Bună dimineața, dragi prieteni ai Vocii Basarabiei! Sunt Iulian Ciocan și vă invit din nou la „Radiografia Săptămânii”, o emisiune în care luăm în discuție teme de actualitate. Azi voi diseca actualitatea împreună cu Lena Chilari, poetă și asistentă de educatoare Montessori.
Vocea Basarabiei: Lena, bine ai venit la noi!
Lena Chilari: Bine v-am găsit! Mulțumesc pentru invitație.
Vocea Basarabiei: Spune-mi, te rog, ce înseamnă asistentă de educatoare Montessori?
Lena Chilari: M-am angajat la Montessori acum doi ani. Am fost la școală, după asta m-am mutat la creșă și acum mi-am găsit locul la vârsta de 3-6 ani, la Montessori, la o educatoare, mai întâi la una, apoi la cealaltă și acum suntem o echipă foarte frumoasă în care ne străduim să creștem după teoria și filosofia Montessori copii de 3-6 ani. Avem în total 14 sau 15 copilași, trebuie să vină încă o fetiță luni.
Vocea Basarabiei: Și este o creșă din Cluj, România?
Lena Chilari: Este o instituție privată, activează după sistemul Mariei Montessori, care e un sistem italienesc de a crește și de a contribui la creșterea copilului și la îngrijirea acestuia, începând cu creșa, 0-3 ani, apoi cu grădinița, 3-6 ani, și apoi avem ciclul primar, școala, care este de la 6 la 9 ani și deja începând de la 9 ani, care se consideră a fi clasa a V-a, atunci chemăm profesori specializați – profesori de biologie, fizică, română, engleză ș.a.m.d.
Vocea Basarabiei: Interesant. Ai absolvit o facultate de Litere la Cluj și ai rămas să lucrezi tot în țara vecină. De ce nu te-ai întors în Republica Moldova? Unde mai pui că dinspre guvernanți vin mereu mesaje de genul: „Veniți, tinerilor, veniți și primeniți Republica Moldova”? Iată o să reproduc doar unul dintre aceste mesaje. Premierul Natalia Gavrilița a spus acum o lună sau două: „Avem nevoie de voi chiar la guvern, avem nevoie de contribuția și entuziasmul, și creativitatea de care numai tinerii pot da dovadă”. Așadar, de ce România, și nu Republica Moldova, unde te-ai născut?
Lena Chilari: Pentru mine, nu există doar România și doar Republica Moldova, pentru că din momentul în care mi-am început activitatea poetică acum doi ani, am tot revenit la Chișinău, și la Chișinău am planuri extraordinare, am planuri care țin exact de creativitatea și de tinerețea mea, anume de open mics-uri de poezie, open microphone, unde poeții sau tinerii poeți și poete pot să vină să spună poezia la un microfon sau țin lecturi pentru copii la Biblioteca „B.P. Hasdeu” din Sediul central, sau îmi doresc mai departe să fac ateliere, am mai fost invitată la atelierele „Vlad Ioviță” ale lui Dumitru Crudu și acum sâmbătă o să fac iarăși. Deci, într-un fel am ales Clujul, pentru că m-am îndrăgostit de Cluj, pentru că Clujul m-a crescut, pentru că Clujul mi-a oferit sau mi-a deschis calea asta poetică pe care o consider a fi vocația mea și sensul meu în viață, dar eu nu mă desprind de Republica Moldova. Republica Moldova este casa mea, satul Pepeni e satul meu de origine și am de gând să tot vin și să tot fac chestii, cel puțin legate de poezie și literatură și partea asta culturală a Republicii Moldova.
Vocea Basarabiei: Cum se vede Republica Moldova din România, adică ce diferență există?
Lena Chilari: Cel puțin, în Cluj, lumea este mult mai deschisă. Am avut norocul de a fi foarte bine primită și în poezie, și ca personalitate aparte, ca individ am fost primită foarte bine și foarte cu brațele deschise, și toată lumea e mult mai liberă, te primește așa cum ești. Când revin în Republica Moldova este un pic de reticență față de tine, de genul: „A, ești un pic diferit și atunci o să ne purtăm și noi așa, un pic mai detașați față de tine” și pot să observ chestia asta chiar și în organizarea evenimentelor, adică în momentul în care eu am o idee pot să merg într-o cafenea sau într-un bistro și să zic: „Uitați-vă, aș dori să fac aici un open mic, consumația o fac cei care vin aici, e numai pentru binele tuturor – și eu am o platformă, iar dvs. aveți clienți”. Dar aici când vin toată lumea e foarte reticentă, chiar dacă e vorba de lectură pentru copii, prima întrebare pe care mi-a dat-o draga doamnă Pilchin, Maria Pilchin, care a fost mereu o susținătoare dragă mie, m-a întrebat: „Păi și pe ce public mizezi sau cine crezi că o să vină?”. Și cumva în România nu pun întrebarea asta, știu că au să vină, chiar dacă au să vină o persoană sau două, au să vină oricum, dar la Chișinău când vin sau în Republica Moldova când vreau să fac ceva, toată lumea e foarte speriată și ca și cum nu există loc pentru așa ceva într-o lume ca a noastră, care, într-adevăr, e mult mai măcinată pe partea sociologică.
Vocea Basarabiei: Există un soi de rigiditate la noi?
Lena Chilari: Exact! Și mie mi se pare chestia asta că-i așa, dar eu cel puțin vreau să-mi dedic viața mea în a deschide multe platforme pentru iubitorii de poezie și literatură.
Vocea Basarabiei: Deci ești o poetă cumva convinsă, care chiar vrea să facă…
Lena Chilari: Sunt o Poetă cu „P” mare, pentru mine, cel puțin…, așa este. (Râde.) Și vreau să-mi fac, într-adevăr, să-mi dedic activitatea doar în direcția asta, mai ales în Republica Moldova, pentru că în România, într-adevăr, sunt foarte multe platforme la care poți să mergi și poți să faci foarte multe chestii, lumea e foarte deschisă, dar aici lumea încă e destul de reticentă și dacă se întâmplă ceva, totu-i un pic așa, underground, adică doar cei care cunosc pot să ajungă acolo, însă eu îmi doresc să deschid platforme pentru toată lumea.
Vocea Basarabiei: Și pentru oameni mai vârstnici, ca mine?
Lena Chilari: Da, sigur că da! Și pentru copii, și pentru oamenii mai vârstnici, și pentru oameni de la țară, pentru că și eu îs de la țară, mai ales pentru ei.
Vocea Basarabiei: O să ajungem și la sate, dar înainte de asta vreau să te întreb – se simte diferența asta, faptul că România e sub umbrela NATO și a Uniunii Europene și Republica Moldova cumva nu are această protecție, iar războiul din Ucraina e chiar alături de noi?
Lena Chilari: Să știi, Iulian, că se simte. Fiind acolo, cel puțin la nivel de subconștient tu știi mereu că Rusia nu te poate invada, acolo nu poate să trimită o explozie, pentru că NATO o să răspundă imediat, dar aici, în Republica Moldova, într-adevăr, ți-e frică pentru casa ta, ți-e frică pentru oamenii pe care îi cunoști, pentru colegii tăi de clasă, care au rămas aici. Deci, cumva se simte un pic umbrela asta la nivel de subconștient.
Vocea Basarabiei: Dar nu acesta este motivul pentru care ai rămas acolo în România să lucrezi?
Lena Chilari: Nu, nu, nu acesta. M-am îndrăgostit de Cluj și am decis că Clujul este casa mea, deocamdată.
Vocea Basarabiei: Pentru că totuși am atins cumva subiectul acesta al tinereții, al celor tineri, vreau să continui într-o altă albie discuția. În Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani camerele au filmat recent, în dricul nopții, niște tineri care răsturnau și distrugeau bănci, coșuri de gunoi, unul, care pesemne că își imaginase că-i un soi de superman, a încercat să smulgă din pământ un copăcel, n-a reușit. Păreau ghidați de o furie oarbă acești tineri, ei pur și simplu mergeau și tot ce le pica în cale era răsturnat și distrus și eu am încercat să găsesc o explicație acestui comportament. Ei, ulterior, le-au spus polițiștilor, am citit pe un site, că erau în stare de ebrietate, consumaseră niște băuturi alcoolice, dar n-am putut găsi o explicație și mi-am amintit și eu de perioada în care eram tânăr și eram nonconformist, dar parcă n-aveam nicio dorință să smulg copacii din pământ sau să răstorn bănci. Care ar fi explicația unui asemenea comportament? De ce e nevoie să distrugi niște bănci sau să smulgi copaci, dacă ești tânăr?
Lena Chilari: Oare toți erau băieți?
Vocea Basarabiei: Toți erau băieți.
Lena Chilari: Mi-aș explica comportamentul acesta ca fiind numit „masculinitatea toxică”, pentru că în Republica Moldova la nivel de societate și de îngrijire, și educație a copiilor există mereu stereotipul și prejudecata asta cum că băieții nu trebuie să plângă de mici, trebuie să fie bărbați, bărbatul înseamnă că trebuie să fie aspru, nu este loc nici pentru lacrimi, nici pentru chestii foarte emoționale. Și atunci – vrei, nu vrei – se formează în tine niște frustrări foarte dureroase la nivel de individ și ele explodează în diverse moduri. S-a întâmplat un caz asemănător, nu, nu-i același caz, cu tatăl meu. Tatăl meu este un om absolut excepțional, dar este un om foarte închis în sine, pentru că așa a fost educat – el trebuie să fie bărbat, el trebuie să țină totul în el. Și absolut toate frustrările sau toate supărările pe care le avea le-a ținut în el, ca mai târziu să explodeze într-o formă de depresie cu faze maniacale. Deci, asta ar putea fi explicația pentru mine, că noi trebuie să regândim foarte-foarte bine și să distrugem pur și simplu stereotipul acesta că bărbații sau băiețeii nu trebuie să plângă și să regândim creșterea lor, să-i îndreptăm spre faptul că ei pot să facă ce vor ei, adică dacă vor să plângă sau dacă vor să le placă florile, sau chiar dacă vor să îmbrace o fustă numai așa de dragul de a purta o fustă, cred că pot să o facă sau să-și picteze unghiile, pentru că mi se pare că din moment ce există niște limite foarte puternice, dar și riscul de a fi crezut caraghios în momentul în care vrei să fii diferit sau ți-ar plăcea o chestie care nu e binevenită în societatea noastră, atunci imediat mi se pare că la un moment dat explodezi într-un hal uriaș.
Vocea Basarabiei: Deci, ca să înțeleg mai bine, acești tineri care răsturnau și distrugeau băncile, și smulgeau copaci, ei se comportau în conformitate cu un model de ăsta patriarhal, masculin, care există aici?
Lena Chilari: Ar putea fi. Desigur că nu știu care au fost motivele acestor tineri, dar e o problemă. În general, de când m-am mutat la Cluj și de când am văzut că, într-adevăr, poți să fii exact așa cum ești, pentru că primul meu gând în momentul în care m-am mutat la Cluj a fost unul foarte eliberator și care m-a răsturnat și mi-a dat în același timp o putere și o libertate extraordinară a fost că nimănui nu-i pasă de tine. Adică poți să fii tu oricum ai fi, or, fiind aici în Republica Moldova timp de 18 ani, mereu simțeam că trebuie să mă încadrez în anumiți parametri, că trebuie să arăt într-un anumit fel, că trebuie să spui sau să vorbești despre anumite chestii, or, în momentul în care m-am dus la Cluj mi-am dat seama că, într-adevăr, nimănui nu-i pasă de tine și asta îți dă libertatea să fii exact așa cum ești tu. În Republica Moldova încă nu există chestia asta, tuturor le pasă de tine și de ceea ce faci tu.
Vocea Basarabiei: Da, sunt interesante observațiile tale. Se pare că acei tineri au fost amendați. Cel puțin, eu așa am citit, poliția i-a amendat, dar amenda ceea bănuiesc că e modică. Din punctul tău de vedere, cam ce pedeapsă ar trebui să aibă niște oameni care fac așa ceva?
Lena Chilari: Cred că ar trebui să fie îndreptați către psihoterapie, asta-i una și a doua – cred că ar trebui să li se ofere responsabilitatea de a îngriji acel parc pentru o perioadă mai îndelungată, tocmai pentru ca să înțeleagă cât de greu e să îngrijești un parc și cât de greu e să sădești un copac pe care tu poți să-l smulgi în trei secunde.
Vocea Basarabiei: Exact la asta m-am gândit și eu, că ar trebui să muncească o vreme în părculețul acela.
Lena Chilari: Exact! În momentul în care vor munci, probabil își vor da seama cât de greu e să faci lucruri frumoase cu mâna ta.
Vocea Basarabiei: OK. Dar comportamentul acesta mi se pare și mai bizar, dacă mă gândesc că alături avem un război unde alți tineri, de fapt, luptă și-și pierd viețile, iar aceștia aici distrug bănci, ceea ce mi se pare absolut halucinant.
Lena Chilari: Ar putea să fie o formă a lor tocmai de frică, furie și anxietate și față de război. Ar putea să fie și asta, pentru că ideea unui război în apropierea țării tale, care nu este apărată de nimic, și asta poate fi o chestie foarte traumatizantă.
Vocea Basarabiei: Poate, da.
Lena Chilari: Deci și asta ar putea fi un motiv, nu exclud.
Vocea Basarabiei: Eu am desprins din cotidian, din realitatea noastră politică, social-economică mai multe subiecte. De obicei așa fac și le pun în față aceste subiecte invitaților mei pentru ca ei să le comenteze. Pentru că tu ai spus la un moment dat că ești născută în satul Pepeni, hai să vorbim și despre sat, dar din ce perspectivă? Iată, premierul Natalia Gavrilița a zis recent că oamenii trebuie să aibă parte de aceleași prestații din partea statului, indiferent dacă locuiesc într-un sat îndepărtat, într-un orășel mic sau în unul din sectoarele capitalei. Adică, cumva dna Gavrilița zice că ar trebui să fie pe un palier și un sătuc Pepeni, și Chișinăul în sensul acesta, dar cât de reală îți pare chestia asta?
Lena Chilari: Nu prea înțeleg cuvântul „prestații”. La ce se referă – la aceleași drepturi, la aceleași posibilități?
Vocea Basarabiei: Da, m-am gândit și eu că este un cuvânt oarecum…, o noțiune destul de elastică așa, adică poți să înțelegi mai multe lucruri.
Lena Chilari: Exact. E foarte abstract – „prestații”.
Vocea Basarabiei: Poate se referă la niște servicii medicale, mă gândeam, sau dacă se referă la infrastructură, dar din ambele puncte de vedere mi se pare că satul e la o depărtare foarte mare de Chișinău.
Lena Chilari: Am înțeles. Nu sunt expert în administrarea unui sat sau unui oraș, dar mi se pare că asta ține tocmai de primăria satului sau orașului să ofere aceste prestații, orice ar însemna ele. Acum, dacă sunt la picior egal, nu prea cred, pentru că a fi în oraș și a avea un număr mult mai mare de locuitori, cu mult mai multe nevoi e o chestie diferită și a fi într-un sat e cu totul altă chestie. Mi se pare că nu pot fi la picior egal la nivel de prestații, cred că asta ține tocmai de conducerea fiecăruia…
Vocea Basarabiei: Dar premierul asta își propune, adică…
Lena Chilari: Pentru mine va trebui să concretizeze tocmai ce înseamnă aceste prestații, pentru că dacă e vorba despre drepturi…
Vocea Basarabiei: Să zicem, accesul la medicină, la servicii medicale.
Lena Chilari: Atunci, da, accesul la medicină ar trebui să-l aibă oricine, oricine locuiește atât în sat, cât și în oraș.
Vocea Basarabiei: Mie mi se pare totuși o diferență foarte mare, am și eu un tată în sat și știu cum e, adică uneori trebuie să-l duc în centrul raional sau…
Lena Chilari: Așa este. Oricum există un deficit mare de specialiști în sate și, într-adevăr, dacă ar propune aceste prestații spre motivarea specialiștilor de a rămâne în sat, atunci, da, dar pentru că specialiștii pleacă din sate, atunci nu poate să fie vorba despre prestații egale.
Vocea Basarabiei: Da, pentru că dna prim-ministră vorbește despre un sat îndepărtat, eu am un exemplu de un asemenea sat îndepărtat. Maică-mea îi născută în Tătărăuca Veche, raionul Soroca, și acolo e un drum care vine dinspre Soroca pe lângă acest sat și merge înspre Otaci, și acel drum bănuiesc că de vreo 20 și ceva de ani de zile e într-o stare deplorabilă, parcă e bombardat de avioane și abia acum câteva zile am văzut că au fost obținuți niște bani pentru reparația acelui drum. Eu sper, dar ani de zile cumva a fost o catastrofă.
Lena Chilari: Din fericire, în satul meu drumurile sunt bune și sunt asfaltate.
Vocea Basarabiei: În ce raion e Pepeniul?
Lena Chilari: În Sângerei.
Vocea Basarabiei: Proaspătul ministru al economiei, dl Alaiba, a spus că, dacă ieși în afara Chișinăului, vezi cu adevărat sărăcia cu care se confruntă țara noastră, adică se referea, de fapt, la sate, la provincie. Adică, dna prim-ministră vrea totuși să pună pe un palier satul cu orașul, dar dl ministru al economiei se pare că ne dă de înțeles că lucrul acesta va fi foarte greu de realizat.
Lena Chilari: Așa este! Cred că trebuie să-și schimbe perspectiva și să recunoască că, într-adevăr, este o discrepanță foarte mare între oraș și sat, dar să ofere și un pachet de beneficii celor care rămân la sat. Nu știu, poate niște salarii mai mari sau niște oportunități. Acum eu nu știu cum funcționează administrația, dar mi se pare că specialiștii vor rămâne acolo unde au oportunități și salarii promițătoare.
Vocea Basarabiei: Într-un sat îndepărtat oportunitățile acestea cum le vezi?
Lena Chilari: Acum nu știu cât de realizabil poate fi acest lucru, dar cel puțin…
Vocea Basarabiei: Pentru că există și acest exod, exodul nu e doar acela despre care se vorbește cu precădere – moldovenii pleacă în străinătate, este și un exod dinspre sate spre Chișinău, tot timpul a existat acest exod. El a existat chiar în perioada sovietică, când diferența dintre Chișinău și sate era uriașă pur și simplu, aici erau telefoane, erau frigidere, acolo pe alocuri ele nu existau deloc. Deci, de atunci și-au propus încă sovieticii să anuleze această diferență dintre sat și oraș și n-au mai reușit.
Lena Chilari: Nici nu știu dacă poate fi reușit acest lucru, sincer, adică chiar nu am absolut nicio soluție.
Vocea Basarabiei: Dar când mergi în Germania sau în Elveția vezi că s-a cam reușit pe acolo?
Lena Chilari: S-a reușit, dar probabil ei funcționează după alte principii. Mi se pare că trebuie să ne reconstruim la nivel de identitate, să ne reconstruim la nivel de valori. Noi totuși punem foarte mult accentul pe materialitate, or în țările europene nu se pune atât de mult accent pe materialitate, ci totuși pe alte valori. De exemplu, se pune foarte multă valoare pe cultură. E mult mai prețios omul dacă merge la teatru decât dacă are nu știu ce perdele de ultima modă.
Vocea Basarabiei: La noi în ce măsură se pune accentul pe cultură?
Lena Chilari: Tocmai că fiind de la sat și văzând exodul acesta al părinților sau al copiilor care plecau foarte devreme, ei mergeau să facă bani pentru reparațiile în case. Or, asta mi se pare absolut de prisos, pentru că cred că ar trebui să punem accent mai mult pe individ, pe cultură, pe educație decât pe cum arată casa noastră sau dacă avem iarăși ultimele…
Vocea Basarabiei: Dar asta numai după ce ai casa reparată deja…
Lena Chilari: Da, așa este. Nu știu, mi se pare că la moldoveni nu se pune accentul pe chestiile care trebuie. În general, moldovenii pentru mine sunt un popor absolut excepțional, suntem foarte muncitori și suntem foarte încrezători în puterile noastre și o să ne descurcăm în orice situație, dar ne folosim puterile nu în direcția care trebuie.
Vocea Basarabiei: Pentru că ai încercat așa, o caracterizare a moldovenilor, o să trec la un alt subiect, după care o să revenim și la despre cum sunt moldovenii. Tot Dumitru Alaiba, noul ministru al economiei, a zis într-o emisiune aici, la Vocea Basarabiei: „Republica Moldova rămâne în continuare una din cele mai corupte țări din Europa, asta chiar dacă eu am toată încrederea că la conducere avem oameni onești, avem oameni cinstiși, bine-intenționați, care muncesc zi și noapte, de la votul din iulie anul trecut corupția n-a dispărut, mai avem mult de lucru”. Întrebare mea pentru tine este: nu e contradicție asta – corupție multă, guvernanții sunt onești, cinstiți, muncesc zi și noapte?
Lena Chilari: Da, e o contradicție! Păi nu știu, cred că funcționează corupția asta sau metodele acestea vechi probabil încă din anii ‘90 sau poate chiar din vremea comunismului.
Vocea Basarabiei: Da, e clar că n-au început odată cu venirea la putere a PAS-ului.
Lena Chilari: Totuși sunt niște „starîie poneatia” (concepte vechi) sau cum să le zic? Adică e un model prin care s-a transmis din generație în generație că poți în Republica Moldova să rezolvi lucrurile sau situațiile-criză și prin alte metode decât cele legale, decât cele corecte, decât cele juste. Și asta a fost dintotdeauna, adică cred că e foarte greu să schimbi la nivel de mentalitate. Într-adevăr, îți dorești să ai o țară justă și o țară corectă, dar trebuie să schimbi complet baza acestei țări, începând de la credință, începând de la oamenii simpli. Probabil că dacă omul simplu, acum la nivel de guvern eu nu pot să vorbesc, pentru că nu știu ce se întâmplă acolo, dar am acces la oamenii simpli și eu fiind un om simplu, începând cu ei, pot să zic că „îmi pare rău, nu dau mită, dați-mi amendă” sau efectiv să mergi la un conflict și la o stare de conflict constant în care te lupți cu corupția – „îmi pare rău, nu dau mită, îmi pare rău dacă pot să stau la rând toată ziua”. Adică, într-adevăr, e o cale mai grea de a rezolva situațiile-criză prin metoda justiției, dar e o cale care începe de la oamenii simpli.
Vocea Basarabiei: OK, dar e de domeniul evidenței că foarte multe depind și de guvernanți, iar dacă guvernanții sunt așa cum spune dl Alaiba, onești, cinstiți, bine-intenționați și muncesc zi și noapte, deci ar trebui, probabil, corupția să se diminueze sau nu?
Lena Chilari: Ar trebui să se diminueze. Guvernanții ar trebui totuși să înceapă de la ei, într-adevăr.
Vocea Basarabiei: Pentru că, dacă ei sunt așa cum sunt și nu reușesc totuși să diminueze corupția asta, am impresia că ceva nu-i în regulă.
Lena Chilari: Ar putea să nu fie în regulă, acum, într-adevăr, nu știu, dar ei ar trebui, așa cum zice dl Alaiba, să fie un exemplu pentru noi, ceilalți. Dar, având în vedere că nu te prea poți baza pe nimic pe lumea asta, cred că trebuie să te bazezi pe tine și pe simțul tău al justiției, și pe valorile tale personale, tocmai pentru a schimba un pic-un pic lumea în care trăiești.
Vocea Basarabiei: Eu când mă gândesc la corupție, sigur că pot să-mi treacă prin minte o sumedenie de lucruri, pentru că am deja o vârstă și am văzut de-a lungul timpului diferite mișmașuri, tot soiul de chestii de acestea care sunt legate de corupție, am auzit, am citit, am văzut ș.a.m.d. Dar unul cu precădere care mă irită foarte mult este salariul în plic. De exemplu, tu ai un salariu de 15.000 de lei și, de fapt, oficial tu iei 7.000, iar 8.000 cumva ți se bagă în plic și asta înseamnă că angajatorul plătește mai puține impozite, tu vei avea și o pensie mai mică în final, dar pe tine asta mai puțin te interesează, acum tu ai salariul cela de 15.000...
Lena Chilari: E greu, cumva simt că la nivel de guvern noi nu suntem foarte stabili și, probabil, nici nu știu dacă a existat vreo perioadă în care am fost foarte stabili din punct de vedere financiar și atunci e foarte greu cumva să nu accepți acest salariu la plic când, într-adevăr, nu ai ce mânca sau nu știi cu ce o să-ți îmbraci copilul pentru sezonul care vine.
Vocea Basarabiei: Și nu te mai interesează câte impozite încasează statul?…
Lena Chilari: Știi, Iulian, aici sunt nevoile acestea fiziologice din Piramida lui Maslow, care sunt foarte importante, adică e foarte important să mâncăm, e important să ne îmbrăcăm, e important să avem un acoperiș deasupra capului și atunci e foarte greu să te gândești la câte impozite plătești.
Vocea Basarabiei: Iată și răspunsul la întrebarea – de ce cultura nu prea are mare preț?
Lena Chilari: Exact! Tocmai pentru că în momentul în care aceste nevoi nu sunt satisfăcute, atunci nu mai putem vorbi despre: oare ce impozit plătește șeful meu, pentru că îmi dă salariul la plic sau oare ce scriitori mai sunt în țara asta, sau oare ce evenimente culturale mai sunt?, când tu, într-adevăr, nu-ți permiți să-ți îmbraci copilul sau să-i iei nu știu ce mâncare mai sănătoasă sau bio. (…)
