de euro. Uniunea Europeană a contribuit cu 3 552 000 de euro, iar restul sumei a fost cofinanțată de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova, Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.