În luna noiembrie, peste 237 de mii de familii vor beneficia de compensații de 800 de lei. Solicitanții de compensații vor afla detalii despre mărimea plăților, în după-amiaza de 10 decembrie. Precizările au fost făcute de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
În luna noiembrie, aproximativ 634 de mii de gospodării vor primi compensații, ceea ce reprezintă 90% dintre solicitanți.
Bugetul pe care Guvernul îl va utiliza pentru a achita compensațiile pentru luna noiembrie va fi de aproximativ 334 milioane lei.
Buzu subliniază că astăzi, 10 decembrie, cetățenii vor primi notificări prin SMS și vor fi informați dacă beneficiază sau nu de compensații pentru luna noiembrie.
Poșta Moldovei va începe să elibereze compensațiile, la poștă, începând cu 11 decembrie. Cetățenii trebuie să se prezinte cu buletinele pentru a putea primi suma alocată.Tot la 11 decembroe plățile vor ajunge și pe cardurile solicitanților, care au indicat această modalitate de a primi plățile.
Totodată, 10% dintre solicitanții de compensații nu vor primi nimic, în luna noiembrie, pentru că ar fi indicat date eronate la rubrica venituri.