VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Proprietarul unui imobil din Capitală și-a creat un spațiu de gunoi neautorizat și chiar a amenințat că l-a minat

O gunoiște neautorizată, creată de proprietarul unui imobil de pe strada Dumitru Moruzi din sectorul Botanica, a provocat un adevărat scandal. Bărbatul s-a luat la harță cu angajații autorității publice locale, ba chiar a și amenințat că terenul ar fi minat, pentru a împiedica lucrările de evacuare de resturilor din materiale de construcție.

„Proprietarul imobilului depozita neautorizat pe spațiul public adiacent îngrădirii curții sale deșeuri de diferită proveniență (construcție, tâmplărie, activitate comercială, menaj), afectând buna conviețuire socială, de vecinătate, normele antiincendiu, cele sanitare, dar și aspectul estetic al străzii.

Pretura sectorului Centru, în conlucrare cu Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare, ÎMSL Centru și ÎMGFL nr. 9, a desfășurat lucrări de salubrizare mecanică și manuală a deșeurilor, fiind colectate și transportate cu ajutorul tehnicii specializate 7 remorci de deșeuri”, ne explică responsabilii din cadrul Primăriei Chișinău, citați de deschide.md.

Însă, omul a încercat să tărăgăneze procesul de salubrizare și, în semn de protest, a anunțat serviciul de urgență 112 despre minarea terenului de pe strada Dumitru Moruzi, nr. 2.

„La fața locului au intervenit echipajele secției tehnico-explozive a Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare a IGP, colaboratorii Inspectoratului de Poliție Centru, serviciul de medicină urgentă și pompierii IGSU. În urma verificărilor, alerta cu bombă s-a dovedit a fi falsă”, ne mai spun autoritățile.

Mai mult, bărbatul nărăvaș a accidentat cu automobilul un angajat al Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ, în timpul lucrărilor de salubrizare și evacuare a deșeurilor. În acest sens, angajatului i-a fost acordată asistența medicală primară, iar responsabilii din domeniul ordinii publice urmează să identifice toate circumstanțele.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să respecte autoritățile administrative, organele de drept și legea. De asemenea, menționăm că potrivit Codului penal, comunicarea mincinoasă despre un act de terorism se pedepsește cu închisoare de până la 2 ani.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.