VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

35 de ani de la încheierea Războiului din Afganistan. Moment de reculegere în Parlament

Acțiuni de comemorare a celor căzuți în Războiul din Afganistan, încheiat acum 35 de ani, au loc azi în toată țara. Un moment de reculegere a fost ținut de deputați la începutul ședinței Parlamentului. Un mesaj a fost transmis și de șefa statului, Maia Sandu, care a menționat că „în aceste timpuri periculoase, autoritățile fac totul ca să mențină pacea în țara noastră”.

De dimineață, șeful legislativului, Igor Grosu, a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, după care a transmis un mesaj în plenul Parlamentului.

„Comemorăm cei 301de tineri, care au căzut în Războiul din Afganistan și nu s-au întors la baștină. Azi suntem alături de toți cei care au supraviețuit acestui război și s-au întors acasă și s-au clădit familii. Suntem alături și de familiile tuturor celor care au participat la acest război nemilos. Ne închinăm pentru curajul dvs. de care ați dat dovadă și vă mulțumim pentru sprijinul acordat societății în fiecare zi. Împreună vom face tot posibilul să ne apărăm țara și să trăim în siguranță”, a declarat Igor Grosu.

Și șefa statului, Maia Sandu, a publicat un mesaj pe pagina Președinției.

„Îi comemorăm pe conaționalii noștri care și-au pierdut viețile în războiul din Afganistan și ne rugăm, alături de familiile lor îndurerate și alături de veterani, pentru pace și pentru ca nimeni să nu mai treacă vreodată prin ororile războiului. Din păcate, chiar azi, în timp ce îi pomenim pe moldovenii căzuți în Afganistan, în Ucraina sunt distruse localități întregi și uciși cu sânge rece oameni pașnici, inclusiv copii. În aceste timpuri periculoase, autoritățile fac totul ca să mențină pacea în țara noastră. Republica Moldova este împotriva războiului, suntem o țară cu oameni care prețuiesc pacea și libertatea”, a declarat președinta. 

La Războiul din Afganistan, care a durat 10 ani, între 1979 și 1989, au participat peste 12 mii de moldoveni, dintre care, 301 nu s-au mai întors vii acasă, iar alți 700 au revenit răniți. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.