VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

17 persoane, învinuite în episoadele aflate pe rol în dosarul frauda bancară

Începând cu anul 2020 și până în prezent, procurorii au finalizat urmărirea penală în 12 episoade din dosarul frauda bancară. În cauzele penale trimise în judecată 17 persoane au statut de inculpat. Printre aceștia se numără fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, dar și ex-deputatul Vladimir Andronachi. Detalii în acest au fost oferite presei de către conducerea Procuraturii Anticorupție.

Șefa PA, Veronica Dragalin, a declarat în cadrul unui club de presă că din cele 12 episoade unul a fost trimis în judecată în anul 2020, iar alte șase episoade expediate în 2021.

În anul trecut, procurorii au finalizat urmărirea penală în două episoade, iar anul acesta au fost finalizate alte trei cauze, inclusiv una în care e învinuit Vlad Plahotniuc.

Recent procurorii au primit răspuns o confirmare din Elveția precum că o vilă al cărei beneficiar efectiv este Vlad Plahotniuc a fost „înghețată” în registrul de proprietate al Elveției, scrie IPN.

„Acest bun a fost cumpărat din banii lui Plahotniuc în 2012, contra unei sume de circa 26 de milioane de dolari. Proprietarii nu pot vinde acest bun. Astfel, dacă Plahotniuc va fi condamnat în dosarul care este trimis deja în judecată, autoritățile vor putea recupera prejudiciul provocat, inclusiv din banii pentru această vilă”, menționează șefa PA.

Potrivit ei, valoarea bunurilor pe care s-a pus sechestru până acum în dosarul frauda bancară se estimează la circa 7,5 miliarde de lei. În proporție de 20-30% aceste bunuri se află peste hotare, iar în mare parte beneficiarii acestora sunt Plahotniuc și Ilan Șor

Potrivit procurorilor, ei se străduiesc să aplice sechestre pe cât mai multe bunuri pentru a recupera prejudiciile provocate statului, însă acest lucru va fi posibil după pronunțarea sentințelor de condamnare în procesul judiciar.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.