Vocea Basarabiei: În cele ce urmează vom vorbi despre școală, despre pedagogie, despre copii, despre părinți, despre educație împreună cu invitatul de astăzi, care este Alex Leahu, profesor de matematică, formator la „Clasa Viitorului”. Bine ați ajuns la Vocea Basarabiei!
Alex Leahu: Vă salut!
Vocea Basarabiei: Cum se prezintă Alex Leahu pe rețelele de socializare? „Salutare! Sunt Alex, poate mă știți ca profesorul cu barbă albastră sau profesorul cu tatuaje. Vreau să vă împărtășesc mai mult decât etichetele, vreau să vă împărtășesc călătoria mea, provocările și bucuriile de a fi un profesor într-o lume care se află în continuă schimbare”. Cum îl caracterizează urmăritorii de pe rețelele de socializare, colegii de breaslă, părinții, copii? Ca unul dintre cei mai buni dintre cei mai buni. Cum reușești să obții atâta apreciere, respect și prețuire din partea celor din jur?
Alex Leahu: Habar nu am dacă-i neapărat apreciere sau mai știu eu, simt că eu îmi trăiesc viața pe contraste, adică cât de multă lume stă și mă laudă, tot atât de multă lume poate să mă și critice.
Vocea Basarabiei: Dar de ce ar trebui și să critice un om care face lucruri bune?
Alex Leahu: Păi, un om care face ceva, cumva dă model că se poate de făcut ceva și cumva îi scoate și pe alții din zona de confort. Adică, dacă se poate, înseamnă că și ei trebuie să facă ceva, dar nu toată lumea vrea să facă ceva.
Vocea Basarabiei: Între timp, poate mai apare și invidia, și atunci vin și aceste săgeți cu critici?
Alex Leahu: Și invidie, și gelozie, și toate tipurile de emoții omenești atât negative, cât și pozitive, așa, ca într-un cocktail.
Vocea Basarabiei: Și cum să schimbăm totuși această situație din una poate uneori mai puțin bună într-o atmosferă frumoasă și bună? De cine depinde?
Alex Leahu: Cred că depinde de puterea exemplului, până la urmă. Nu trebuie să atragem atenție la negativ și să mergem încetișor înainte, fiindcă la un moment dat rezultatul pe care noi o să-l oferim o să fie un model de urmat și de alți oameni.
Dacă ar fi să se deconecteze mâine Instagramul, pe jumătate din oamenii ceia care sunt pseudo-populari nimeni n-o să-i cunoască la față pe drum.
Vocea Basarabiei: Frumos spus „puterea exemplului”. Deseori în societate se zice că se caută și greu se găsesc modelele, reperele. Așa să fie?
Alex Leahu: Ușor se găsesc, dar se găsesc modele greșite deseori, pentru că eu, bunăoară, am crescut pe puterea exemplului de profesor, de medic și când eram mic și mă întrebau cine vreau să devin când o să cresc mare, răspunsul meu era una din specialitățile acestea. Acum, toți vor să fie influenceri, toți vor să fie oameni populari, dar popularitatea aceasta e ceva foarte abstract, adică, dacă să se deconecteze mâine Instagram-ul, pe jumătate din oamenii ceia care sunt pseudo-populari nimeni n-o să-i cunoască la față pe drum.
Vocea Basarabiei: Dar această popularitate uneori e în favoarea acestor persoane, pentru că ele se gândesc la bani sau se gândesc totuși să promoveze valori?
Alex Leahu: Majoritatea promovează ceea cu ce trăiesc și dacă sunt persoane care au valori corecte, ei promovează valori corecte, dar sunt oameni care nu prea au valori corecte și promovează valorile lor care cumva, nu știu… Nu vreau să obijduiesc pe nimeni, dar la oamenii simpli s-a creat senzația că să obții ceva este foarte ușor, pentru că nimeni nu vede ceea ce stă în spatele la un om, câți ani de muncă sau câte nopți nedormite și alte lucruri. Respectiv, același lucru se întâmplă și în pedagogie, ca să devină omul cela care deține puterea exemplului, persoana respectivă a asudat binișor.
Vocea Basarabiei: Ne amintim, s-a discutat foarte mult în spațiul public, o bloggeriță zicea că de ce i-ar trebui să termine școala, să aibă note bune, dacă ea poate să câștige pe rețelele de socializare fără mare efort?
Alex Leahu: Acela era un instrument de autoapărare al acelei bloggerițe, eu cred, pentru că ea a primit hate la faptul că a eșuat la examenul de Bacalaureat și, respectiv, acesta este un fel de instrument psihologic de a te autoapăra, adică cumva te simți nevoit să dai o replică societății în cazul dat. În principiu, eu am încercat deodată să fiu așa, mai categoric, dar pe urmă am rămas neutru, pentru că fiecare cum își croiește, așa trăiește.
Vocea Basarabiei: Să vorbim despre școală – ce vrea, ce poate, ce trebuie să facă școala în zilele de astăzi?
Alex Leahu: Școala vrea ceea ce trebuie să facă, dar nu poate.
Vocea Basarabiei: Ce vrea și de ce nu poate?
Alex Leahu: Noi am rămas foarte tare în urmă la capitolul respectiv, trebuie să fim sinceri.
Același lucru se întâmplă și în educație, deseori noi suntem concentrați pe probleme micro, de termen scurt, avem o problemă micro, o rezolvăm și nu prevenim…
Vocea Basarabiei: Am rămas că nu ne pasă de educație, că nu sunt bani, că sunt alte priorități, de ce am rămas în urmă?
Alex Leahu: Am rămas în urmă și din frică, deci sunt câteva probleme, sunt o parte care-s ușor de rezolvat și-s probleme de scurtă durată, dar sunt probleme care sunt de lungă durată și-s mai greu de rezolvat și, respectiv, noi cel mai des, vorbesc în general de Republica Moldova, noi suntem încă moștenitorii gândirii sovietice. Noi nu rezolvăm problema sau nu o prevenim, de obicei, noi suntem pompieri, adică nouă ni-i mai ușor să stingem deja focul care arde, decât să prevenim un incendiu. Același lucru se întâmplă și în educație, deseori noi suntem concentrați pe probleme micro, de termen scurt, avem o problemă micro, o rezolvăm și nu prevenim, de exemplu, cum a fost situația cu COVID-ul. Dacă noi am fi mers normal, așa de organic cumva…
Vocea Basarabiei: În ritmul acesta al dezvoltării tehnologiei…
Alex Leahu: Noi probabil aveam să ne adaptăm încă mai repede la toată situația care s-a creat în termen foarte scurt, dar noi suntem pompieri, adică a trebuit să vină COVID-ul, ca noi să nu putem fi prezenți fizic, ca să ne dea în cap să echipăm totuși școlile cu niște echipamente, care să poată asigura și o învățare digitală la distanță. De ce asta nu s-a putut face mai devreme? Sau, de exemplu, unele echipamente au ajuns la unele școli după ce COVID-ul, în principiu, se termina sau oamenii treceau deja în mod normal înapoi la modul clasic de învățare.
Vocea Basarabiei: Dar educația online versus educația când profesorul e față în față cu elevul are diferențe sau asemănări?
Alex Leahu: E cerul și pământul!
Vocea Basarabiei: De ce e atât de mare diferența?
Alex Leahu: Învățarea, în general, e o chestie foarte complicată pentru orice om. Pentru un matur motivația e foarte simplă, adică gen tu ori vrei să înveți, ori nu vrei să înveți, ai dreptul și la una, și la alta, pentru că noi, maturii, deja avem nivelul acesta de autocontrol și cunoaștere foarte bine dezvoltat. Adică responsabilitatea e a ta 100%. La copil încă nu există chestia asta, cel puțin până la clasa a VIII-IX-a, acolo trebuie să fie niște factori, niște impulsuri, adică omul încă nu știe că lui îi trebuie asta sau nu-i trebuie. Și dacă el are posibilitate să nu învețe, el nu o să învețe, pentru că învățarea aceasta implică efort, iar efortul implică stres. Dar când ai alternativă de dopamină lângă tine în 3 secunde, pentru ce tu să stai și să te stresezi, să te încarci cu cortizol?
Vocea Basarabiei: O să discutăm mai pe îndelete dacă trebuie să înveți sau nu trebuie să înveți și de ce e bine să înveți, dar să continuăm despre ce vrea, ce poate și ce trebuie să facă școala. A fost și acest forum al cadrelor didactice, Alex Leahu a fost unul dintre vorbitori acolo. Ce concluzii pot fi trase, iată, după organizarea unui asemenea eveniment? Unde se află școala în Republica Moldova, educația, în general?
Alex Leahu: Educația a fost foarte tare feminizată, de la sine, adică pentru că bărbații nu prea se duc în educație.
Vocea Basarabiei: Poate că e de genul feminin „educație”?
Alex Leahu: Posibil, dar chiar și specialitățile alea care anterior erau, adică, gen, dacă să te uiți cu 30 de ani în urmă sau cu 20 de ani în urmă la disciplinele de științe reale erau preponderent bărbați, adică fizică, chimie, istorie, matematică, geometrie… Adică tot-tot, erau mai mulți bărbați în domeniu. Acum și aceste specialități îs feminizate, chiar și la acest forum la care am fost, eu nu știu dacă am văzut 10% bărbați în sală.
Vocea Basarabiei: Asta înseamnă că bărbații nu mai vor să îmbrățișeze această profesie de pedagog?
Alex Leahu: Și da, și nu. Bărbații, în general, până la o vârstă îs copii, adică bărbații chiar și la 30 de ani îs copii, eu știu foarte mulți foști discipoli de-ai mei care au ales să nu se ducă la facultate mai departe, ei deodată s-au dus la muncă. De ce să piardă 4 ani ca pe urmă să se ducă peste hotare, dacă el poate deodată să se ducă peste hotare și să facă niște bănuți? Al doilea moment e faptul că noi, chiar dacă și privim valorile acestea feministe, toate chestiile acestea actuale, contemporane ale secolului XXI, celula societății noastre, familia, atestă că bărbatul trebuie să fie capul familiei la nivel financiar, adică nu te simți bărbat, dacă nu poți să asiguri casă, masă și alte lucruri.
Vocea Basarabiei: De ceva timp totuși se vorbește despre egalitatea de gen.
Alex Leahu: Eu nu zic că egalitatea nu-i și nu trebuie să fie, dar am în vedere că la noi în mentalitate încă este nucleul acesta.
Vocea Basarabiei: Stereotipul.
Alex Leahu: Stereotipul acesta, da. Și, respectiv, bărbatul nu o să se ducă la pedagogie, pentru că el, ca pedagog, nu o să poată să-și asigure toate nevoile primare ale unei familii, de exemplu, pe când soția sau femeia, Doamne, o să primesc hate despre asta, dar, în fine, femeia a născut un copil, a terminat o facultate pedagogică și, respectiv, cât stă acasă…
Vocea Basarabiei: Dar eu nu prea sunt de acord, pentru că, dacă ar fi un salariu motivant, atunci cel mai probabil că nu va mai conta femeia sau bărbatul.
Cu salarii motivante și cine e capul familiei, și cine e profesor sau cine e profesoară, dar la momentul actual, mai ales perechile acestea care încă rămân la sate, bărbatul e plecat peste hotare, dar soția stă cu copiii acasă și, totodată, lucrează ca profesoare, ca educatoare în sat.
Vocea Basarabiei: Ce trebuie de reformat în sistemul acesta ca să se vorbească despre o educație de calitate, despre o infrastructură bună, despre copilul care vrea să facă carte bună?
Alex Leahu: Dar se poate să zic și de rău?
Vocea Basarabiei: Sigur!
Alex Leahu: Deci, e 2023, da? Și acum am câștigat la UNICEF niște proiecte, nu știu dacă UNICEF, nu vreau să zic cuvântul „UNICEF”, niște granturi din care în școli să se facă veceuri în interiorul școlii, în 2023, adică nu toate școlile, dar un număr oarecare de școli o să aibă acces, în sfârșit, la o baie în interiorul școlii. Despre ce vorbim? Există piramida lui Maslow, întâi trebuie necesitățile primare de asigurat și apoi încetișor ne ridicăm în sus, dacă noi nu putem elementar un copil să-l asigurăm cu rechizite, căldură, necesități metabolistice, hai să spunem așa, ce așteptări mai sus avem voie să cerem?
Vocea Basarabiei: Dar, pe de altă parte, parcă nu e înțeleasă nici această stare de lucruri, pentru că chiar putem vorbi că un copil nu poate fi asigurat cu de toate ca să meargă la școală?
Alex Leahu: Iată asta e și ideea, că e neomogenă țara asta, că cineva de aici, care trăiește în Chișinău o să se ducă la un liceu din Chișinău și o să vadă condiții extraordinare, școli cu număr mare de elevi, care-și permit să asigure tot. Și mi se pare că toți cred că așa e în toată țara.
Vocea Basarabiei: Nu cred toți așa, pentru că se cunoaște foarte bine că în mediul rural sunt foarte multe instituții de învățământ care încă nu au nici măcar 100 de copii la școală.
Alex Leahu: Păi, asta e altă întrebare, pe care eu tot de mult o pun, dar la sate lumea nu vrea să facă, o transformă în subiect politic. De ce la noi trebuie să vină de la Ialoveni să învețe copiii în centrul Chișinăului, să facă o oră jumate într-o direcție și o oră jumate în altă direcție, e posibil, dar într-un cerc sau într-o rază de 20 de kilometri nu-i posibil de dat 5 autobuze și pur și simplu în 10 minute ești într-un sat, peste 3 sate, unde ai școli, unde poți să optimizezi procesele, unde poți să dai și niște salarii decente ulterior, unde poți să faci economie pe infrastructură și serviciile comunale ale unei școli? Adică, de ce să nu faci o școală pe o linie de 20 de kilometri unde să învețe 1.000 de copii, dar să faci 10 școli unde să învețe câte 100 de copii în fiecare școală, și să nu ajungă nici la unul, nici la a doua, nici la a treia, nici la a patra, nimic, când poți să ai o școală unde toți banii ceea să-i investești și să aibă acces de calitate la învățământ aceiași 1.000 de copii?
Vocea Basarabiei: Dar aici părerile sunt împărțite, pe de o parte, parcă l-am auzit inclusiv pe ministrul Perciun, care zicea că e nevoie de optimizarea școlilor și de ridicat această calitate a educației, iar pe de altă parte, dacă discuți cu părinți în sătuce din acestea mai micuțe, ei ce spun? – „Nu, pentru mine e convenabil copilul să fie la 10 minute distanță de școală și eu să știu că el are această zonă de confort”.
Alex Leahu: Copilul o să fie la 10 minute distanță de școală…
Vocea Basarabiei: Există încă această reticență că ar trebui satul să aibă școală sau e mai bine totuși să se mute școala, gimnaziul, liceul într-o zonă unde ar veni mai mulți copii și acolo ar crește calitatea educației? De ce e această mentalitate?
Alex Leahu: Pentru că fiecare om operează cu baza lui de date interioară pe care o are și cu cunoștințele pe care le are, da? Și în preconcepția unui om este că satul moare…
Vocea Basarabiei: Dacă nu are școală, moare satul, biserică, școală…
Alex Leahu: Dar satul moare, dacă ți-a plăcut istoria la școală trebuie să știi că există acest proces de urbanizare. În țările civilizate, care au trecut mai devreme prin acest proces, acum merge procesul invers de de-urbanizare, căci oamenii s-au săturat să trăiască într-un apartament de 3 pe 3 metri și, respectiv, invers – se depărtează de centrele orașelor și de centrele capitalelor și formează sătucurile acestea din jurul orașelor mari. La noi acum invers merge procesul, noi abia suntem la etapa asta când oamenii de la sat se duc la oraș.
Vocea Basarabiei: Deci, satul se depopulează, da?
Alex Leahu: Da, și asta să fie clar, e vorba de un proces.
Vocea Basarabiei: Bine, e cunoscută această stare de lucruri, dar pașii care se fac ca să se meargă înainte sunt pași mici sau încă nu se fac?
Alex Leahu: Nu se prea fac pași, apropo.
Școala, educația și copiii – un subiect; religia – al doilea subiect și al treilea este limba. Iată acestea sunt trei subiecte pe care lumea cumva le evită.
Vocea Basarabiei: E frică, de ce?
Alex Leahu: E politică totul, ca atare sunt trei subiecte despre care lumea nu prea vrea să vorbească sau vorbește atent despre ele. Școala, educația și copiii – un subiect; religia – al doilea subiect și al treilea este limba. Iată acestea sunt trei subiecte pe care lumea cumva le evită.
Vocea Basarabiei: Problema identitară și denumirea corectă a limbii se crede că nu mai e una atât de actuală, pentru că s-a clarificat din moment ce și în parlament s-a votat și s-a spus că limba română este limba care se vorbește. Și au rămas două subiecte, două probleme – școala, educația și biserica?
Alex Leahu: Acesta a fost o depășire. Nu neapărat probleme, biserica și școala, da, sunt chestii… Mai ales de când s-a început campania electorală, când se aude cuvântul „școală”, gata, acuși o să se întâmple ceva și, respectiv, oamenii mai bine acest subiect îl mai lasă, pentru că acuși o să se facă polemici politice și populism și alte chestii.
Vocea Basarabiei: Dar mie mi se pare că breasla de profesori este cea mai numerică în Republica Moldova.
Alex Leahu: Ca și comunitate?
Vocea Basarabiei: Da.
Alex Leahu: Posibil.
Vocea Basarabiei: Și întrebarea mea e: de ce e puțină inițiativă din interior?
Alex Leahu: Pentru că majoritatea profesorilor care activează acum sunt trecuți de 50 sau chiar de 60 de ani, adică aceștia sunt oamenii ceia care au fost educați că părerea ta contează doar pentru tine. Înțelegeți, da?
Vocea Basarabiei: Eu înțeleg, dar se va perpetua această stare de lucruri și tot vom căuta cine-i de vină, cine-i responsabil, cine își asumă responsabilitatea ca să se schimbe situația în bine și vom mai bate pasul pe loc?
Alex Leahu: Aici e ca la un tratament. Sunt unele tratamente care provoacă reacții adverse și, respectiv, e dureros, dar pe urmă o să fie bine. Și iată că toată lumea se teme de reacția adversă, adică, acuși vorbe, televiziuni, iarăși chestii, ce-o să zică lumea. Respectiv, dacă cineva o să fie gata să accepte cumva să amelioreze și să comunice cu oamenii în momentul acesta de transformare, atunci o să fie totul bine, adică o să fie o perioadă de un an-doi când o să fie gălăgie, poate mai puțin de un an-doi, că lumea imediat se adaptează. Noi la COVID ne-am adaptat…
Vocea Basarabiei: Dar și istoria arată că sunt țări, națiuni care au trecut prin șocuri, au făcut și sacrificii ca după asta să trăiască decent, să se vorbească despre condiții bune de viață.
Alex Leahu: Corect! Asta trebuie de explicat oamenilor, că copiii lor oricum au să fie la 10 minute distanță, numai că nu pe jos, dar cu transportul școlar și, respectiv, au să aibă un mediu decent, au să fie asigurați și cu mâncare, și căldură, și igienă, și tot-tot. Al doilea moment este faptul că aceeași școală, care o să aibă 1.000 de elevi, o să aibă capacitate să echipeze și laboratoare digitale, și nu doar digitale, o să aibă capacitate să nu facă biologie cu profesorul de fizică sau cu profesorul de educație psihologică, dar să facă biologie cu profesorul de biologie, să facă chimie cu profesorul de chimie, să facă limba engleză cu profesorul de limba engleză. Și, respectiv, oamenii din comunitatea ceea de profesori nu-i concediezi, mai bine stai cumva și de gândești cum să le micșorezi norma educațională, ca ei să aibă timp să performeze, să se ducă la diferite cursuri de formare continuă, să aibă timp pentru ei ca să devină mai buni, nemicșorându-le salariul, poate chiar și mărindu-l. Haideți să ne imaginăm, o școală din Europa, dacă ea are 1.000 de elevi, ea are 100, 150 de profesori.
Vocea Basarabiei: Și la Chișinău, probabil că o școală care are peste 1.000 de elevi are un număr mare de cadre didactice?
Alex Leahu: Da, dar nu peste 100. Adică procentajul de raport profesor la numărul de elevi oricum e mai mic, dar tu să poți să asiguri ca raportul acesta să fie cât de cât măcar corespunzător. Și dacă o să aderăm la Uniunea Europeană, vrei-nu vrei, o să trebuiască să acceptăm schimbarea aceasta de optimizare, pentru că se irosesc mulți bani și nu dau absolut niciun randament.
