Vocea Basarabiei: Vom vorbi despre omenie, despre bunătate, despre voluntariat, despre ceea ce se întâmplă în domeniul ocrotirii sănătății, pentru că o avem invitată astăzi pe dna Ludmila Furtună. Dna Ludmila Furtună a făcut parte mulți ani și din diasporă, pentru că a muncit peste hotare, în Italia. Pe timpul pandemiei de COVID-19 v-ați implicat foarte mult și ați încercat, și ați reușit să ajutați, inclusiv la Urgență ați adus un aparat care valora foarte mult. Ați revenit acasă după ani mulți de pribegie. Cum definiți situația din Republica Moldova astăzi?
Ludmila Furtună: În primul rând, mă simt acasă, aici m-am născut, aici am crescut, cu toate că Italia mi-a dat foarte mult și este ca a doua casă pentru mine, dar din punct de vedere psihologic, după ce m-am reîntors mă simt bine aici. A fost o perioadă de adaptare cam grea, dar am reușit împreună cu familia…
Vocea Basarabiei: Adaptarea a fost mai grea decât integrarea acolo în Italia, când ați decis să mergeți?
Ludmila Furtună: Și acolo, și atunci au fost greutăți, erau poate de alt gen, dar și când m-am reîntors au fost alte greutăți – despărțirea de serviciu, de colegi, de prietenii din Italia. Ținem legătura, dar oarecum a fost o ruptură.
Vocea Basarabiei: Haideți să fac o precizare: dna Ludmila Furtună a activat timp de 10 ani ca medic anestezist la Spitalul Central din orașul Parma, Italia, țară care era una dintre destinațiile preferate ale cadrelor medicale din Republica Moldova și probabil că încă mai rămâne. Nu se cunoaște numărul exact al moldovenilor care și-au găsit bucata de pâine și rostul în viață în Italia, dar Italia găzduiește o diasporă foarte numeroasă de cetățeni ai Republicii Moldova. De ce ați ales Italia?
Ludmila Furtună: Am ales Italia, pentru că soțul era acolo; mai întâi a plecat el, apoi am plecat și eu, eram tineri căsătoriți, el a plecat, eu am rămas însărcinată și după un an greutățile continuau și atunci trebuia de luat o decizie pentru ca să putem să ne menținem.
Vocea Basarabiei: Ați lăsat-o în grija părinților?
Ludmila Furtună: Da.
Vocea Basarabiei: Totuși, la 7 luni e o situație destul de delicată, dar greutățile totuși v-au făcut să aveți această putere, această tărie de caracter să lăsați copilul nou-născut în grija mamei și să mergeți să fiți împreună cu soțul ca să agonisiți ceva bani tot pentru buna educație a copiilor?
Ludmila Furtună: Da, a fost cu bună-intenție pentru a da un viitor copiilor.
Vocea Basarabiei: Dar ce părere aveți despre aceste exod care știm când a început, dar nu se știe când se va termina?
Vocea Basarabiei: Iată tocmai aici am vrut să ajungem. Parcă e ușor să zici că îmi fac valiza și merg unde mă duc ochii sau acolo unde am o cunoștință, unde mi-s rudele, iar pe de altă parte, se zice că situația încet-încet poate deveni una comparabilă cu ceea ce câștigă un cetățean al Republicii Moldova peste hotare, pentru că, dacă depune silință și are tărie de caracter și voință, el își găsește și un job, și două joburi aici, în Republica Moldova, unde ar putea să câștige nu chiar atât de puțin, poate nu chiar atât de mult ca și acolo, dar se poate și aici câștiga.
Ludmila Furtună: Da, acesta e și cazul nostru. După reîntoarcere, ei bine, eu lucrez pe profesie, dar soțul meu a început-o de la zero, adică a muncit foarte mult și acum muncește, are rezultate și aceasta demonstrează că și acasă se poate. Eu cred că experiența acumulată peste hotare, nu doar în cazul nostru, dar și al altor moldoveni, face bine țării, pentru că aduc idei, experiențe noi și, astfel, Moldova se dezvoltă.
Vocea Basarabiei: Dar în cei 10 ani pe care i-ați avut acolo sau totuși mai mulți, soțul câți ani a stat în Italia?
Ludmila Furtună: Nu, eu am stat, în total, 17 ani. Da, a fost că am plecat mai întâi cu soțul, pe urmă m-am întors și în doi ani și am terminat Universitatea, după care când m-am reîntors am mers deja în domeniul medicinei, cu Universitatea de la Parma, cu specialitatea și deja am lucrat în acest domeniu.
Vocea Basarabiei: Deci, în domeniul sănătății ați activat 10 ani în Italia, dar șederea a fost, de fapt, de 17 ani? Și a soțului?
Ludmila Furtună: A soțului ședere a fost de 14 ani.
Vocea Basarabiei: Iată, în acești ani gândul de câte ori vă ducea că trebuie să-mi cumpăr casă în Italia, trebuie să-mi reîntregesc familia, trebuie să fim toți în Italia, și nu în Republica Moldova? Ați avut asemenea intenții?
Ludmila Furtună: La noi cumva gândul de reîntoarcere acasă a fost permanent.
Vocea Basarabiei: Nu, să rămâneți acolo în Italia?
Ludmila Furtună: Nu a fost.
Vocea Basarabiei: Niciodată? Nu ați cumpărat casă?
Ludmila Furtună: Am cumpărat casă, dar nu am avut intenția că vom sta acolo permanent, am cumpărat casă din cauză că chiriile sunt foarte scumpe și, într-un fel, tot prin credit de la bancă am luat-o. Sunt foarte mulți, practic majoritatea moldovenilor fac astfel, pentru că cumva banul vine la tine, faci o investiție, dar să plătești gazda îți iese cu mult mai scump chiar decât creditul.
Vocea Basarabiei: Bine, dar dacă procuri imobil și, mai ales, dacă ai credit la stat, asta te face dependent ca să rămâi să muncești acolo până termini de achitat acel credit la stat pe care l-ai împrumutat?
Ludmila Furtună: Da, așa este.
Vocea Basarabiei: Și casa ați achitat-o, a rămas, ați vândut-o, cum e?
Ludmila Furtună: Este încă.
Vocea Basarabiei: O păstrați totuși?
Ludmila Furtună: Da.
Vocea Basarabiei: Dar de ce o păstrați, s-ar putea să se inverseze iarăși situația și să mergeți în Italia?
Ludmila Furtună: Știți, eu nu m-am gândit niciodată să plec în Italia, asta n-a fost când învățam la Universitate, dar am înțeles că viața este foarte plină de surprize. Chiar și atunci când s-a început războiul un gând de plecare a fost, pentru că frica persista.
Vocea Basarabiei: Dar fetele dvs. ce vă spun?
Ludmila Furtună: Ele deja nu vor să meargă în Italia, se simt bine aici, le place.
Vocea Basarabiei: Și ați spus că și soțul are afacere, da?
Ludmila Furtună: Da, în producerea biscuiților.
Vocea Basarabiei: Soțul produce biscuiți, dar dvs. ați creat un centru medical. Și să ne spuneți de ce v-ați gândit că aceasta e o afacere bună?
Ludmila Furtună: Eu am ales medicina, pentru că îmi place. Când am decis să-mi deschid un centru, nu m-am gândit la afacere, m-am gândit să continui să fac ceea ce îmi place mie. Și în Italia când am mers, categoric am vrut să continui doar cu medicina. Exact la fel și cu acest centru, adică am vrut să pot continua să ajut oamenii, să aduc satisfacție, acesta a fost scopul important, plus la asta, mă simt liberă de a acționa în experiențele cu pacienții, dedic timp poate mai mult, adică în funcție de cât este necesar. Am avut cazuri că am ieșit la serviciu și sâmbăta, și duminica, iarăși, în funcție de urgențe. Și acest fapt mă face să acționez liber atât cu timpul meu, cât și cu pacienții care au nevoie.
Vocea Basarabiei: Apropo, mulți își pun întrebarea – cât de bolnavă e societatea Republicii Moldova și cât de mult au grijă cetățenii acestui stat de sănătatea lor?
Vocea Basarabiei: Dar cum s-ar explica, stresul e de vină?
Ludmila Furtună: Este și stresul, și modul de trai, și modul sănătos de viață care, din păcate, nu prea se respectă la noi. În oraș văd că sunt diverse programe instructive, dar sărmanii oameni de la țară ajung la mine când deja sunt plini de probleme.
Vocea Basarabiei: Într-o stare critică?
Ludmila Furtună: Sunt și cu dureri de ani de zile, vreme de 10 ani, de 12 ani.
Vocea Basarabiei: Și sărăcia ar fi factorul care îi face pe oameni să nu aibă o atitudine corectă față de sănătatea lor?
Ludmila Furtună: Nu cred că numai sărăcia, eu cred că este și implicarea statului, pentru că informarea foarte mult înseamnă pentru a ghida persoana ce să facă, cum să facă, să se adreseze la timp. În Italia sunt multe protocoale, multe screening-uri care vin prin poștă acasă. Pacientul, mă rog, poate nu este la curent cu toate maladiile, dar îi vine în poștă invitația la un screening de cancer de colon sau cancer de col uterin și, respectiv, pacientul citește toate informațiile și se prezintă la medicul specialist.
Vocea Basarabiei: Și în Republica Moldova există medicul de familie, în grija lui sunt cetățenii, un anumit număr de cetățeni și fiecare cetățean poate să se adreseze la medicul de familie, să-și facă investigații de rutină, cel puțin inițial, iar dacă se simt rău și cred că ar trebui un specialist să le ofere o consultație trebuie să o facă, nu? Sau cetățenilor din Republica Moldova nu le pasă câți ani vor trăi?
Ludmila Furtună: Ei se adresează prea târziu la medic, adică cumva le scapă partea profilactică.
Vocea Basarabiei: Profilaxia este uneori mai importantă decât tratamentul.
Ludmila Furtună: În Italia foarte mult se bazează pe prevenire, pentru că astfel sunt și cheltuieli mai puține pentru stat.
Vocea Basarabiei: Dacă ați fi dvs. ministru al sănătății, ce priorități ați avea pentru situația din Republica Moldova?
Ludmila Furtună: Vai, e o întrebare… Am tot respectul față de toți medicii și minister, și dna ministru. Este un lucru enorm și foarte greu, după părerea mea, pentru că sistemul sanitar de la noi este într-o situație complicată și grea.
Vocea Basarabiei: Dar dvs. de ce nu ați mers să lucrați la stat, dar ați decis că e mai bine să aveți propria afacere în domeniul sănătății?
Ludmila Furtună: După cum am spus anterior, mie îmi place mult să acționez în libertate și în experiențele mele. Dacă chiar și la privat sau la stat ai 15 minute pentru a consulta un pacient, uneori, eu chiar și două ore îi dedic pacientului, în funcție de gravitatea problemelor lui. După care, experiențele pe care le-am acumulat acolo le aplic și aici la centru cu rezultate bune.
Vocea Basarabiei: Oamenii în halate albe au luat și ei calea pribegiei și mulți dintre ei spun că salariul nu este unul motivant. Iată, în opinia dvs., dacă faceți comparație cum sunt remunerate cadrele medicale în Italia, o țară membră a Uniunii Europene, totuși e un motiv principial faptul că salariul este unul destul de modest pentru un lucrător medical în Republica Moldova și de asta unii dintre ei stau cu gândul ca să plece peste hotare sau au plecat?
Ludmila Furtună: În timpul pandemiei am înțeles că salariile s-au majorat și erau destul de bune, nu știu acum care sunt, dar cred că salariul este foarte important pentru un medic. Pentru mine era important în Italia că aveam un salariu bun și eu mă dedicam pacienților, nu mă gândeam la alte chestii, pentru mine pacientul era pe primul plan. Cred că asta este important și pentru colegii de aici, și din câte știu, salariile angajaților de la spitalele publice s-au mai mărit.
Vocea Basarabiei: Condițiile de muncă contează și ele?
Ludmila Furtună: Desigur contează. Când m-am întors, îmi lipseau unele medicamente pe care le aveam acolo și pentru mine deja era o problemă. Medicii noștri sunt bravo, e clar că se descurcă, dar sigur că este loc și de mai bine.