VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Bilanțul activității parlamentare în luna iulie: Câte acte normative au fost adoptate de deputați

71 de acte normative au fost adoptate de Parlament pe parcursul lunii iulie. Potrivit datelor statistice de bilanț, este vorba despre 54 de legi și 17 hotărâri de Parlament.

Două dintre acte au fost votate în a treia lectură, 69 – în lectura a doua, iar 49 de proiecte de acte normative – în prima lectură. Tot în luna iulie au intrat în procedură legislativă 68 de proiecte.

În lectură finală au fost votate politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 și rectificarea bugetului de stat pentru anul curent. De asemenea, deputații au votat modificarea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2024. Alte modificări legislative votate de Parlament vizează stimularea inovației în sectorul energetic național, valorificarea surselor de energie regenerabilă și acordarea facilităților pentru rezidenții zonelor economice libere.

Parlamentul a mai ratificat o serie de acorduri prin care se oferă asistență financiară țării noastre de către partenerii de dezvoltare pentru creșterea rezilienței, construcția sau renovarea locuințelor sociale eficiente energetic, modernizarea infrastructurii rutiere și a punctelor de frontieră, acces pentru pacienți la tratamente de reabilitare de calitate etc. 

Deputații au votat și proiecte de acte legislative care vizează reformarea justiției și combaterea corupției. Respectiv, au fost înăsprite amenzile pentru coruperea alegătorilor, a fost modificată legislația pentru eficientizarea instanțelor judecătorești și a evaluării externe a judecătorilor și procurorilor.

Inițiativele legislative votate de Parlament conțin și anumite măsuri de susținere a populației. A fost extins Programul „Prima casă” și a fost votat, în prima lectură, pentru majorarea alocațiilor lunare acordate victimelor represiunilor politice. Totodată, a fost constituită o comisie specială parlamentară care va identifica măsurile necesare pentru depășirea crizei în domeniul agricol.

Pe parcursul lunii iulie, în plenul Parlamentului au fost audiate patru rapoarte: al Consiliului Concurenței, cel privind acordarea ajutoarelor de stat în anul 2022, al Consiliului pentru egalitate și Raportul pentru anul 2023 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Înainte de a fi votate în plenul Parlamentului, inițiativele legislative au fost examinate de comisiile permanente. Membrii acestora s-au întrunit în 68 de ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 106 rapoarte, 48 de corapoarte și 141 de avize.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.