Mai deunăzi, când vă povestisem cum are de gând UE să ciupească din activele sechestrate ale rușilor, mai exact din dobânzile ce li s-ar fi cuvenit proprietarilor, ca să le pună apoi la dispoziția Ucrainei agresate de Putin, involuntar treceam în revistă proprietățile rusești din Republica Moldova, încercând să îmi dau seama dacă autoritățile de la Chișinău ar putea face uz de mecanismul identificat de birocrația europeană. Veți fi de acord că e puțin probabil să fie strâns cu ușa Gazpromul, care formal deține jumătate din acțiunile societății comerciale Moldovagaz, în realitate controlând și pachetul de 13,44 la sută din acțiunile ce aparține companiei Tiraspoltransgaz, deci, în total, aproape 64 la sută. Sau proprietarii, mai exact acei coproprietari, care ar mai avea treabă cu vinăriile din Moldova, în special cele din Găgăuzia.
Nu are Chișinăul ac de cojocul marilor oligarhi ruși, care au sprijinit agresiunea împotriva Ucrainei, chiar dacă Republica Moldova s-a aliniat la sancțiunile europene, angajându-se, prin asigurările date de fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, să treacă pe lista neagră un număr de 25 de inși, cărora li s-ar impune restricții de călătorie și li s-ar îngheța activele de pe teritoriul Moldovei. Dintre numele cele mai sonore probabil ar fi să ne amintim de amicul lui Igor Dodon, fostul procuror Yuri Ceaika, care, împreună cu fiul său, Igor Ceaika, achiziționaseră, pe timpuri, 51 la sută din acțiunile companiilor „Media Invest service” și „Primul în Moldova”, precum și paginile moldovenești ale site-urilor „mail.ru” și „ok.ru”.
Asta pe când era mâca fată mare, cum se spune la Sadova, și Igarinikalaici în putere. De atunci o fi avut ei grijă să-și pună la adăpost investițiile, la fel cum și-au securizat biștarii cei mai cunoscuți coțcari moldoveni, căutați, fără succes de Interpol. Există însă active valoroase, ale căror sechestrare ar putea avea rezonanță. Mă refer la cele 10 mii de sticle de vin, păstrate, evlavios, în beciurile de la Cricova. Nu am verificat dacă mai stau la vedere, ca altă dată, dar sunt convins, că nu au ajuns la tomberon și nici sub șenilele buldozerului, așa cum procedase Onișcenko cu vinurile moldovenești declarate de el toxice, bune de vopsit gardurile. Îl întrebam pe mega informatul coleg de breaslă Ivan Sveatcenko dacă știe ceva despre colecția putinistă. Nici el nu e la curent cu intențiile managementului de la Cricova, care deține comoara lui Putin. În schimb, Ivan mi-a vândut un pont.
Cică administrația vinăriei ar da lovitura, dacă ar scoate-o la licitație, iar banii câștigați i-ar transmite ucrainenilor. Ar avea nu doar profit economic. Sună bine, i-am zis, numai că nu pare realist. Din varii motive, pe care le voi trece sub tăcere. Și poate e mai bine să fie păstrate în continuare, în galeriile subterane, până dă ortul popii proprietarul. Atunci s-a putea să fie și mai de preț. Mai ales puse alături cu celebra sticlă din colecția lui Herman Goring, a doua persoană din ierarhia nazistă după Hitler. Ar fi o bună companie și o certă atracție turistică, nu-i așa?
