VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VB la Ungheni: O rază de lumină și speranță este acest curs european

Emisiune realizată de Valentina Ursu

Acum 31 de ani, mai exact pe 27 august 1991, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, care timp de 60 de ani a fost parte a Uniunii Sovietice, și-a declarat independența. În inima Chișinăului, cetățenii acestui stat își revendicau libertatea, limba maternă și aspirațiile spre un viitor prosper, însă la scurt timp s-a declanșat conflictul moldo-rus, conflictul armat de la Nistru. S-au dus lupte politice, au fost crize economice, dezamăgiri și un exod de proporții. Astăzi, peste un milion de cetățeni fac parte din diaspora. În pofida tuturor greutăților, provocărilor, oamenii au arătat că își iubesc această palmă de pământ și se mândresc cu țara lor. Vocea Basarabiei a căutat să afle de la trecătorii întâlniți la piața din Ungheni ce părere au ei despre acești 31 de ani de independență.

– Inițial, așteptările, dorințele, tendințele și năzuințele au fost mari. Din păcate, nu s-au realizat aceste lucruri. Acum, parcă, ca o rază de lumină și speranță ar fi acest curs european, dar nu va fi ușor, deoarece contradicțiile și interesele iarăși predomină.

Vocea Basarabiei: Și ce-i de făcut?

– Acei de la guvernare să privească în același punct și să găsească căi optime de soluționare a problemelor, nu din interese proprii, dar în interesul cetățeanului.

Vocea Basarabiei: Care sunt primele trei probleme cele mai acute cu care se confruntă cetățeanul? Și există posibilitate ca ele să fie rezolvate?

– Criza energetică, care ne dă bătăi de cap din cauza situației din Ucraina. Să zicem că nu suferim numai noi, dar întreaga Europă și cei de la guvernare, din câte înțelegem, caută căi de soluționare. Nu știm pe cât vor fi ele realizate, dar noi sperăm, chiar dacă ne va fi greu, să depășim această piatră de încercare și să avem o viață mai bună.

Vocea Basarabiei: Una – criza energetică. Doi?

– Doi: corupția care este la ea acasă încă și mulți cred că așa va fi în continuare, dar ar trebui să înțeleagă că nu numai ei trebuie să trăiască bine, dar să se mai uite și în jurul lor, că mulți suferă, mulți trăiesc din puțin. Și cum să realizeze acest lucru? Iarăși, structurile de drept trebuie să-și facă cinstit datoria, să nu facă jocuri politice ș.a.m.d.

Maria Zazuleac, bibliotecară, Ungheni

Vocea Basarabiei: Această luptă împotriva corupției, în opinia dvs., ce rezultate trebuie să dea și când o să recâștigați încrederea că justiția își face treaba?

– Când vor respecta toți buchea legii și nu vor căuta ocolișuri. Cei care s-au îmbogățit ilicit ar trebui puși la respect, pentru că prea huzuresc, să zicem așa, și de la bine să treacă la ceva mai greu, dar ei încă nu se pot împăca cu gândul acesta.

Vocea Basarabiei: Și a treia problemă?

– A treia problemă: dezvoltarea economiei, crearea locurilor de muncă, care sunt lipsă, migrația, că lumea în continuare pleacă și caută o viață mai bună.

Vocea Basarabiei: Cu ce asemănați astăzi Republica Moldova, iată, ajunsă la 31 de ani de independență?

– Cândva – ca un strugure de poamă, țară cu multă lumină, cu soare, cântată în versuri, acum – puțin mai chinuită, mai sumbră, mai cu probleme. Dar să găsesc calificativul cu ce să o asemăn… Cu o mamă orfană, cu sate părăsite, cu părinți care au rămas cu dorul în prag, cu copii cu care comunică doar prin rețelele de socializare. Vrem o clasă politică, care să servească un bun exemplu pentru societate, societatea să se ralieze către ei și să facă lucrurile așa cum ar trebui să fie, la rândul lor.

Vocea Basarabiei: Ziceți și dvs. – încotro se îndreaptă Republica Moldova? Există acest drum clar pentru cetățean?

– Republica Moldova se îndreaptă înspre Uniunea Europeană și cred că o să ajungă acolo, cu mare greu, dar o să ajungă. Și o să trăim mai bine, o să avem locuri de muncă, o să construim aici, în Moldova noastră, o viață frumoasă și cred că o să fie totul bine.

Vocea Basarabiei: Și relația cu Estul, cu Federația Rusă cum ar trebui să fie în continuare?

– Federația Rusă să schimbe regimul care este și să pună o guvernare normală care să poată comunica cu toată lumea și să se înțeleagă cu toate țările și atunci o să fie bine și la ei, și la noi.

Mulți cetățeni sunt dezinformați, induși în eroare, pe calea ceea care nu înțeleg ce se întâmplă în Republica Moldova, fiindcă sunt multe televiziuni și posturi de radio care încă lucrează la moment pentru mafia care s-a creat și de atâta cetățenii încă nu-și dau seama ce se întâmplă în Moldova.

De atâta trebuie schimbate televiziunile acestea care sunt încă ale lui Plahotniuc, ale lui Dodon, trebuie schimbate și de pus televiziuni și posturi de radio normale, ca lumea să afle toate știrile, că nu fiecare are internet.

Vocea Basarabiei: Dar pentru Dvs. contează cum ar trebui să se dezvolte dialogul dintre putere și opoziție?

– Da, cei din opoziție au gândurile lor, au interesele lor și ei n-au să dea înapoi, au să țină tot interesele acestea, ca să-și apere pozițiile lor.

Vocea Basarabiei: Opoziția zice că ar putea să scoată lumea în stradă, să organizeze proteste.

– Multă lume nu știe pentru cine protestează, că unii îs cumpărați, alții îs indiferenți față de ce se întâmplă.

Vocea Basarabiei: Cum vreți să arate Republica Moldova peste 5, peste 10, peste 30 de ani?

– Să avem cu toții un trai bun, decent, să nu ne ducem prin țări străine să muncim, să avem aici munca noastră, traiul bun, o leafă bună, o pensie bună și tot așa.

Vocea Basarabiei: Dar o leafă bună și o pensie bună ce ar însemna în expresie bănească?

– Minimum 500 de euro pensia.

Vocea Basarabiei: Și salariul?

– Și salariul 1.000 de euro.

Vocea Basarabiei: Când ziceți „La mulți ani, Republica Moldova!”, unde vă duce gândul?

– Înspre Europa, înspre America, înspre o viață bună, înspre un trai bun, să nu ne ducem noi prin țări străine și să ne pierdem sănătatea și tinerețea.

Vocea Basarabiei: Viitorul Republicii Moldova depinde și cum se va finaliza acest război ruso-ucrainean?

– Acest război care s-a pornit nu pe dreptate, s-a pornit frate pe frate, soră pe soră să lupte pentru ce ei singuri nu știu. Ucraina o să câștige, că dau ajutor țările europene și America, dau un ajutor bun, ca să liniștească și să stopeze tot barbarismul acesta care se întâmplă acum în Ucraina, să poată ucrainenii trăi cu gândurile lor, cu alegerile lor, cu viața lor și rușii să aleagă și ei o cale bună, să se liniștească și să devină ca și țările acestea care au democrație și libertate.

Maria Răileanu, fostă profesoară din raionul Ungheni

Vocea Basarabiei: Dar cetățenii au înțeles ce gust are democrația și ce înseamnă autoritarism?

– Unii au înțeles, alții n-au înțeles, unii încă e de dorit să înțeleagă, dar cu timpul cred că au să înțeleagă multe. Libertatea e cea mai de preț și e valoarea supremă.

Vocea Basarabiei, Valentina Ursu. Astăzi suntem în vizită aici, la Ungheni, și vorbim cu localnicii despre un an de guvernare a Partidului Acțiune și Solidaritate. Cum a fost acest an?

Pentru guvernare a fost un an foarte greu, dar în ciuda la toate greutățile care au fost, totuși noi socotim că ei s-au descurcat destul de bine.

– Nu știu părerea altora, dar ei s-au descurcat, cu toate că au avut pandemia, criza gazelor, iaca, acum războiul, atâția refugiați în Moldova, păcat să spunem că aceștia nu sunt oameni care se străduie pentru noi, ne dau ajutoare… Îi clar că nu-i atât de mult cât vrem noi, dar totuși ei se străduie și avem și susținere din exterior și sperăm că, dacă o să treacă și războiul acesta, cred că alte impedimente în față n-o să mai avem.

Vocea Basarabiei: Pe ce ar trebui să-și focuseze acum atenția, ce probleme trebuie rezolvate prioritar?

– Acuma-i prioritar ca să intrăm în iarnă pregătiți cât de cât, e problema gazelor, energia să nu ne-o deconecteze, oamenii cât de cât să fie pregătiți. Văd că acum au spus că ajutoare au să fie pentru pensionari, câte un ajutor de 1.500 de lei pentru cei care au o pensie mai mică, ajutor pentru bugetarii care lucrează și au mai puțin de 15 mii, în luna septembrie, eu așa am înțeles. Cel mai tare ei pe asta trebuie să se țină, ca să ieșim cu brio din iarnă. Frica tot timpul a persistat la oameni, dar o să trecem și de asta cu bine. Este producție și nu-i chiar atât de scumpă, aș zice, comparativ cu anii din urmă. Nu-i chiar atât, țin minte, tot aceste prețuri erau la legume.

Vocea Basarabiei: Totuși, opoziția are de gând să cheme lumea în stradă și să facă proteste, pentru că, în opinia lor, Maia Sandu ar trebui să meargă la Moscova, să discute cu Vladimir Putin despre tariful la gaze, despre alte probleme.

– Ce vrea opoziția? Ei simt că reforma justiției o să-i ia din urmă: „Ian veniți încoace. Ce ați făcut voi atâția ani de zile, ați furat, ați dus din țară tot?”. De atâta și ne descurcăm așa de greu, că PAS-ul a intrat pe gol la conducere și de atâta și se descurcă, sărmanii, atâta de greu. Nu cred că o să iasă lumea, au să iasă doar susținătorii lor, acei care sunt plătiți. Pe noi nu ne cumpără cu 200 de lei, nu. Eu cât stau în piață aud lumea că nu; da, sunt ei oleacă mâhniți, că nu înțeleg situația, că nu depind prețurile astea care sunt la combustibil, la energie, asta nu-i de la noi, n-are Maia Sandu zavodul (uzina) ei, fabrica ei sau extragerea ei de petrol ca să pună prețul. Asta-i mondial, așa că n-avem noi ce ieși la proteste. Iată dacă pe piața mondială au început carburanții să se ieftinească, încet-încet prețurile se dau în jos. Normal, când nu-i, e scump.

Vocea Basarabiei: Ideea precum că președinta Sandu trebuie să meargă să discute cu omologul său rus Putin referitor la importul de resurse energetice, cum vedeți dvs. această insistență a opoziției?

– Ei, opoziția vrea s-o trimită pe Maia Sandu acolo, dar Maia Sandu nu ascultă ce spune opoziția, face ceea ce trebuie să facă. A mers în România, a discutat destul de bine, văd că fac rezerve de păcură, de cărbune… O să ieșim încetișor-încetișor. Știți cum?

Asta seamănă ca o tânără familie care se înființează și la început tot trece prin greutăți. Așa și țara noastră, normal că de la început n-o să avem de toate, dar pe viitor cred că o să fie și la noi ceva mai bine.

Vocea Basarabiei: Dar acum pentru cetățeanul simplu mai contează vectorul politicii externe, geopolitica?

– Sigur că contează! Contează! Nu contează la acei care nu înțeleg, sunt spălați pe creier, dar pentru cel care își dă seama ce înseamnă Uniunea Europeană sigur că contează, foarte mult contează.

Vocea Basarabiei: Ce înseamnă Uniunea Europeană?

– Uniunea Europeană înseamnă democrație, în primul rând. Omul este liber în acțiunile sale, omul face ceea ce îi convine, conform legii, nu că i-a trăsnit lui în cap, dar conform legii. Și legile sunt făcute pentru om. Așa eu văd democrația.

Vocea Basarabiei: Și integrarea în Uniunea Europeană poate să ajungă o idee națională pentru o societate totuși dezbinată, pentru că la Comrat, la Tiraspol altele sunt aspirațiile?

– Știm, știm că sunt alte aspirații. Comratul nu este de acord cu guvernarea care este acum, fiindcă acolo au susținerea cea mai mare socialiștii, ei au făcut acolo așa să fie, ei ne-au dezbinat. De ce se zice că dezbină și condu? Dar dacă toți s-ar înțelege, ne-ar fi mult mai ușor lucrul acesta, dar au să înțeleagă. Câte lucrări a făcut Uniunea Europeană pentru găgăuzi acolo, haideți să vorbim, foarte multe drumuri, grădinițe, școli. Eu țin minte toate acestea, dar ce au făcut rușii la noi în țară? Mie mi-i rușine să spun ce au făcut rușii în țară, au dezbinat și au făcut numai teroare în țara noastră.

Vocea Basarabiei: Dar cum ar trebui să se dezvolte relația, cooperarea moldo-rusă?

– Socot că ar trebui să fie relații de bun-simț, așa: îți dau – îmi dai; îți plătesc – îmi plătești. Dar ei ne șantajează cu gazul, cu Transnistria, cu toate acestea. Trebuie să fie relații economice, eu socot, numai nu șantaj. Atâta eu văd, mai mult nu văd nimic.

Vocea Basarabiei: Dar Rusia îi dorește binele acesta Republicii Moldova, inclusiv integrarea europeană?

– Nu, în niciun caz! Ea nu știu ce ar face numai să nu se ducă Moldova cu Europa. Adică cum? Noi și așa suntem în Europa, noi și așa trăim în Europa, numai cu gândurile, cu ideile, toate astea să fie europene, dar în rest, noi și așa suntem în Europa.

Vocea Basarabiei: Vă preocupă inclusiv rezolvarea problemei transnistrene? Aveți o părere cum trebuie să fie rezolvată această problemă?

– Cred că Transnistria să fie parte componentă a Moldovei mai departe, împreună vom merge în Europa.

Vocea Basarabiei: Dvs. credeți că liderii de la Tiraspol își doresc acest parcurs european?

– Eu cred că da.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, astăzi am ajuns în vizită aici, la Ungheni, și discutăm cu cetățenii în ajunul celor 31 de ani de la proclamarea independenței. De unde s-a pornit, unde a ajuns și cum vedeți viitorul acestui stat?

– Nu știu dacă suntem atât de independenți. Totuși, gândesc că noi depindem de cineva, dacă avem atâtea împrumuturi și la populația simplă nu ajunge. Dacă e vorba unde am ajuns, am ajuns la niște lefuri umflate în parlament, lefuri mizere la muncitori și niște sărmani pensionari care stau cu mâna întinsă la magazinele lui Șor. Umilință, nu se vede altceva. Dacă pâinea îi 7 lei, cea mai ieftină pâine pentru pensionari îi la 6 lei pentru 350-400 de grame. Vă dați seama cum poate să trăiască un pensionar? Nu mai adăugăm prețurile la gaz, la lumină, la lemne și uitați-vă ce prețuri sunt la cartofi. Noi avem secetă, nu s-a făcut nimic; la pensionarii de la sate nu s-a făcut nimic, pensiile sunt mizere, pensii de foști colhoznici, 1.500 de lei, cel mult. Nu știu de ce s-a promis și parcă au pornit-o democratic, dar de ce adică unui parlamentar îi trebuie 30 de mii, 19 mii, dar unui pensionar nu-i trebuie? Las’ parlamentarul să trăiască din pensia asta, las’ să trăiască cu leafa medie pe țară.

Vocea Basarabiei: Dar pentru dvs., cetățeanul simplu, contează dacă la putere vine o guvernare de stânga sau o guvernare de dreapta?

– Nu contează dacă vine de stânga sau de dreapta, nu contează culoarea, contează să vină o guvernare cinstită și o guvernare care, într-adevăr, se uită la poporul ei.

Vocea Basarabiei: Cum ar trebui să fie relația dintre guvernare și opoziție?

– Ar trebui să fie un echilibru, să ajungă la un consens, să cedeze unii, să cedeze alții și să găsească ceea ce-i bun pentru noi, pentru popor, dar îi doar mândrie, dar Cartea Sfântă spune că acolo unde-i mândria de sine nu există altceva mai presus, nu, să fii mândru că, iaca, bătrânica ceea o să aibă ceaiul și pâine cu unt pe masă. De asta să fii mândru. Să fii mândru că n-ai strigat la nimeni, dar ai trecut și i-ai dat ca să aibă la masă lingura ceea de ulei, să nu mănânce numai apă cu zahăr și pâine seacă, dar încă dacă-i ajunge. Noi nu știm cum vom ieși din iarnă. Tare te înfricoșează, eu merg la fabrică dimineața și mi-i jale când văd că șade o bătrână sau un bătrân acolo, înaintea ziceau că-i bomj (om al străzii), că-i bețiv, nu. Unii dintr-înșii ies din apartamente și le dau în chirie, ca el să doarmă sub gard, dar lui să-i dea să aibă de-o bucată de pâine. Îi strașnic!

Vocea Basarabiei: Se mai consideră că bunăstarea, prosperitatea poate fi adusă în casa cetățeanului, dacă se fac reforme. Iată, în acești 31 de ani de independență, ce reforme credeți că s-au făcut și au dat roade în favoarea cetățeanului?

– Dar eu n-am văzut reforme. Unde s-au făcut reforme?

Vocea Basarabiei: Dar ce reforme trebuie făcute ca să credeți că au șansă de izbândă?

– Noi suntem țară agrară și, dacă suntem țară agrară, înseamnă că în sectorul agrar trebuie de făcut o reformă bună și să fie un control riguros din partea statului. Îi rușinos faptul că conducătorii de sus spun „dar noi nu putem nimic controla, știți, așa dictează”. Cine dictează?

Vocea Basarabiei: Economia de piață.

– Ei și ce? Și ce economia de piață dictează? Dacă tu ești gospodar în țara ta, dacă tu ești gospodar în gospodăria ta, tu știi de unde iei, cum pui și unde trebuie să strângi cureaua. Și atunci trăiești, reziști și mergi mai departe și te bucuri de viață.

Vocea Basarabiei: Pentru dvs. contează Moldova mai aproape de Est sau de Vest?

– Nu contează cu cine, noi trebuie să fim prieteni cu toți, absolut cu toți, dar să fim gospodari în țara noastră, pentru că pe omul gospodar, hai luați așa, cinstit, la cine se uită întâi și-ntâi? „Măi, îl iau nun mare pe acela, că uite are gospodărie aranjată, copiii i-s învățați, are mașină, el nu bea” ș.a.m.d. Așa-i? Așa și Moldova trebuie să fie. „Măi, haideți să fim prieteni cu Moldova, pentru că, uitați-vă, are și în agricultură succese, are și în învățământ succese”.

Vocea Basarabiei: Dar dvs., ca și cetățean al acestui stat, cu ce vă mândriți?

– Cu ce mă mândresc ca cetățean al acestui stat? Mă mândresc cu poporul meu. E o mândrie! Se construiește Moscova, moldovenii lucrează în construcții la Moscova. Deci, e o mândrie – ai mei construiesc, mare treabă rușii ceia, ai mei construiesc. În Europa, în majoritatea cazurilor unde se construiește la europeni îs moldoveni. Plus la asta, uitați-vă, cine arată cel mai mult suflet și cea mai mare grijă? Ai noștri, care se duc și au grijă de-ai lor bătrâni, care-i șterg, care le dau ceaiul… Păcat că pe ai noștri, pe părinții noștri greu îi vedem.

Vocea Basarabiei: Cum vedeți peste 5, peste 10, peste 30 de ani Republica Moldova? Cum ați vrea să arate țara?

să nu depindem nici de Est, nici de Vest, nici de Europa, nici de nimeni, noi să muncim, pentru că pământul, până una-alta pământul nostru e curat, încă nu e otrăvit de tot și să ne vină copiii acasă.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, am făcut un popas aici, la Ungheni, și discutăm în ajunul celor 31 de ani de la proclamarea independenței. Cum a fost această perioadă pentru cetățeni, pentru stat?

– A fost interesantă, pur și simplu, conducerea noastră ne-a dat de gol, ba hoți la putere, ba cu de aiștilalți nu ca lumea, în sfârșit, avem o conducere mai ca lumea. Nu știu cum aiștia se vor descurca, în orice caz sperăm că o să fie totul bine, dar cu democrația…

Vocea Basarabiei: Tocmai s-a împlinit un an de când a fost învestit guvernul rezultat în urma alegerilor parlamentare anticipate de anul trecut. Pe ce ar trebui să-și focuseze mai mult atenția acei de la putere?

– Probabil, relațiile cu țările din jurul nostru, cu țările vecine, deoarece mult depinde cât de bine se pot încheia contracte cu gazul, cu lumina, cu toate acestea; vedeți că ne pălește cel mai tare la buzunar anume chestia asta.

Vocea Basarabiei: Dependența de resursele energetice a rămas, și acest lucru vi se pare păgubos?

– Da, a rămas și ni se pare păgubos, deoarece vedeți cum îi treaba, că ba era cu Dodon, acela se ducea și făcea ce făcea, ba le făcea la aiștia, am înțeles că piedici numai cât le puneau, dar în orice caz până se vor aranja ca lumea, până își vor face… Poate că dl Spînu nu-i așa de competent, dar în orice caz nu știu, nu se vede niciun bun rezultat.

Vocea Basarabiei: Dar șefa executivului, Natalia Gavrilița, spunea recent că Rusia ar fi pus mai multe condiții politice Republicii Moldova ca să fie diminuat prețul la gaze. Pentru dvs., cetățenii, contează demnitatea sau umilința, sau poclonul cu care trebuie să meargă autoritățile moldovene la Moscova?

– Cineva spunea că politica îi o doamnă capricioasă. Aici trebuie să știi a manevra, trebuie să știi câteodată a suci așa ca să poți să mergi așa cum îi mai bine, asta nu la fiecare i-i dat.

Vocea Basarabiei: Cu capul plecat sau cu demnitate?

– Ei, cred că nu chiar cu capul plecat, dar în orice caz totuna sunt chestii când poți să găsești cumva o ieșire din situație ca să fie totuși și lupul sătul, și oaia întreagă. Știți, este așa o vorbă.

Vocea Basarabiei: Dar de la Moscova se uită cu aceiași ochi și la Chișinău, și la Tiraspol, și la Comrat sau credeți că totuși diferențiat suntem tratați?

– Diferențiat, se vede, diferențiat, nici nu se discută. Către Tiraspol și Găgăuzia îi cu totul altă atitudine, la Tiraspol plătesc pe toate acestea copeici, și pe lumină, și pe gaz și tot de pe spinarea noastră, cu milioane și miliarde datorii. În sfârșit, aceștia care acum la putere au venit s-au apucat de datoriile celea să le… Iaca am înțeles că de-abia acum vor să le scoată la lumină, că veșnic s-a făcut numai cu scheme. De-a fost la putere Voronin, la Voronin măcar nu erau datorii, nu știu ce făceau ei acolo, învârteau ce făceau ei acolo, dar cu Dodon îndeobște. Parcă n-am avut nimic împotrivă, mă aranjează Dodon anume cu aceea că eu îs din partea cu biserica noastră. Știți, eu n-am nimic împotriva Maiei Sandu, dar n-o văd niciodată să intre în biserică, să se ducă să aprindă o lumânare, totuși femeia asta spune că are mătușă la mănăstire, nu știu ce acolo, dar n-am văzut niciodată să ia pe cineva din parlament să mai intre într-o biserică, să mai aprindă o lumânare. Totuși, avem atâtea biserici și lumea nu se duce la biserică. Dacă ar îndemna dumnealor, acei de la conducere, să ia lumea și să se mai ducă: „Oameni buni, rugați-vă care și cum știți, că unul socoate că-i drept așa, unul socoate că-i altfel”.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– Pace! Știți, eu am impresia că peste tot se luptă Rusia cu americanii. Peste tot unde se luptă, parcă îmi pare că numai aceste două țări se luptă, de dânsele depinde, de puterile acestea mari depinde ce se face.

Să-i ajute Dumnezeu și să-i lumineze. Pacea îi cea mai scumpă.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, astăzi suntem în vizită aici, la Ungheni, și vorbim despre 31 de ani de independență și drumul pe care se îndreaptă Moldova. Care ar fi calea corectă?

– Moldova a încercat să meargă pe mai multe drumuri, săraca. Cel mai bun drum sigur că îi în Uniunea Europeană, acolo-s valori. Ce să vedem noi înspre Rusia? N-avem noi ce lua de acolo, noi suntem europeni, noi prețuim valorile europene, asta-i principalul.

Vocea Basarabiei: Dar societatea nu e consolidată în jurul acestei idei de integrare europeană, societatea îi dezbinată. De ce?

– Îi dezbinată, că au avut grijă partidele care sunt pro-ruse, partidele care au scopul de a dezbina, de a împărți societatea și de a o folosi. Unde-i dezbinare, acolo nu-i putere.

Vocea Basarabiei: În 31 de ani, nu s-a reușit să se unească societatea în jurul unui proiect de țară?

– A fost trădate. În 30 și ceva de ani a fost tot timpul tră-da-re(!), au trădat poporul ista. Partidele politice n-au avut scopul de a uni, de a consolida, de a face societatea noastră, oamenii noștri să trăiască bine, ei au nevoie de dezbinare și de tulburare în societate, că ei știu că în apele tulburi se poate de pescuit pești mari. Iaca, acesta-i al lor scop, acesta-i principiul lor. 

Vocea Basarabiei: S-a împlinit un an de când la guvernare a venit Partidul Acțiune și Solidaritate. Ce notă ați pune activității lor? După un an de zile, ce notă le-ați da?

– Fac și greșeli băieții, dar prin greșeli ei merg înainte spre bine, merg drept înainte. Numai faptul că am obținut statut de candidat la aderare la Uniunea Europeană de-amu acesta-i un lucru foarte bun. Nouă, nu numai partidelor, societății noastre îi rămâne ca noi să ne unim și să ne consolidăm.

Vocea Basarabiei: Dar ca Moldova să ajungă țară membră în UE trebuie să facă multe reforme. Reformele acestea trebuie să vină de sus, de jos?

– Desigur că reformele de jos îi mai greu de făcut, trebuie să facă reformele de sus și să coboare încetișor în jos.

Vocea Basarabiei: Care sunt aceste reforme?

– Lupta cu corupția mare. Să arate la poporul nostru că cu adevărat se ocupă cu furtul miliardului cela sau cu corupția mare care este în justiție, în procuratură, chiar și în administrațiile locale sunt de sus în jos corupți.

Vocea Basarabiei: Lupta împotriva corupției trebuie politicienii s-o ducă sau cei din justiție?

Cei din justiție. Ea trebuie curățată, trebuie persoane, oameni curați puși în față în justiție, doar oamenii curați fac lucrurile curate.

Vocea Basarabiei: După reforma în justiție, care ar fi altă reformă tot atât de importantă și necesară de implementat?

– De făcut multe lucruri în administrarea locală, aici trebuie de făcut schimbări, dar întâi și-ntâi, ca să poți să faci reformă în administrarea locală, trebuie să faci întâi reformă în justiție. Toate îs legate de justiție, și economia, și tot absolut. Ca să funcționeze normal o economie, e nevoie de o reglementare în justiție, un procuror bun să fie, un judecător bun.

Vocea Basarabiei: În fruntea Procuraturii Anticorupție a venit o doamnă, doamna Dragalin.

– Să dea Domnul să facă ceva, noi tragem nădejde, avem o speranță. Restul, noi putem să spunem ceva? Noi suntem la Ungheni, acum la Ungheni, la ANSA au fost arestate vreo 6 persoane, au fost aranjați „băieții”. Făceau prostii, nebunii făceau cu carnea și doamna asta care a venit trebuie să facă curățenie întâi acolo înăuntru, că n-o să stai pe o grămadă de gunoi și o să faci curățenie împrejur, nu, trebuie să faci curățenie mai întâi unde ești tu. Eu cred că doamna asta o să facă. Dar, vedeți, ca să taxezi drept un politician, trebuie să fii informat și să ai o gândire sănătoasă, dar dacă tu ești intoxicat de-alde Șor, de-alde Dodon, de-alde alții, sigur că n-ai să ai nici o gândire bună, corectă.

Vocea Basarabiei: Opoziția acum îi propune Maiei Sandu să meargă la Moscova și să renegocieze contractul pentru achiziționarea gazelor. În societate a apărut această întrebare: cu capul plecat sau cu demnitate? 

– Mai mult decât a spus Maia Sandu, eu nu pot să spun, că ea a spus: „Eu nu pot să vând un colț de țară pentru ca să avem o jumătate de an gaz ieftin”. Asta au făcut-o „băiețeii” noștri până acum, au vândut țara pentru niște gaz mai ieftin și de-atâta am ajuns azi așa. Țara-i intoxicată de rusism, de nedreptate, de diferite manipulări.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult?

– Îmi doresc sănătate mie și la familia mea, dar societății îi doresc cât mai multă minte deșteaptă, că dacă au să fie niște oameni deștepți, să știți că lucrurile au să se schimbe, dacă o să fim slabi la minte, spălați pe creier, nimic bun n-o să se întâmple. Toate problemele și buba-i acolo că noi nu suntem uniți. Eu cred că PAS-ul, cei care-s acum la guvernare au să facă lucruri bune, nu că lucruri bune, ei trebuie să facă lucruri bune, dacă ei n-au să facă lucruri bune, țara poate să se întâmple să-și schimbe cursul și să se întâmple multe lucruri rele sau să se ducă chiar sub ciubota rusească. Eu, personal, nu vreau și mulți nu vor, cel puțin 40-50% nu vor așa ceva, după cum îi și cu aderarea la Uniunea Europeană. Se vede că oamenii vor, 50% vor ca să fie aderare la Uniunea Europeană. Președinta dna Sandu îi bravo și o să facă treabă, iar noi trebuie s-o susținem și s-o apărăm.

Opinii adunate la piața din municipiul Ungheni. Într-un an de guvernare, Republica Moldova a făcut un pas istoric pentru integrarea în familia Uniunii Europene prin obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este declarația liderului Partidului Acțiune și Solidaritate, președintelui parlamentului, Igor Grosu, făcută într-un interviu pentru Vocea Basarabiei.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.