VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

13 cadre didactice, premiate la concursul „Pedagogul anului 2025”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a premiat astăzi, 4 octombrie, cei 13 câștigători ai concursului republican „Pedagogul anului 2025”, în cadrul unei ceremonii festive desfășurate la Arena Chișinău.

La ediția din acest an au fost desemnați câștigătorii în cinci categorii: Profesorul anului – Limbă și comunicare, Profesorul anului – Matematică și științe, Profesorul anului – Educație socioumanistică, Învățătorul anului și Educatorul anului.

- Advertisement -

La fiecare categorie au fost selectați câte trei câștigători. Cei clasați pe locul I au primit premii de 50.000 de lei, cei de pe locul II25.000 de lei, iar pe locul III15.000 de lei. În plus, laureații au primit titlul de „Pedagogul anului”, diploma MEC și gradul didactic următor celui deținut. Totodată, alți 14 profesori au fost distinși cu mențiuni și diplome de onoare.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat importanța vocației pedagogice: „De Ziua Profesorului nu sărbătorim doar o profesie, ci o vocație – pasiunea, răbdarea și sacrificiul pe care le presupune această misiune nobilă”.

La rândul său, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a menționat că o comunitate didactică puternică este esențială pentru dezvoltarea țării și pentru parcursul său european: „Munca de învățător nu este doar o profesie, ci o adevărată misiune care modelează vieți, formează societatea și clădește viitorul”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.