VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

20 miliarde de dolari din Rusia au ajuns ilegal în conturile unei bănci din Moldova: Ex-proprietarul băncii Baltika, condamnat la 17 ani de pușcărie

Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe fostul proprietar al Băncii Baltika, Oleg Vlasov, la 17 ani de pulcărie, într-o colonie cu regim strict.

Potrivit anchetatorilor, acesta a transferat din conturile băncii Baltika în conturile ale unei bănci din R. Moldova peste 46 de miliarde de ruble. Totodată, acesta a fost acuzat că a condus o comunitate criminală și a comis tranzacții valutare folosind documente falsificate.

Infracțiunea a fost comisă în perioada iunie 2013 – aprilie 2014.

Procurorii ruși au anunțat anterior, și alți membri ai acestei grupări criminale, din care făcea parte și Vlasov, au fost condamnaţi pentru retragerea ilegală a peste 126 de miliarde de ruble din Rusia.

Spălătoria rusească: cum au fost retrase 20 de miliarde de dolari din Rusia

Vlasov a fost reținut la Moscova în mai 2020, fiind suspectat că ar fi retras fonduri din Rusia în cadrul așa-numitei scheme moldovenești.

Sursele RBC au subliniat că în această schemă au fost implicați și oamenii de afaceri moldoveni Veaceslav Platon, Vladimir Plahotniuc și Alexander Korkin.

Cum a funcționat „schema”

A fost încheiat un contract de împrumut între două companii străine, pe care nimeni nu avea de gând să-l îndeplinească, iar cetăţenii Moldovei şi firme ruseşti au acţionat ca garanţi pentru acesta. După întârzierea împrumutului, creditorul s-a adresat instanței moldovenești cu o creanță împotriva debitorului și a garanților acestuia.

În escrocherie au fost implicați cetățeni ai Moldovei tocmai pentru ca cazul să poată fi examinat în instanța locală. După ce s-a luat o hotărâre în favoarea reclamantului, titlul executoriu a fost transmis băncii Moldindconbank.

În același timp, în băncile rusești implicate în schemă au fost deschise conturi de decontare ale companiilor care acționează ca garanți pentru împrumuturi, cărora li s-au creditat în mod aparent fonduri pentru conversia în valută străină.

Apoi banii au mers în conturile Moldindconbank deschise în SUA și Germania. Băncile moldovenești și rusești au imitat tranzacțiile valutare până când fondurile companiilor au fost sechestrate în conformitate cu hotărârile instanțelor moldovenești.

După aceea, acestea au fost transferate către bănci străine (în principal țări UE) în conturile reclamanților, companii străine controlate de membrii grupului infracțional organizat. Astfel, prin băncile rusești se scoteau zilnic milioane de dolari și euro.

Cazul spălărilor de bani din Federația Rusă

Bani.md scrie că în perioada iunie 2013 până la sfârșitul anului 2014, proprietarul băncii moldovenești Moldindconbank Veceslav Platon, împreună cu prim-vicepreședintele și liderul Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, precum și cu Alexander Korkin, cu afaceri în sectorul bancar, au elaborat un mecanism de retragere a banilor clienților din sistemul financiar a Federației Ruse.

Pentru a-și pune în aplicare planurile, aceștia l-au atras și pe Usatîi, cu resurse financiare și politice. Proprietarii mai multor bănci rusești, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, și-au pus la dispoziție instituțiile financiare pentru operațiunea de spălare de bani. De asemenea, au fost atrași și șefii trezoreriei băncilor Rinat Yusupov și Venera Sharipova, precum și avocații Alexey Sobolev și Lev Pakhomov. Aceștia cooperau cu directorul trezoreriei Moldindconbank, Elena Platon. Iar cu ajutorul unor documente fictive de control valutar au asigurat transferul zilnic a sute de milioane de dolari și euro în conturile bancare ale unui nerezident Moldindconbank.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în Federația Rusă. Plahotniuc și Platon au fost anunțați în căutare internațională, iar instanța a emis mandat de arest pe numele acestora.

Plahotniuc

Oligarhul Vladimir Plahotniuc om de afaceri, fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), fost deputat este considerat cel mai bogat om din țară.

Împotriva lui Plahotniuc au fost deschise mai multe dosare penale în Rusia. În decembrie 2017. Comitetulu de Investigații l-a acuzat că a creat un grup infracțional pentru a pregăti un atentat la viața oponentului politic Renato Usatîi. Pe numele lui Pahotniuc a fost emis un mandat de arest.

Usatîi

Renato Usatîi este politician, om de afaceri, președinte al Partidul Nostru. Din 2015 până în 2018 – primarul celui de-al doilea cel mai populat oraș din Moldova, Bălți. A plecat la Moscova în august 2016, după ce autoritățile i-au deschis dosare penale și au încercat să-l treacă pe lista de urmărire internațională. În februarie 2018 a demisionat din funcția de primar al municipiului Bălți. La sfârșitul anului 2018, a părăsit Rusia, susținând că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, încerca să organizeze persecuții împotriva lui în Rusia. Usatîi a locuit în Germania câteva luni, după care ar fi plecat în România. După schimbarea puterii în Moldova, el a anunțat că se va întoarce imediat în patria sa. Procuratura Republicii Moldova, după un lung interogatoriu, a anulat mandatul de arestare a acestuia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.