În noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 se împlinesc 84 de ani de la primul val al deportărilor staliniste din Basarabia și nordul Bucovinei. În acea noapte tragică din 1941, aproape 22.000 de oameni din 3470 de familii au fost arestați și deportați cu forța în Siberia și Kazahstan de regimul sovietic.
Deportații au fost urcați în vagoane de marfă și transportați în condiții inumane timp de săptămâni întregi, cu hrană minimă și acces extrem de limitat la apă. Mulți au murit pe drum, iar cadavrele erau abandonate de-a lungul căii ferate. La destinație, supraviețuitorii erau obligați să muncească în sovhozuri, întreprinderi forestiere sau cooperative, în condiții grele, cu climă aspră și fără mijloace de subzistență.
Țintele principale ale acestui val de epurare au fost „culacii” (țărani înstăriți), preoți, intelectuali, primari, ofițeri, comercianți și refugiați din alte regiuni ale URSS, considerați periculoși pentru regimul sovietic. Capii de familie erau separați și trimiși în lagărele GULAG, unde foarte puțini au supraviețuit.
Aceste deportări au fost o consecință directă a anexării Basarabiei de către URSS, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, prin care România a fost forțată să cedeze teritorii strategice.
Deportările au avut efecte devastatoare asupra societății: destrămarea comunităților, sărăcirea satelor, instaurarea fricii și pierderea coeziunii identitare. Zeci de ani, aceste tragedii au fost ținute sub tăcere de autoritățile sovietice.
Primul val din 1941 a fost urmat de alte două valuri masive: în 5-6 iulie 1949, cu un caracter economic, și în 31 martie – 1 aprilie 1951, cu un scop spiritual și ideologic. Deși statisticile sovietice menționează circa 70.000 de deportați în perioada 1941–1951, istoricii din Republica Moldova estimează că numărul real este mult mai mare.
Astăzi, Republica Moldova comemorează victimele deportărilor staliniste, într-un efort continuu de a păstra vie memoria unei perioade marcate de teroare, suferință și nedreptate.
