VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

2.000 de fermieri vor beneficia de sprijin financiar și tehnic de 8,8 milioane de euro în 2025

În 2025, aproximativ 2.000 de fermieri din Republica Moldova vor beneficia de sprijin financiar și tehnic în valoare de 8,8 milioane de euro, printr-un program implementat de UCIP IFAD, cu susținerea Guvernului Republicii Moldova și a Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD).

Programul vizează acordarea de granturi, credite avantajoase și asistență tehnică pentru fermieri, cu scopul de a sprijini dezvoltarea infrastructurii de irigare, procesarea agricolă, dar și promovarea tinerilor antreprenori și femeilor din domeniul agricol.

Ludmila Catlabuga, ministra agriculturii, a subliniat că acest program va contribui la consolidarea sectorului agricol și la crearea de locuri de muncă în mediul rural, având un impact semnificativ asupra economiei zonei. Iurie Ușurelu, directorul UCIP IFAD, a menționat că sprijinul financiar acordat va permite fermierilor să devină mai rezilienți la schimbările climatice și să își dezvolte afacerea agricolă, pentru a face față provocărilor actuale.

Fermierii care doresc să acceseze aceste fonduri pot obține finanțare prin intermediul autorităților publice locale sau al instituțiilor financiare partenere. Programul face parte din proiectul „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale”, lansat în 2021 și implementat pe o perioadă de șase ani.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.