VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ VB la Soroca: Drumul corect e numai spre UE pentru că acolo se trăiește după lege. Acolo omul îi zâmbitor și amabil

În cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, președinta Maia Sandu a spus că amenințarea militară pentru Republica Moldova nu este în prezent mai mare decât în februarie anul trecut, atunci când era știut faptul că, dacă Ucraina nu ar fi rezistat, armata lui Putin ar fi ajuns la Chișinău în câteva zile. „Stabilitatea în regiune depinde de rezistența ucrainenilor și prin ajutorul oferit Ucrainei este ajutată și Republica Moldova, și alte țări vulnerabile din vecinătate”, a mai spus șefa statului. Maia Sandu a mai declarat că Republica Moldova vrea să fie parte a lumii libere, ea a denunțat războiul rus în Ucraina și șantajul energetic la adresa Europei și a Republicii Moldova. Despre provocările cu care se confruntă statul și cetățenii vorbim la acest sfârșit de săptămână.

* * *

„Șansa Republicii Moldova de a supraviețui ca democrație este doar Uniunea Europeană”, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul unei conferințe la Forumul Economic Mondial de la Davos. Șefa statului s-a referit la principalele vulnerabilități ale țării, printre care prețurile mari la resursele energetice, dezinformarea și propaganda rusească, conflictul transnistrean. Maia Sandu a subliniat că lumea trebuie să fie unită și să ajute Ucraina să câștige războiul, pentru că altfel suntem puși în pericol cu toții. În cele trei zile ale Forumului Economic Mondial, președinta Maia Sandu a avut discuții despre situația din regiune cu mai mulți lideri occidentali, unii dintre ei fiind așteptați la Chișinău în luna iunie, la cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene. Ce provocări au de depășit cetățenii Republicii Moldova în acest an? Vocea Basarabiei a căutat să afle răspuns la aceasta și alte întrebări de la oamenii cu care a discutat în Soroca.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Soroca, și discutăm astăzi despre provocările pentru anul 2023. Care sunt cele mai mari provocări pentru cetățeni?

– Îi politica asta a noastră pe care o produc partidele acestea, al lui Șor, chiar și socialiștii duc o politică greșită, ca să destabilizeze situația din țară, că văd că femeia asta, dna președintă face câte ceva și se străduie ca furnica și aduce, dar lor nu le place politica asta, că ei vor să iasă ei înapoi la putere, să poată fura mai departe.

Vocea Basarabiei: Și calea dreaptă pe care să se îndrepte astăzi Republica Moldova care e?

– Numai cu Maia Sandu, numai cu Maia Sandu.

Vocea Basarabiei: Dar unde-i drumul ăsta, unde trebuie să mergem?

– La Europa.

Vocea Basarabiei: De ce?

– Acolo vedem că-i cultură, îi altă civilizație.

Vocea Basarabiei: Ca Moldova să ajungă la acele standarde din Uniunea Europeană trebuie să treacă timp, iar timpul acesta nu trebuie să treacă în zadar, trebuie reforme.

– Da, asta-i numaidecât, dar noi greu o să trecem cu reformele acestea, că tormozul (frâna) la noi e foarte bun aici.

Vocea Basarabiei: Dar care e prima reformă care trebuie înfăptuită și ca să dea rezultate?

– Justiția! Justiția, în primul rând.

Lumea-i disperată, cred că rublele aici sunt la putere din partea partidelor acestea împotriva Maiei Sandu, ei au ruble și împing.

Vocea Basarabiei: Și ce-i în domeniul acesta care trebuie să fie reformat?

– Dar nu se vede nimic, iată noi ne uităm chiar și cu Tauber, și cu Dodon, lui, iaca, i-au dat drumul amu. Lumea-i disperată, cred că rublele aici îs la putere din partea partidelor acestea împotriva Maiei Sandu, ei au ruble și împing.

Vocea Basarabiei: Dar ce fac judecătorii?

– D-apoi ce fac? Asta-i întrebarea – ce fac? Ei îs corupți, ei, în primul rând.

Vocea Basarabiei: Și cum se scapă de corupția asta?

– Greu, greu, nici idee n-am ca să spun, dacă aș fi un procuror, cred că m-aș gândi mai altfel, dar așa…

Vocea Basarabiei: Dar pentru că-i acest război din 24 februarie 2022 și până azi, prețurile cresc, tarifele cresc, crizele se suprapun…

– D-apoi, iaca, toate crizele acestea se dau la guvernanții iștia ai noștri, toți dau vina pe dânșii, că ei nu pot conduce, nu pot argumenta faptele și dau toți vina pe guvernarea noastră. Dar de unde s-a luat toată sărăcia asta? Că-i războiul, și nu numai la noi, dar la o lume întreagă.

Vocea Basarabiei: Vă este clar de ce s-a pornit acest război al Rusiei împotriva Ucrainei?

– Cred că tot din cauza politicii.

Vocea Basarabiei: Ați trecut deseori hotarul în Ucraina?

– Ia uite, la noi aici este lodkă (barcă), la noi aici îi aproape, înainte treceam liber, dar acum – nu, acum îi închisă, nu trecem la dânșii, și nici ei nu vin.

Vocea Basarabiei: Dar este frică?

– La noi aici până când îi liniște, dar tot dormi cu frică, ești aproape. Ia uite, ce suntem noi aici? Nu-i nici un kilometru, iaca-s 200 de metri până la Nistru. Dacă doriți, de aici se vede Nistrul.

Vocea Basarabiei: Și problema transnistreană așteaptă să fie soluționată de 31 de ani. Cum vedeți dvs. reglementarea transnistreană?

Dacă n-ar fi fost rușii, era ușor. Dar așa, noi cine suntem? Noi suntem o țară mititică și putere mititică. Rușii vedeți că-s toți împotrivă, îs semănați aici la noi și numai cu rău. 

Vocea Basarabiei: Dar ce statut ar merita această regiune transnistreană?

– Dar ce lor li se poate de dat statut sau ce? Ca atare, rușii acolo au și construit ce-i mai principal – zavoade (uzine), tot-tot ce-i mai principal, că s-au așteptat pesemne la așa ceva, cu timpul.

Vocea Basarabiei: Cât timp ar trebui ca acele două maluri ale Nistrului să fie reunificate?

– Aici îi greu de spus.

Vocea Basarabiei: Moldova pe calea integrării europene cu sau fără Transnistria?

– Eu mă gândesc că ar fi mai ușor fără dânșii. Dar vedeți că toată piedica îi în Transnistria asta, iaca de ce. Cum îi știuca cu racul, așa, noi – înainte, dar ei – înapoi. Doi pași înainte și unul înapoi și tot timpul stăm pe loc. Nu știu cu războiul ista cum o să fie mai departe…

Vocea Basarabiei: Și dacă Moldova va continua această cale de integrare europeană, relația cu Rusia cum ar trebui să și-o aranjeze?

Trebuie să trăim și cu rușii bine, dar mai mult înspre Europa.

Bună ziua! Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Soroca…

– Da, vă mulțumesc! O întrebare la dvs. – când o să fie „Puncte de reflecție”?

Vocea Basarabiei: La ora 21, în fiecare seară.

– Vă mulțumesc! Și Vocea Basarabiei radio am ascultat.

Vocea Basarabiei: Astăzi vorbim despre provocările din 2023. Care sunt cele mai mari provocări?

– Provocările, iaca, guvernarea asta să rămână la putere, pentru că băieții merg pe calea dreaptă și avem băieți puternici.

Vocea Basarabiei: Și drumul pe care să se îndrepte astăzi Republica Moldova e clar pentru dvs., cetățeanul de la firul ierbii, care e corect?

– E clar. Numai spre Europa îi drumul corect, pentru că acolo oamenii trăiesc după lege și civilizație este, omul îi vesel, îi zâmbitor, îi amabil, nu ca la noi. La noi ne-au dezbinat politicienii, la aceștia le spune că o să lea dea pâine de ceea de 16 copeici.

Vocea Basarabiei: Și această dezbinare este vizibilă în societate, dar…

– Nu numai că-i vizibilă, dar ce-i interesant, încă și persistă. Aici se vede că România repară grădinițe, ne dă toate celea și tot îi rău, și tot îi rău, dar rusul îi dă cu patul de la Kalașnikov în cap și el zice că nu, că acolo-i mai bine. Unde-i logica?

Vocea Basarabiei: Dar cât timp încă această dispută pe subiecte geopolitice va mai fi în societatea moldavă?

– Iaca ajungem iarăși la justiție. Când vor fi judecați capii mafiei – Dodon, Platon, Șor, iaca, care el șade și… Ei se jeluiesc că i-au închis, că-i dictatură. „Măi, tu ieși la televizor și spui că eu am să vin și am să fiu prim-ministru, și am să vă dau. Ce o să-mi dai tu, de unde o să-mi dai? De unde o să-mi dai? Tu ești în Israel acolo și șezi bine mersi.”

Vocea Basarabiei: Dar cum se scapă de corupție, dacă toată lumea insistă că nivelul ăsta de corupție e mare?

– Ei, cum se scapă? Justiție și un DNA ca în România și asta-i.

Vocea Basarabiei: Dar este CNA, este Procuratura Anticorupție…

– Eee, nu vedeți că iar au dat cu oiștea în gard? Iar îs probleme cu justiția, se mușamalizează, se spală mână pe mână. 

Vocea Basarabiei: Cu excepția justiției, unde mai trebuie schimbată situația în bine, în ce sectoare, în ce domenii?

– În altă parte, cam greu, că economia îi cam la pământ. Da, sunt întreprinderi, cum la noi este fabrica de conserve și agricultura de-amu, iaca, dl Bolea lucrează foarte bine cu Europa, cu merele noastre. Să facem produse, cum se spune, cu valoare adăugată.

Vocea Basarabiei: Care alți miniștri încă își fac bine treaba?

– Și Spatari a făcut, dar din motive familiale n-a putut să mai rămână în funcție. Nu știu…

Ați văzut ce se face la Soroca în spitale? Corupția, iarăși ajungem la corupție!

Vocea Basarabiei: Alți miniștri care își fac bine datoria care mai sunt?

– Dna Nemerenco mie mi se pare că tot. Ați văzut ce se face la Soroca în spitale? Corupția, iarăși ajungem la corupție. Îi dă licență să lucreze la 70 și ceva de ani, dar îi greu să ajungi, numai ajungi.

Vocea Basarabiei: Dar de ce e greu?

– Începând de la ‘91, aici au fost promovați de ruși oameni care nu-s pentru poporul ista, nu-s pentru națiunea asta și în toate domeniile aceștia care ceva vor să miște sunt marginalizați.

Vocea Basarabiei: Și dvs. astăzi în cine aveți încredere mai mare din cei care reprezintă clasa politică?

– În Maia Sandu. Dar înțelegeți? Posibilitățile ei sunt limitate de Constituție, dar cred că încetișor se va hotărî întrebarea.

Vocea Basarabiei: Foarte multă lume insistă că trebuie să crească pensiile, salariile.

Ca să creștem salariile, trebuie să muncim, trebuie să avem de unde le crește. Mulți vor, dar dacă nu ai de unde cum să împarți? Dacă s-au făcut fărădelegi, n-ai de unde și plus încă corupția.

Vocea Basarabiei: Dar dacă ați fi dvs. în fruntea Republicii Moldova, ce probleme ați rezolva?

– (Râde.) Noi suntem de-amu în vârstă și n-o să…

Vocea Basarabiei: Nu, dar ce ați face, iată, dacă ați fi la cârma țării?

– Într-o bancă cu taracani poți face ordine? Și cum poți s-o faci, dacă ei acolo acum se mănâncă unul pe altul? E greu de făcut ordine, că nu știi pe care să-l apuci de…

Vocea Basarabiei: Și cum vedeți Soroca și Republica Moldova peste 5, peste 10 ani, cum ați vrea să arate?

– Cum era înainte atunci când eram tânăr și Soroca era plină de lume, dar acum mai mult bătrâni au rămas. Iaca ce aș dori, să se întoarcă înapoi fiicele, feciorii.

Vocea Basarabiei: Aveți copii peste hotare plecați?

– Da, am. Fiica cea mai mare e la Iași, lector, a fost la Bălți și acum s-a transferat la Iași, pentru că diferența e mare de salarizare. Am o fiică în Italia și una-i pe cale de ducă, lucrează aici la Soroca, la primărie, cu doi copii și 3.500 pensie.

Vocea Basarabiei: Cei plecați credeți că se vor mai întoarce?

– Slabă nădejde, pentru că de-amu au și case pe acolo.

Vocea Basarabiei: Totuși, e sărăcie în Moldova?

– Ne-au furat prea mult. Nu-i sărăcie, pentru că lumea muncește și după pensie și am muncit și până la pensie. Pur și simplu prea mulți au fost șmecheri de aiștia la care cei de la Moscova, că noi am fost sub influența lor, și le-au dat voie să facă ce vor aici, să fure cum pot, numai să le dea voie să mențină aici Transnistria, influența lor să fie, să poată influența și parlamentul, și  guvernul, și toate structurile.

Vocea Basarabiei: Dar ce credeți despre rezolvarea problemei transnistrene? Are șanse să fie reunificate cele două maluri ale Nistrului?

– Are șanse, că acum am înțeles că-i cam favorabil să se hotărască întrebarea asta.

Vocea Basarabiei: Și cum ar trebui să fie rezolvată această problemă?

– Dar cum? Acolo-s moldoveni, români, trăitori născuți acolo, cum se spune, că Dacia a fost până la Nipru și au fost români, dar eu am lucrat prin Ucraina și erau cu nume de familie Barabaș, Bordeianu, aici nu departe, la 40 de kilometri, familii moldovenești, care-s trăitori acolo.

Vocea Basarabiei: Și ar trebui mulți ani să mai curgă apă pe Nistru ca să fie rezolvată problema?

– Cred că nu. După războiul ista o să se hotărască, după război se hotărăște, de-amu nu are încotro, pentru că rusul o să fie izolat din toate punctele de vedere, că fiecare, numai acel care nu înțelege, nu știu cum să spun, nu înțelege că rusul nu-i bun.

Vocea Basarabiei: Dar aveți o închipuire clară de ce a pornit această invazie rusă în Ucraina?

– Ei strigau la toate talk-show-urile lor că noi suntem imperialiști, noi avem chip să refacem imperiul, să refacem Uniunea Sovietică, iaca de ce. Și generalii ceia în dădeau darea de seamă lui Putin că noi avem armată, a doua armată, în 3 zile o să luăm Kievul și într-o săptămână – întreaga Ucraină, dar n-a fost să fie, și bine că n-a fost.

Vocea Basarabiei: Dar relația cu Federația Rusă cum ar trebui să se dezvolte în continuare?

– Păi, de-amu dacă nu vor și noi ne orientăm spre Europa, ce fel de relații cu dânșii, dacă ei îs săraci și au să fie și mai săraci după toate acestea?

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Soroca, și discutăm astăzi despre provocările anului 2023 pentru cetățeni. Care sunt cele mai mari provocări?

– Dezamăgirea în conducere, fac ce știu ei. Vasăzică se face așa că noi o avem de conducere, dar ei îs conduși de alții, ei îs conduși și fac ceea ce-și puși la cale de alții, în primul rând, americanii și pe urmă Europa. Asta-i treaba.

Vocea Basarabiei: Iată, această divizare a societății este inclusiv pe subiectele acestea de geopolitică?

– Numaidecât! Noi suntem conduși și vor să ne pună în pericol de război, cu aceeași Pridnestrovie (Transnistrie), cu aceeași Ucraină și cu aceeași Rusie.

Până când merge războiul cu Ucraina nu poate să gândească nimeni la nicio la soluție privind problema transnistreană.

Vocea Basarabiei: Problema transnistreană poate fi soluționată?

– Nu! Până când merge războiul cu Ucraina nu poate să gândească nicio soluție nimeni, nimic. Asta o să fie un foc aprins mare-mare pe care n-o să-l putem stinge.

Vocea Basarabiei: Vă este clar, totuși, cum se va termina acest război între Rusia și Ucraina.

– Până când nu pot să spun rezultatul, că se luptă o țară cu un bloc întreg și plus America. O țară ține piept la un bloc NATO și la toată America împreună. Numai bunul Dumnezeu poate să știe ce rezultat poate să fie, dar frica e în aceea că nu se oprește nimic și auzim tot mai des și mai des de arme nucleare care pot fi folosite. Iaca asta-i cel mai rău la ce ne putem aștepta noi.

Vocea Basarabiei: Dar relația Republicii Moldova cu Estul și cu Vestul cum ar trebui să se dezvolte în continuare?

– Ar trebui să fie cum spunea și același Dodon – să trăim bine și cu aceia, și cu ceilalți.

Vocea Basarabiei: Dar e posibil?

– Nu știu. În ziua de față, vasăzică, slugă la doi stăpâni îi rău să fii, dar… Sau ne ținem neutralitatea și facem față că suntem prieteni cu toți, sau dacă ne alipim de cineva trebuie să ne gândim de 10 ori la ce o să ieșim.

Vocea Basarabiei: Cine e cel mai capabil astăzi să aducă pacea aici în regiune?

– Cred că rușii. Eu nu-s pentru războaie și nu-s pentru ca război să fie, asta-i Doamne sfinte, asta-i Doamne ferește, dar ei au fost nevoiți să meargă la pasul ista, că nu mai au încotro, când îți iau Ucraina alături de pragul tău și vor s-o ia în NATO ș.a.m.d. Ei au fost nevoiți să facă așa ceva.

Vocea Basarabiei: Crimeea au fost nevoiți s-o ia?

– N-aș spune, de Crimeea n-aș spune, dar Crimeea n-a aparținut Ucrainei niciodată, a fost dăruită de Hrușciov în ‘59 pentru păcatele pe care le-a făcut el, oleacă să-și ascundă acele păcate le-a dăruit acea Crimee.

Vocea Basarabiei: Dar Donbasul?

– De Donbas nu pot să zic, dar, după cum spun rușii, cândva a aparținut tot Rusiei. Ucraina ca stat a fost făcută de Vladimir Ilici Lenin, în anul 1920 le-a dat Republica Ucraina.

Vocea Basarabiei: Bine, așa zic și despre Basarabia, că tot a fost vândută, trădată, monedă de schimb?

Da, eu nu-s pentru război, îs pentru pace și pentru prietenie, cu atât mai mult că poți să spui că ei îs aceeași națiune. Îs frați și se luptă, și se ucid unii pe alții. Doamne ferește!

Vocea Basarabiei: Ortodocși, slavoni…

– Numaidecât. Sunt de aceeași religie, să vină la o înțelegere.

Vocea Basarabiei: Dacă ați fi dvs. la cârma țării, în fruntea Republicii Moldova, cum ați aranja situația ca lumea să fie mulțumită, ca să nu existe divizare în societate, ca să nu apară probleme?

– În primul și în primul rând, m-aș strădui să nu arunc la gunoi toate tradițiile noastre și credința noastră, să nu avem gay-parade prin republica noastră, că suntem creștini, să nu pălim în credință și în tot ce-i scump la omul care trăiește aici, că am trăit din moși-strămoși fără gay-parade. Și, în al doilea rând, să trăim bine și cu aiștia din stânga, și cu aiștia din dreapta. Cred că-i posibil să avem un drum al nostru la mijloc – nici cu rușii, nici cu nemții.

Vocea Basarabiei: Dar Moldova de una singură își poate rezolva problemele?

– E greu, de una singură e foarte greu, dar eu cred că e și mai rău să asculți pe cineva să ne conducă, cum ne conduc și în ziua de azi, vasăzică se face ceea ce spune America, se face ceea ce spune Europa.

Vocea Basarabiei: Dar cum se depășesc aceste crize care se suprapun: criză economică, criză energetică, criză a refugiaților?

– Îs o grămadă de probleme, dar eu cred că oamenii, lumea trebuie să fie oleacă mai conștiincioși și să-și dea străduința mai tare ca să scăpăm de toată sărăcia asta, dar să fim sub cineva, eu cred că încă-i și mai rău pentru noi și pentru copiii noștri, și pentru nepoții noștri.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. cum definiți sărăcia în Republica Moldova? Iată, ce înseamnă să fii sărac?

– Unul trăiește, dar 10 există; unul trăiește, unul înțelege că trăiește, care a apucat sau are un business, sau a furat mai mult – acela trăiește, dar 10 împrejurul lui există și se gândesc la ziua de mâine ce o să facă.

Nu știi la ce să te mai aștepți la ziua de mâine, țara minunilor – așa îi zice Moldovei, țara minunilor, nu știi la ce să te aștepți la ziua de mâine și cu ce o să te trezești, cu ce legi noi și cu ce afaceri, și sub al cui picior suntem!

Vocea Basarabiei: Vă las pesimist?

– N-aș spune, dar în orice caz nu știi la ce să te mai aștepți la ziua de mâine, țara minunilor – așa îi zice Moldovei, țara minunilor, nu știi la ce să te aștepți la ziua de mâine și cu ce o să te trezești, cu ce legi noi și cu ce afaceri, și sub al cui picior suntem. Așa-i, că suntem taman între hotare aici și cineva vrea să ne folosească ca gard, ca plațdarmuri de războaie, doar de la Chișinău până la Ploiești, în România, unde-i baza militară americană îs 200 de kilometri. Doamne ferește de ceva, păi, noi suntem în centru-centrului, carne de tun, dna Valentina. Îi jale, îi jale, îi jale, și mare.

Vocea Basarabiei, Valentina Ursu, suntem în vizită la Soroca și vorbim despre provocările anului 2023 pentru cetățeni. Care sunt cele mai mari?

– Provocările ca agenda politică să nu fie deviată și alta ca politizarea alegerilor locale să nu se răsfrângă asupra unor reforme de care chiar avem nevoie și a unor acțiuni atât la nivel local, cât și la nivel republican, astea parcă ar fi principalele. Sperăm mult ca până la urmă totuși profesioniștii să-și spună cuvântul, să fie ascultați experții, dar nu politicienii.

Vocea Basarabiei: Ce ar trebui să facă guvernarea ca situația să se schimbe în bine și lumea să nu spună că mai trăiește cu dezamăgire, cu deznădejde?

– În primul rând, să fie mai transparentă și mai comunicativă. De exemplu, noi am aflat că dna președintă Maia Sandu a venit aici, am aflat post-factum dintr-o postare pe Facebook, și-i păcat. Sau, de exemplu, când fusese dna Natalia Gavrilița, prim-ministra, mai că nu ni s-a permis accesul la ședința cu primarii, până n-am insistat și n-am amenințat că o să facem live de la ușă – abia atunci ne-au permis. Deci, ei să înțeleagă că cu cât mai mult o să discute cu cetățenii, o să aibă și ei de câștigat. Dacă ar face un pic mai multă comunicare ar fi doar de câștigat, în rest, trebuie să meargă pe calea care au pornit-o și să asculte de experți, să nu politizeze și să nu călcăm pe aceeași greblă, fiindcă nu știu câte șanse o să mai dea cetățenii partidelor, hai să spunem, proeuropene.

Vocea Basarabiei: Și drumul corect pe care să se îndrepte Republica Moldova astăzi e clar, e unul ireversibil, toată lumea e de acord cu dezideratul pe care îl anunță cei de la putere, că integrarea europeană e ideea națională?

– Nu toți îs de acord, dar cred că ar trebui să fie făcută o întrunire. Așa cum a fost cândva ales Snagovul, să fie aleasă Soroca și să fie o întrunire a partidelor, a tuturor partidelor, să decidă până la urmă…

Vocea Basarabiei: Toate 70?

– A tuturor partidelor active, hai să spunem așa, alea de buzunar cu ștampile, care-s majoritatea, cred că nici nu are rost, dar astea active care au mai mulți membri decât un șef de partid cu o ștampilă în buzunar și să decidă, uite, mergem spre calea europeană, asta ar fi bine, fiindcă, bun, până la urmă chiar și același PSRM, chiar și altele fac parte din stânga europeană. Deci, ei au parteneri acolo și ar fi normal să aleagă, uite, mergem spre, nu înseamnă că ne certăm cu alții, dar suntem demni, mergem pe calea noastră pe care o vrem noi. Și dacă s-ar face un pact de la Soroca, așa, similar Pactului de la Snagov, și cetățenilor li s-ar lămuri, fiindcă problema cea mai mare e că acum cetățenilor li se lămuresc despre integrarea europeană tot felul de prostii. Dacă, de exemplu, o să semnăm integrarea europeană suntem obligați să fie legalizate căsătoriile de același sex, ca să poată fi semnat ca să ne putem integra sau multe alte prostii. Eu am fost în decembrie la Berlin și vorbeau tot de problema asta LGBT, unicii doi bărbați care am văzut să se sărute în tot Berlinul era Brejnev cu celălalt fost cancelar al Germaniei…

Vocea Basarabiei: Helmut Kohl.

– Probabil, da, pe un perete de pe zidul berlinez, atât, pe aceștia doi i-am văzut că s-au pupat. La noi se fac niște sperietori, niște lucruri… M-am dus acolo – trăiesc oameni normali, familii normale, că sunt unii așa sau așa, dar ei sunt în minoritate, e o chestie firească. Și aici se vorbește doar ca să nu fie discriminați, nu să fie promovați, să nu fie discriminați, indiferent de naționalitate, de origini, de anumite orientări religioase și multe alte chestii. Deci, asta, dar la noi se fac sperietorile acestea, din cauza asta e o problemă, inclusiv partidele care logic ar trebui să le lămurească cetățenilor, ele sunt în spatele multor falsuri despre ce înseamnă până la urmă Uniunea Europeană.

Trebuie să schimbăm ecartamentul, la figurat, să scăpăm de acele vechi, sovietice, să punem ecartament european și o locomotivă, un accelerator să meargă mai repede.

Vocea Basarabiei: Și Republica Moldova a obținut această perspectivă, i s-a oferit statut de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, dar pentru a parcurge acest drum e nevoie de făcut reforme și reformele trebuie făcute în interesul cetățeanului, ca să vină și bunăstare, și prosperitate.

– Trebuie să schimbăm ecartamentul, la figurat, să scăpăm de acele vechi, sovietice, să punem ecartament european și o locomotivă, un accelerator să meargă mai repede, fiindcă la nivel de Minister de Externe, cel puțin din ce se vede și cum văd eu, e destul de OK, dar integrarea europeană până la urmă înseamnă tot un lucru special pe interior, nu doar pe exterior. Și să schimbe anumite chestii la nivel de pe loc, inclusiv anumite standarde, inclusiv anumite lucruri și dacă se va face, inclusiv din provincii, nu doar din Chișinău, atunci cred că ar putea, dar dacă se vor face doar unele chestii cum s-a făcut și anterior, mai mult pentru bifă, pentru PR și doar la nivel de Chișinău, fiindcă Republica Moldova nu înseamnă doar Chișinăul, atunci, cu regret, o să mai așteptăm mult timp.

Vocea Basarabiei: Dar unde trebuie să intervină cel mai mult, în lupta împotriva corupției, în promovarea reformei în justiție, în promovarea altor reforme, iată aici există această speranță?

– Aici o să avem nevoie de chirurgie, terapia nu o să ajute, o să avem nevoie de o chirurgie, inclusiv în lupta cu corupția. Sunt unii pași, dar să fie mult mai activi și să dovedească până la urmă că nu este o luptă politică și nu este o răzbunare, dar până la urmă sunt dovezi, toți cei care au furat să le arate locul unde trebuie să stea, cei care au trădat această Republică Moldova, interesul, fiindcă de ce noi nu avem acum și avem probleme și cu lumina, și cu gazul, și toți cetățenii se gândesc că doar actualii, actualii au și ei, puteau să rezolve poate anumite lucruri, dar problema cea mare e că până acum, timp de 30 de ani, noi nu am avut surse alternative nici de lumină, nici de gaz. Și nu că nu s-a știut, dar nu s-a dorit, s-a făcut special ca noi să fim legați doar de o conductă și în caz dacă ceva nouă ni se închide robinetul. Și iată aici, condițiile de trai să fie bune, ca reformele până la urmă să fie înțelese și ca rezultat, uite, s-a făcut reforma, care e rezultatul? Tu ai avut cutare sau cutare, sau cutare și să nu câștige doar anumite, de exemplu, inclusiv din proiectele europene, doar anumite găști, anumite, care sunt mai apropiați de actuala conducere. Și dacă e posibil, foarte bine ar fi ca justiția să-și spună cuvântul și în cazurile în care sunt implicați și cei de la guvernare în anumite acte de corupție ca să arate că, uite, luptăm cu toți, nu doar cu unii sau cu alții.

Vocea Basarabiei: Pentru cetățean preocuparea cum se va dezvolta relația Republicii Moldova cu Rusia va rămâne pe ordinea zilei?

– Probabil că da, mai ales că mulți sunt legați de mass-media rusă, dar principala preocupare acum cum să trăiască, cum să ajungă la primăvară, cum să trăiască următorul an, fiindcă s-au scumpit cu adevărat și, cunoaștem, s-au scumpit de la produse la facturi, la totul și trebuie să se gândească, și până acum era rău, dar acum cum să poată supraviețui. Și iată aici parcă e principala problemă și dacă ar putea autoritățile să găsească soluții pe lângă acele compensații care s-au făcut, alte soluții pentru ca cetățenii să supraviețuiască, să poată și să se dezvolte, pentru că dacă omul o să fie sătul, omul o să stea la călduț – el o să poată gândi un pic și altfel și o să aleagă nu cei 300-400 de lei care i-i dau pentru ca să se ducă la un protest, dar o să se gândească, „băi, dar uite, nu fac acești 400 de lei, dar în schimb, uite, pot să fac anumite lucruri care pentru mine să-mi dezvolte ceva, pentru familia mea”.

Nu trebuie să avem relații rele cu Rusia, dar trebuie să fim demni, trebuie să parcurgem calea noastră!

Vocea Basarabiei: Dar ce am observat eu aici, la Soroca? Lumea e mai mult preocupată de relația Republicii Moldova cu Federația Rusă decât de acest război din imediata vecinătate a Republicii Moldova, care are iată 11 luni de zile degrabă.

– Da, este această problemă, mulți cetățeni văd drept singura cale revenirea, Doamne ferește, a URSS-ului sau relațiile bune cu Rusia. Nu trebuie să avem relații rele cu Rusia, dar trebuie să fim demni, trebuie să parcurgem calea noastră. Oameni buni, asta fix eu le spuneam, uite, gândiți-vă că sunteți într-o mahala, trăiți, nu înseamnă că mă sfădesc cu vecinul de peste gard, dar eu dacă vreau să mă împac mai bine cu vecinul de peste celălalt gard sau din altă mahala – nu trebuie să-mi impui tu mie, uite, dacă tu te duci în mahalaua cealaltă, de exemplu, și așa – eu mă supăr pe tine, dar nu te mai supăra, eu vreau – vin la tine, vrei – vină la mine, dar vină cu mâinile deschise, hai să spunem așa, și poftim, te poftesc, și vină, și stăm împreună. Dar dacă eu vreau să mă duc și în altă parte, care e problema ta? Tu răspunzi de ograda ta și faci ce vrei la tine în curte, eu fac ce vreau la mine în curte și mă duc și mă întâlnesc cu cine vreau eu.

Vocea Basarabiei: Bine, dar sunt ucraineni care nu dau dreptate autorităților de la Kiev în această apărare împotriva invaziei ruse?

– Sunt și ucraineni, sunt și cetățeni ai Republicii Moldova, o bună parte au fost manipulați, zombați ani de zile și e prea complicat să-și dea seama sau să vadă altă opinie. Fix așa a fost și cu Uniunea Sovietică, ei erau, că uite, Stalin a făcut corect, tot a făcut corect, până la urmă să-și dea seama, după anii ‘90, că până la urmă a fost totul o butaforie, o minciună. Deci, însuși schimbul acesta de mentalitate e foarte complicat și nu se face la, nu știu, hai să numeri până la 3.

Vocea Basarabiei: Aici suntem, iată, pe malul Nistrului. Cât de apropiată este perspectiva reunificării celor două maluri ale acestui râu?

– Deci, Transnistria e mult mai încolo, dar aici…

Vocea Basarabiei: Nu, eu zic despre cele două maluri ale Nistrului în contextul reglementării transnistrene.

– Bine ar fi să fie cât mai rapid, bine ar fi să fie rezolvată această problemă, fiindcă ea, până la urmă, nici nu există, ea e menținută, se mai pun din când în când cărbuni pe foc de anumite forțe politice, dar, de fapt, relația între noi și concetățenii noștri de pe malul stâng, din Transnistria, nu-i nicio problemă. Am fost acolo de câteva ori, vorbesc cu oamenii normal, o bună parte au cetățenia Republicii Moldova, sunt și din cei care au cetățenia României. Și asta e o chestie firească, normală și, dacă nu s-ar implica politicul, problema pur și simplu, ca un balon, s-ar dezumfla și atât.

Vocea Basarabiei: Și ce-ți dorești cel mai mult acum?

– Ca Republica Moldova să facă parte din Uniunea Europeană și cel mai bine ar fi prin intermediul Unirii cu România, dar deja fiecare vede diferit, dar asta ar fi o soluție mai rapidă, mai normală, așa s-ar corecta o greșeală istorică.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Soroca, și discutăm astăzi despre provocările anului 2023 pentru cetățeni. Care sunt cele mai mari?

– Provocări… Of Doamne, totul mă neliniștește, nu mă liniștește. Nedreptate în țară, toți au furat țara, toți pentru dânșii, pentru populație n-a fost nimeni, nimeni n-a fost pentru populație, numai pentru dânșii. Nimic nu-i normal.

Vocea Basarabiei: Ce trebuie schimbat?

– Să schimbăm prezidentul? Prezidentul ori să-l schimbi pe unul, ori pe altul îi totuna. Dacă a fost Dodon, dacă a fost cela, ce a făcut pentru țara asta? N-a făcut nimica! Care au fost, ei și-au umplut buzunarele, dar de lumea asta de la țară, dar chiar și de cei de la oraș n-au ei grijă de noi, n-au.

Vocea Basarabiei: Și dacă se pierde încrederea în cei care guvernează, cum se recâștigă această încredere?

Se recâștigă prin a alege alte persoane, dar încredere în nimeni nu trebuie să ai, de-atâta că ei nu se străduie pentru populație.

Vocea Basarabiei: Dacă duminică ar avea loc alegeri, ați merge să votați, știți cui să-i dați votul?

– Nu, nu știu cu cine. Nu am încredere în nimeni, în nimeni nu am încredere. Îs 70 de partide, eu nu știu care și cum, nu știu, dar n-am încredere în nimeni, în nimeni.

Vocea Basarabiei: Dar dacă se ajunge la vot, trebuie să mergeți?

– Trebuie, dar pe cine să votez?

Vocea Basarabiei: Și acum se discută – Moldova mai aproape de Est, de Vest. Pentru dvs., cetățeanul de la firul ierbii, contează încotro se îndreaptă țara?

– Nu știu eu cum să cred, că mai aud că cu Europa greu o să fie, rău, nu știu ce, încolo-încoace. Noi mai bine să fim așa, la noi acasă, să avem limbă comună și cu cela, și cu celălalt. Ce s-a făcut, iaca ne uităm în orașul Soroca, ce s-a făcut ca omul să aibă de lucru, să aibă unde lucra, să aibă cu ce se întreține? Nu-i, nu-i…

Vocea Basarabiei: Dar dvs. aveți un loc de muncă?

– Nu, eu trăiesc la sat, loc de muncă n-am, mă mai duc peste hotare, vin înapoi acasă.

Vocea Basarabiei: Unde mergeți peste hotare?

– În Germania, că-i mai bine.

Vocea Basarabiei: Și faceți naveta, mergeți acolo, veniți acasă, iar plecați?

– Da, mă duc pe jumătate de an, vin acasă, mai stau o lună-două, mă duc iar înapoi. Aici la ce să șezi? Aici n-ai la ce. Lumea nu vrea să te asculte, chiar eu iaca m-am întors, eu am locuit aici, în Soroca, am lucrat, m-am întors în sat, mi-am dat străduința ca să lucrez la un lider. Probleme s-au început, am lepădat, că nu mi-a plăcut cum el se comporta cu populația și mi-am căutat eu de treabă peste hotare. El dacă e lider și el e mare și tare, dar pentru populația asta, pentru țăranul ista el nu-i nimeni și gata.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– Of, Doamne, Doamne, ce ne dorim? Ne dorim ca să fie mai bine în țară, să fie de lucru, să ne oprim acasă, să fim la căsuțele noastre, să avem de lucru aici în țară, nu să ne ducem peste hotare. Aici!

Vocea Basarabiei: Și Moldova de peste 10 ani se va deosebi mult de Moldova de azi?

– Nu cred. Moldova cu 10 ani în urmă nu tot așa a fost? Ce o să se schimbe? Ei, ce o să se schimbe peste 10 ani? Încredere nu-i.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Soroca, și discutăm cu localnici despre ziua de azi și ziua de mâine a Republicii Moldova.

– Cel mai tare îs indignată că pensionarii care lucrează trebuie să plătească polița medicală. Dacă aș avea o pensie normală, eu aș veni la lucru? Aș sta acasă, mi-aș educa nepoțeii, dar nu să vin la lucru. Cu 1.600 de lei se poate de trăit?

Vocea Basarabiei: Problema e de unde bani? În buget știți că sumele sunt mici, de unde să se găsească acești bani, ca să fie mulțumită toată populația?

– Dar spuneți, vă rog, de ce Maia Sandu a procurat armament? Pentru ce?

Vocea Basarabiei: Dar Republica Moldova trebuie să aibă armată și armata, dacă o are, trebuie să fie modernizată?

– Eu socot că noi trebuie să trăim în pace cu tot globul pământesc, să fie pace, eu așa socot.

Vocea Basarabiei: Dar vă întrebam – are nevoie Republica Moldova de Armată Națională?

– Eu cred că da, fiindcă toate țările din lume au armată. Dar pentru ce armamentul acesta?

Cum e la noi în Moldova mai este undeva o așa leafă mizerabilă, ori o pensie așa mizerabilă ca la noi în Moldova? Cred că nu. Ni-i greu, ni-i foarte greu să trăim.

Vocea Basarabiei: Și dacă are nevoie de armată, trebuie să existe și modernizarea armatei?

– Într-aiasta eu nu înțeleg. Numai mă indignează faptul că de ce așa de greu noi am început să trăim, totul s-a scumpit, totul. Uitați-vă, lumină, gaz, apă… Da, toți spun că peste tot globul pământesc s-a scumpit, da, dar cum e la noi în Moldova mai este undeva o așa leafă mizerabilă, ori o pensie așa mizerabilă ca la noi în Moldova? Cred că nu. Ni-i greu, ni-i foarte greu să trăim.

Vocea Basarabiei: Dar în cine aveți încredere că poate să schimbe viața în bine?

– Matincă nimeni de-amu în Moldova nu poate să schimbe.

Vocea Basarabiei: Dar dacă duminică ar fi alegeri, mergeți să votați?

– Merg.

Vocea Basarabiei: Cu cine ați vota?

– Cu Șor, pentru că el ne-a ajutat tare mult, mai ales pe bătrâni. Da, m-aș duce să-l votez pe Șor, dacă ar fi mâine alegeri.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită la Soroca și discutăm astăzi cu localnicii despre ziua de azi și ziua de mâine a localității și a statului Republica Moldova. Cum se trăiește în țară și cum vedeți viitorul?

– Vai! Tare greu se trăiește în țară, tot e scump, bani nu-s și-i sărăcie mare în țară.

Vocea Basarabiei: Și cum vă explicați această situație?

– Off! Cu ce putem și cu ce avem, dar care nu are nimic, șade lumea și îngheață de frig.

Vocea Basarabiei: Iată sunteți la piață, aveți cumpărători?

– Iaca, uitați-vă împrejur cumpărătorii cum sunt, nu prea este lume. Puterea de cumpărare a scăzut, fiecare care au oleacă de bani îi țin pentru mai așa-ia ca să aibă, să le ajungă de la lună la lună, să aibă cu ce trăi.

Vocea Basarabiei: Ce trebuie de făcut ca situația să se schimbe?

– Iaca ce trebuie de făcut, trebuie dna noastră prezidentă să mai umble pe la sate, să mai umble pe la lume. Azi mă duc la satul acesta, mâine mă duc la acelălalt sat, să se sfătuiască cu primarii, să dea ajutor, nu dă ajutor numai la pensionari sau la cel invalid, toți au nevoie, toți au votat-o. Iaca la mine băiatul vrea să se ducă să lucreze la Chișinău, de lucru este, dar gazdele îs scumpe. De unde să ia parale? Parale nu-s, trebuie să șezi acasă, ori copiii pe spinarea la părinți, ori părinții pe spinarea la copii. Poate care au copii mai demult peste hotare, aceia trimit la părinți ca să trăiască și părinții, iaca cum.

Văd că lumea care vine din Ucraina și care s-a dus au zis că la noi îi cea mai mare scumpete, măcar că acolo merge războiul!

Vocea Basarabiei: E clar cetățeanului de ce au apărut și-s mari aceste probleme, și prețuri mari, și tarife mari?

– Da, au fost greutăți. Și la Voronin au fost greutăți, și la acestălalt a fost tot așa, la Igor Dodon tot au fost neajunsuri, așa și Maia Sandu, tot așa a trebuit și ea să ia măsuri. Războiul, țara noastră, noi cu războiul de-o vorbă n-avem nimic, războiul merge în Ucraina, ia uitați-vă dvs., văd că lumea care vine din Ucraina și care s-a dus au zis că la noi îi cea mai mare scumpete, măcar că acolo merge războiul. Poftim! Cum trăim noi și cum trăiește lumea ceea? Da, îs sperieți, una-alta, dar producția la dânșii nu s-a scumpit. Dar de ce s-a scumpit la noi producția, pentru ce?

Vocea Basarabiei: Dar resursele energetice de ce îs mai scumpe, nu-i din cauza războiului?

– Păi, de ce s-au scumpit? Care din cauza războiului, și una, trebuie să aibă legătură nu numai că zic că cu Europa ori numai cu aceea, trebuie să trăiască bine și cu Rusia, trebuie să trăiască bine și cu România, și cu Ucraina, și cu toate țările. Dacă trăiești într-o mahala trebuie să trăiești bine și cu acela, și cu celălalt, te-ai sfădit, te-ai ciondănit, vse ravno (totuna) trebuie să trăiești bine, mai închizi ochii, mergi înainte, așa trebuia să facă și ea, nu că să zică: eu rușii nu-i vreau, eu vreau pe acela ori vreau pe acela. Nu-i așa, trebuie să trăiască bine cu toți!

Vocea Basarabiei: Și dacă duminică ar avea loc alegeri, ați merge să votați? Cu cine ați vota?

– Păi nu vreau să spun.

Vocea Basarabiei: Dar știți câte partide sunt?

– Nu știu…

Vocea Basarabiei: 70 de partide sunt.

– Uau! Doamne ferește! Și iată din aceste 70 de partide o să câștige tot numai 3 sau 4.

* * *

 Voci adunate la Soroca, localitate situată în imediata vecinătate a Ucrainei. Recent, președinta Maia Sandu și-a exprimat speranța că țara sa va adera la Uniunea Europeană până în 2030. „Cred că trebuie să devenim membri ai UE până la sfârșitul acestui deceniu”, a precizat Maia Sandu. Într-un interviu pentru Vocea Basarabiei, șeful diplomației, Nicu Popescu, a spus că acesta ar fi un termen optimist. Interviul integral cu ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, îl puteți urmări la voceabasarabiei.md.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.