VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VB la Orhei: Chiar să vină, de-o pildă, Șor la putere ori Plahotniuc, noi tot cu citorul fără de măligă o să rămânem pentru că ei au furat statul

Peste 15 la sută din populația Republicii Moldova ar dori să plece peste hotare în următorii trei ani. Sunt rezultatele unui studiu publicat recent privind intențiile de emigrare, lansat de Centrul de Cercetări Demografice. Cei care intenționează să plece sunt tineri, au studii superioare și vor să părăsească țara nu doar pentru un salariu mai mare, ci și pentru a avea acces la servicii de calitate. Despre exodul populației și problemele cu care se confruntă moldovenii discutăm la acest sfârșit de săptămână.

* * *

În ultimii ani, Republica Moldova a cunoscut cel mai mare exod al populației din istoria sa, spun experții. Unul din patru moldoveni în prezent se află peste hotare. Țara îmbătrânește și se depopulează într-un ritm prea galopant. În unele localități, 30 la sută din populație este trecută de 60 de ani, relatează Deutsche Welle, citând un studiu realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Cercetarea mai arată că fenomenul migrației a devenit caracteristic și cetățenilor moldoveni înstăriți din cauza calității proaste a serviciilor și a infrastructurii publice. Vocea Basarabiei a căutat să afle la Orhei ce cred localnicii despre viitorul țării lor și despre exodul de creiere și brațe de muncă.

– Îndeobște, tineretul vrea să plece peste graniță. Eu nu știu, rămân soțiile tinere acasă, rămân copiii acasă, banii aceștia acum pe oameni i-au făcut să plece. Stați, măi oameni buni, acasă! Mai ales tineretul acesta ar trebui să se unească între dânșii și să facă ceva bun pentru țara asta. Dar nu, ei au lăsat țara și au plecat.

Vocea Basarabiei: Care ar fi motivele că atât de multă lume pleacă din Republica Moldova?

– Situația asta politică din țară la noi. Vedeți cum e? Nu se pot înțelege guvernanții cu opoziția. Ar trebui să stea de vorbă și cu opoziția și să găsească un numitor comun.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. vă este clar azi ce vor unii, ce vor alții?

– Lumea se gândește că ei vor bine pentru noi, dar acum o să se scumpească și gazul și Gavrilița a spus că lemne o să cumpărăm din România, și-apoi gazul cela din România dacă o să vină la noi, e tot acel rusesc.

Vocea Basarabiei: Și cum vedeți viitorul – mai aproape de Est, mai aproape de Vest?

– Trebuie să fim prieteni și cu Estul, și cu Vestul. Dacă politicienii noștri o să găsească un numitor comun și cu aceia să stea de vorbă, și cu aceștia, dar nu așa – vin creditele acestea de peste graniță și unde-s ele? Cu miliardul cela de ce până în ziua de azi nu s-a rezolvat, cine-i vinovat? Cum? Unde-i el? Juriștii spun că nu-i clar ce e aici, cică, dacă vor să pună la pușcărie se găsesc.

– Emisiunile matale tot timpul le ascult, tot timpul, dacă ești Valentina Ursu.

Să vă spun cinstit, eu, ca o bătrânică, nu prea văd viitorul Moldovei din pricina conducătorilor țării noastre

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, am venit în vizită aici, la Orhei, și discutăm cu cetățenii despre viitorul țării. Încotro, Moldova?

– Să vă spun cinstit, eu, ca o bătrânică, nu prea văd viitorul Moldovei din pricina conducătorilor țării noastre, că toți acești care au îmbogățit înainte și au luat, și ne-au furat țara, și ne-au adus la sapă de lemn acum fac fel de fel de proteste, scot lumea în stradă, că Maia nu-i așa, că jos guvernul, că jos așa… Lor le pare rău că au căzut jos și n-are cine, mai au oleacă de furat și nu pot fura și ei de-amu îs contra, împotriva noastră. Dacă ar fi lumea să fie înțeleaptă, să se gândească, într-adevăr, măi, haideți să vedem ce o să facă femeia aceasta. Ce are ea, un an și jumătate de când e la putere, ce poți face? Nu poți face nimic, când mai ai împrejur, unul un cuvânt, altul, să se sfătuiască și să facă, dar așa aceștia îs toți contra, împotriva ei. Și eu socot că-i greu.

Vocea Basarabiei: Dar ar trebui să existe un dialog între cei de la guvernare și cei din opoziție?

– Corect! Trebuie să aibă un sfat amândoi, că, iaca, noi vrem să facem așa, dar ei tot timpul îs contra. Și iaca o învinuiesc pe Sandu, că de toate scumpirile ea-i vinovată, de toate celea. Dar de ce ea îi vinovată eu nu știu, dacă pe tot globul pământesc totul e scump. Ei o socot pe dânsa vinovată, dar eu nu socot lucrul acesta așa.

Vocea Basarabiei: Dar relația cu Estul și cu Vestul cum ar trebui să fie în continuare?

– Eu socot că ar trebui cu toții să trăiască bine, eu așa socot, bătrânește. Rusia acum dacă, iată, ucide acolo o grămada oameni și, oameni nevinovați, uciși pe nedrept, apoi cum? Și el acum zice că mai grămădește armată, nu știm ce o să ajungem și noi, ca Ucraina din partea Rusiei, nu se știe la ce o să ajungem.

Vocea Basarabiei: Are și Republica Moldova o problemă nesoluționată, problema transnistreană.

– Cu Transnistria, da. Ca și cum ar cotropi-o, ca și cum noi suntem sub stăpânirea lor, ei țin acolo tot ce vor, ei cred că ne vor și pe noi, că dacă o viață întreagă au fost aceste 16 republici, tot ce se făcea din toate țările – în Rusia, în Rusia. Și ei cu aceasta, mă rog, au trăit, au îmbogățit, pământurile lor șed goale, nelucrate, dar la noi…

Vocea Basarabiei: Dvs. ați trăit în Uniunea Sovietică. Credeți că mai e posibil acum să fie refăcut acel colos, URSS?

tineretul tot e plecat peste hotare…Ei mai mult vor în Uniunea Europeană decât în Rusia

– Nu cred, pentru că tineretul tot e plecat peste hotare. Ei mai mult vor în Uniunea Europeană decât în Rusia, ori cum se mai cheamă, partea asiatică.

Vocea Basarabiei: Credeți că cei plecați, măcar o parte din ei vor reveni acasă?

– Poate, dacă să se restabilească și la noi ceva, să deschidă locuri de lucru, să le dea olecuțică, iaca cum au fel de fel de businessuri, să deschidă aici la noi, dar ei deschid magazine de acestea mari, care aduc tot ei bogății de peste hotare și vând ei cu prețuri mari. Și al nostru, săracul muncitor de la țară crește acolo o pătlăgică, ce mai face el acolo, și nu poate să vândă, n-are unde vinde, de peste tot locul el e alungat.

Vocea Basarabiei: Aveți pe cineva plecat peste hotare?

– Am, am surori, am frați acolo, am.

Vocea Basarabiei: Mulți din neamul dvs. îs în străinătate?

– Da, îs numai eu rămasă aici, am două surori și un frate, dar nepoții îs vreo 5-6 acolo, eu îs singură aici, cu unul Domnul Dumnezeu și atât.

Vocea Basarabiei: Și credeți că va mai pleca lume din țară?

– Dacă va fi așa tot greutăți și că nu o să aibă unde să lucreze oamenii și să trăiască – cred că o să se ducă lumea.

Ne dorim Liniște să fie în țară și să se împace unul cu altul, dreapta cu stânga, ori guvernarea cu opoziția, să găsească un numitor ca să lucreze

Vocea Basarabiei: Dar ca să vină această bunăstare trebuie totuși de luptat împotriva corupției, trebuie făcute reforme, cine să le facă?

– Trebuie făcute, d-apoi tot numai aceștia ai noștri care-s la conducere, aceștia socot că trebuie să facă toate acestea, dar așa îi închid, chipurile, să-i judece și peste 2-3 luni de zile le dau drumul și nu s-a mai auzit nimic. Iaca, l-au luat, l-au judecat, i-au luat averea, i-au confiscat-o, au dat-o păcătoșilor, au dat-o țării, înapoi s-o întoarcă la stat, să se mărească bugetul, să aibă de unde să ne plătească pensia și ce ne mai trebuie nouă să ne dea, să ne dea ajutor nouă, bătrânilor. Dar nu.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– Liniște să fie în țară și să se împace unul cu altul, de pildă, dreapta cu stânga, ori guvernarea și cu partea astalaltă, cu opoziția, să găsească așa ceva ca să lucreze.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. ați discuta cu Șor, cu Dodon? Iată, ce ați discuta cu dânșii?

– Dar nu, eu nici nu vreau să stau de vorbă cu dânșii! Ne-au furat, ne-au distrus și acum încarcă lumea și o duc la protest, am văzut că și mâncare le dă, și toate celea. Și ce înseamnă asta? Au bani, au de unde le da? Nu, eu nu-s de partea lor! Ei trebuie să aibă altă mentalitate, să se gândească: „Măi, ea e la poziție, ian dați-i pace să vedem ce o să facă, un an, doi, trei, patru”. Dar așa ce, într-un an și jumătate și ei vor să ridice țara noastră în picioare? Dar cu ce să o ridice?

Tare urât se vede viitorul țării noastre

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Orhei, și discutăm cu localnicii despre viitorul Moldovei. Cum vedeți dvs. viitorul țării?

– Tare urât se vede viitorul țării noastre.

Vocea Basarabiei: De ce?

– Depinde de conducerea noastră care este, nu se vede nimic să facă bine pentru oameni.

Vocea Basarabiei: Acum se insistă mult că ar trebui să fie un dialog între guvernare și opoziție. Cum ar trebui să fie acest dialog?

– Tot între dânșii trebuie să discute, să hotărască pentru oameni, să fie, să se mai uite și la țăran, să se întoarcă cu fața la el. Oricine va fi și oricine va veni – tot aceea o să fie! Pentru ce am luptat noi? Pentru suveranitate, să avem ceva. Dar ce avem noi? Sunt veteran de război din ‘92, de la Nistru.

– Dacă conducerea ar fi normală, să nu se vândă, la noi conducerea e vândută, iaca care-i problema.

dacă sunt vreo 5% din oameni ca lumea care se duc și protestează, restul sunt toți cumpărați

Vocea Basarabiei: Dar cine anume e vândut?

– La noi câți au fost până acum – toți au fost vânduți. Toți! Maia Sandu e cumpărată de americani, Dodon e cumpărat de ruși. Noi n-avem oameni competenți ai noștri. Ce folos? Da, Maia Sandu a vrut să facă, dar ea s-a vândut. Și o să vină și Șor și tot așa și o să se mute cu rușii. Dar noi suntem, să mă scuzați… Nu, la noi nu o să fie niciodată, la noi trebuie să vină un om care să nu vrea salariu. Și la conducere trebuie de pus oamenii ceia care n-au zavoade (fabrici). Ce folos că el vine la conducere? El e milionar, el nici nu se uită la acest păcătos, da, el spune că o să facă, el până ce ajunge în fotoliu. Ei și ce, iaca a venit Șor? Șor a făcut, nu zic, a făcut, dar el s-a dus, iar copiii aceștia care au rămas în locul lui fură tot ce le pică. De-ar ști Șor ce fac copiii aceștia, mai ales aici în Orhei, iaca în Susleni, la noi tot se fură. Vin granturile acestea pe care le dau pentru drumuri, se spală, toți banii se spală pe drumuri.

Vocea Basarabiei: Bine, și iată acum de ceva timp se organizează aceste acțiuni de protest…

– Așa și?

Vocea Basarabiei: Cine protestează vă este clar?

– Protestează aceștia care îs plătiți și nu-s oameni… dacă sunt vreo 5% din oameni ca lumea care se duc și protestează, restul îs toți cumpărați, pe un șip de vin, se duc acolo și le dă bere, le dă tot și iaca pentru ce.

Vocea Basarabiei: Dar de ce se dau cumpărați?

– Jumătate dintr-înșii îs săraci, pe o sticlă de bere, pe 100 de lei ei se duc și protestează. Că lui îi dă 100 de lei și-l hrănește, și el stă acolo și protestează, decât să șadă el acasă.

– Pentru că el n-are suta asta de lei, nu i-o dă nimeni și de-atâta se și duce, asta-i problema.

– Haideți să spunem, să luăm așa, corect. Noi spunem că americanii, o să trăim bine cu dânșii, cu rușii o să trăim bine. Dar dacă ei vor ca noi să trăim bine, noi, o țară tare mititică, e tare mititică, de ce nu vin ei să ne facă o hidrocentrală pe Nistru ca să trăim bine, de ce nu vin ei să ne facă un zavod ca să trăim bine? Ei spun că ne dau granturi, dar granturile acestea trebuie să le întorci înapoi, că aceștia îs bani care se dau cu procente.

Am fost 20 de ani în Rusia, și în Spania 6 ani, dar totdeauna eu vreau acasa

Vocea Basarabiei: Trebuie să vină cineva să facă sau trebuie noi aici să știm ce vrem?

– Nu, noi ca să trăim bine și dacă ei, într-adevăr, vor ca noi să trăim bine păi să ne dea ajutor ca să ne facă ceva, dar nu să ne dea bani, asta-i problema.

Vocea Basarabiei: Și v-ați gândit vreodată să plecați peste hotare?

– Dacă ei ar veni să ne facă nouă zavoadele acestea ca noi să trăim bine, noi am ședea aici și am lucra, dar așa ei ne dau bani și prin transferurile acestea de bănci ne iau înapoi banii aceștia și spun că ei ne ajută. Cu ce ne ajută?

Vocea Basarabiei: Dar eu vă întrebam – dvs. v-ați gândit vreodată să plecați din țară?

– Niciodată! Dacă ar fi bine, de ce trebuie să mă duc să lucrez la altul? Iaca, eu chiar dacă îmi plătește puțin aici, vsio ravno (totuna) stau aici, îs patriot. Eu stau în țara noastră, măcar că eu am fost unde am fost, dar am revenit tot aici.

Vocea Basarabiei: Unde ați fost, în Rusia?

– Am fost și în Rusia, 20 de ani am fost, am fost și în Spania 6 ani, dar totdeauna eu vreau aici. Dacă ar plăti bine aici, ce n-aș ședea aici?

Vocea Basarabiei: Dar un salariu bun ce ar însemna pentru cetățean?

– Un salariu la ziua de azi cum îs prețurile la noi trebuie să ai măcar 15.000 de lei ca să poți întreține familia, ca să poți să-ți cumperi o mașină, ca să poți să cumperi cele necesare, măcar 15.000.

Vocea Basarabiei: Și cu 15.000 de lei cetățeanul s-ar putea considera un om fericit?

– Măcar, asta e minimum, să-l poți liniști aici. Dacă o să aibă 15.000, el nu s-ar duce.

Nu-i așa ceva în Moldova, ca să fie un om patriot, care să zică: „Măi, oameni buni, mie nu-mi trebuie salariu, nu-mi trebuie nimic, eu vreau să fac ordine în țară!”

Vocea Basarabiei: Dacă dvs. ați avea acest salariu de aproape 1.000 de dolari ați fi un om fericit aici, la Orhei, în Republica Moldova?

– Nu s-ar duce nimeni de aici și am putea trăi.

– Eu și acum m-aș duce, dar n-am sănătate de-acum, iaca îs la pensie degrabă.

Vocea Basarabiei: Dar dvs. pentru ce ați votat?

– Eu iaca am votat pentru Șor, dar eu nu-s nici pentru Șor, nici pentru Maia Sandu, pentru un om cinstit îs. Șor a pornit, a vrut să facă, da, se spune că a furat, poate că a furat, poate că nu, nu știu, dar el a făcut ceva. Dar vreau să spun că altul mai bun nu o să fie.

– Mulți zic așa: „Ei, a furat Șor, dar zato (în schimb) a făcut ceva”. Dar nu-i normal lucrul acesta, că de pe spinarea oamenilor s-au furat banii aceștia, toți banii nu s-au dat la oameni. El acum arată că face, da, face cu bani furați. D-apoi asta e logic, înțelegi, să gândești așa logic?

– Adică vreo câteva procente e bun, pentru că el a furat, dar banii tot îi învestește aici, i-a furat și tot aici îi investește, tot pentru popor, a făcut drumuri, a făcut ceea, dar alții au furat și au dus din țară banii, iaca asta-i principalul. Eu vă dau garanție că chiar să vină, de-o pildă, Șor la putere, ori să vină Plahotniuc la putere, să vedeți cum o să se strângă toți înapoi aici, o să se spele mână pe mână și iar au să meargă mai departe, toți o să meargă mai departe cum a și fost. Și noi tot cu citorul fără de măligă o să rămânem. Nu-i așa ceva în Moldova, ca să fie un om patriot, care să zică: „Măi, oameni buni, mie nu-mi trebuie salariu, nu-mi trebuie nimic, eu vreau să fac ordine în țară”. Nu-i așa ceva la noi!

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în vizită aici, la Orhei, și vorbim cu cetățenii despre viitorul țării. Cine face ziua de mâine?

– Ziua de mâine o face poporul, o facem noi, cum o să ne așternem – așa și o să dormim. Dar nu-s toți totuna, sunt de aceștia prăpădiți, care n-au ce mânca, n-au ce bea și pentru 200 de lei, pentru 1.000 de lei ei dorm pe ciment și se calicesc, și pe urmă se plâng că au pierdut sănătatea.

Vocea Basarabiei: Asta unde pe ciment?

– În palatcele (corturile) celea, la protest se duc, că le dau bani, cică dau, da.

Vocea Basarabiei: Și dacă v-ar fi propus și dvs. bani ați fi mers la protest?

– Niciodată! Că dacă eu am o boală ceva, păi mie nu-mi ajung banii aceștia să mă lecuiesc. Eu țin sănătatea mea așa cum o pot până acum, dar lumea de sărăcie mare se duce, decât, iaca, mai ales babele acestea bătrâne stau la piață, nu vând nimic, că e sătulă lumea de terfe așa-ia și se gândesc că acolo la protest se duc. De lucrat nu vor să lucreze, că de lucru îi greu, dar se duc acolo, le propune bani, când le dă, când nu le dă.

Vocea Basarabiei: Vă este clar ce vor acești protestatari?

– Da, ne este clar! Vor să-l aducă înapoi, pe Șor vor să-l aducă, că lor le pare că a făcut Orheiul frumos. Dar sunt minusuri încă, care, iaca, bătrânii merg pe un drum rău, pot să-și rupă capul acolo la piață, pentru că de rând cu dânșii stau și eu și îmi țin parte și mie. Înțelegeți cum?

Eu nu cred că o să fie ceva schimbări, schimbări se fac atunci când e înțelegere în popor

Vocea Basarabiei: Și dacă revine Șor și ajunge să guverneze Republica Moldova, se schimbă situația în bine?

– Nu cred să se schimbe nimic, pentru că aici ei dintâi au furat, dar acum ca și cum ai pune paznic un lup la oi, să zicem că-i paznic, dar el le mănâncă pe toate, așa e și aici. Eu nu cred că o să fie ceva schimbări, schimbări se fac atunci când e înțelegere în popor, când vine un președinte, îmi pare că președinte bun o venit, dar îl trag toți din toate părțile și n-are nicio putere. Ca și cum ai construi o casă și soția trage la casa ceea, dar bărbatul duce totul și vinde. Dacă țara asta a noastră, eu spun pe de-a dreptul, a devenit săracă, așa este ea acum, dar s-o reconstruim din nou e foarte greu. Pentru că cum trăiesc țările europene? Trăiesc, acolo nu zic că toți au fost cinstiți, tot au furat, dar au dat și la popor, din an în an au mărit pensiile, din an în an au mărit salariile, oamenii au ajuns la o poziție mai bună de trai, dar nouă dacă 30 de ani nu ne-au dat, ne-a dat Dodon câte un 2% ori 3% în aprilie ș-apoi în octombrie a mai dat 1% ori matincă chiar 0,7%, dacă nu mă înșel, la pensie. Și ce să crească? Am ajuns la 2.000 de lei. Ce fac eu cu 2.000 de lei, ce fac? Eu încă mai fac, că eu mai muncesc, mă învârtesc, dar îi văd pe unii prin lăzile cu gunoi controlează, ultima bucățică o iau și îmi vine să plâng când văd așa ceva. Asta-i nedreptate!

Vocea Basarabiei: Acum se zice că trebuie să existe acest dialog între cei care guvernează și cei care protestează. Ce ar trebui să discute președinta Sandu cu Ilan Șor, cu Igor Dodon, cu alții care se alătură protestelor?

– Poate ea și vrea să discute, dar dacă toți îi răspund, urât îi răspund și îi spun două cuvinte, ca și cum s-ar spune într-o familie, îți răspunde două cuvinte urâte și îți strică dispoziția. Încă ea e puternică, vreau să spun că să fost altcineva lăsa poporul acesta și trăiți cum vreți, dar ea încă e puternică și vrea să facă, că toți o vorbesc, o critică urât încă, încă urât, mai ales Partidul „Șor” foarte urât se comportă, că înainte să fi spus despre un președinte așa vorbe – pușcăria îl mânca, dar acum, eu nu văd ea să vorbească urât cu nimeni, ea se exprimă foarte frumos față de tot poporul și de toți.

Vocea Basarabiei: Despre ce se mai insistă la aceste proteste, că Maia Sandu trebuie să se ducă să discute cu Vladimir Putin, să negocieze prețul la gaz…

– Da, dar nu știu dacă trebuie ea să se ducă, parcă îmi pare că nu trebuie să se ducă, asta numai de stat în genunchi, că Putin e informat de toate acestea. E informat de cine? De „fratele” Dodon. Eu așa înțeleg, nu pricep eu tare în politică, dar după câte înțeleg, el e informat tare bine. Și cum se vorbește că s-au dus parcă la Orhei prezentatori de aceștia și s-au înțeles…

Vocea Basarabiei: Deputați.

– S-au înțeles că poate să le dea la Orhei gazul mai ieftin. Cum, doamnă, se poate de făcut așa ceva, mie să-mi dea ieftin și matale scump, poate invers, cum poate, doar nu o să vină două trube (țevi)? Eu nu înțeleg aici, eu nu-s politician, dar după mintea mea înțeleg că e imposibil așa ceva. Orheiul e țața, dar celelalte orașe ce-s? Câte sate sunt și așa năcăjite, încă mai dă-le gazul scump?

Vocea Basarabiei: Acum pentru dvs., cetățeanul simplu, contează Moldova mai aproape de Est sau de Vest?

– În Uniunea Europeană.

Vocea Basarabiei: De ce?

– De-atâta că acolo traiul e mai bun, își permit o viață mai frumoasă decât a noastră.

Vocea Basarabiei: Dar relația cu Rusia cum ar trebui să se aranjeze între Republica Moldova, între cele două state?

– Relația, știți cum, dacă până acum n-a fost… Relația cu Rusia e așa, ca și cum noi ne-am certat și pe urmă te apropii de mine, ce fel de om ești? Toți zic că noi suntem vânduți Americii, aud eu vorbele acestea, dar nu știu cum, ce, ne-am luat de gât și ne-am vândut Americii, doar ea nu poate să vândă o țară atât de mică, dar e și mare, și nu poate să fiecare să ne vândă la America. Astea-s vorbe, pentru că ea acolo cred că a făcut studiile.

Conducerea e rea… într-o familie dacă mama nu-i la locul ei, nu-i nici copilul ca lumea

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în ospeție aici, la Orhei, și discutăm cu cetățenii despre viitorul Moldovei. Pe ce drum se îndreaptă țara astăzi?

– Se duce la râpă.

Vocea Basarabiei: De ce?

– Conducerea, nu-mi place foarte conducerea asta. Am emoții, mă scuzați. Iaca, prețurile, gazul ș.a.m.d., Doamne ferește! Eu mă gândesc la cei bătrâni, cum o duc ei? Ladno (bine) noi încă mai lucrăm…

Vocea Basarabiei: Dar ce trebuie să se schimbe în țară și cine poate să schimbe?

– Mie mi se pare că Dodon când era poate că era mai altfel, dar aici dna Sandu e agent, agent trimis de America, așa mi se pare mie. 1.000 de scuze…

Vocea Basarabiei: Care sunt problemele cele mai importante azi?

– Cele mai importante? Lumea are leafă mică, n-are cu ce se încălzi ș.a.m.d. Aici sunt probleme foarte multe, mă scuzați, am emoții.

Vocea Basarabiei: Dar dialogul dintre putere și opoziție cum ar trebui să fie?

– Mie mi se pare că ar trebui să fie Șor la putere, el a făcut pentru orașul Orhei foarte mult și el propunea să facă și pentru Moldova toate astea. Nu știu…

Vocea Basarabiei: Dar el nu se află în țară. Știți unde e el?

– La Israel cred că. Eu mă gândesc că o să revină, echipă are, câți se duc iaca la mitinguri la Chișinău.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în ospeție aici, la Orhei, și întrebăm cetățenii: încotro se îndreaptă țara, pe ce cale merge Moldova azi?

– Foarte rău, foarte rău mergem! Conducerea e rea, conducerea nu știe a conduce, nu știe, ca într-o familie, o mama dacă nu-i la loc nu-i nici copilul ca lumea.

Vocea Basarabiei: Cine ar merita să conducă și ar putea să conducă altfel?

– Nu știm, astăzi noi n-avem încredere în nimeni, toți ne fură, toți nu știu care și cum, n-au ei grijă de popor absolut deloc, absolut deloc n-au grijă de poporul acesta. Atâția ani la rând am umblat, am votat, prima zi cât e de votare toți îs buni, după asta ne uită toți, absolut toți.

Vocea Basarabiei: Ce așteptați acum să fie rezolvat în primul rând?

– Vrem bine, dar unde e binele cela să-l găsim noi, vrem un bine, omul acesta să simtă că trăiește, pensionarii aceștia, săracii, au muncit o viață întreagă și ei n-au acum pe ce trăi, iată cum.

Vocea Basarabiei: Dar vă este clar motivul de ce s-a ajuns ca viața să fie atât de grea?

– Conducerea, ei toți au a lor, dispun, ei gândesc că fac bine, dar nu se uită în urmă că poporul suferă din cauza lor.

Vocea Basarabiei: Bine, dar ei spun că e război în Ucraina, e criză energetică, e criză economică, e criză pandemică.

– Ei spun că e criză… Dacă ar avea minte, păi ar fi bine și în țară.

Vocea Basarabiei: Și dacă ați fi dvs. în fruntea Republicii Moldova, ce ați face?

– Eu, în primul rând, m-aș gândi la popor, m-aș gândi la pensionari. Când te uiți la ei că șed, vin, săracii, bătrânelele cu mâinile întinse pentru o bucățică de pâine de aceea că n-o au.

Vocea Basarabiei: Dar credeți că acum pentru cetățean contează dacă Moldova e mai aproape de Rusia sau dacă e mai aproape de Vest?

– De Rusia nu cred, că Rusia e Rusia. Înainte am trăit și cu Rusia bine, foarte bine am trăit, nu știm noi în urmă ce s-a furat și ce nu s-a furat, dar poporul a trăit, poporul nu a suferit așa cum suferă în ziua de azi cu Europa, că noi vrem în Europa. Poate e bine și în Europa, nu zic, dar nu știm, încă cu Rusia noi am văzut cum am trăit, dar cu Europa noi nu vedem nimic, nimic bun noi nu vedem. Iaca, câți ani vrem cu Europa, vrem-vrem, dar nu-i nimic, nu-i niciun rezultat, nimic nu-i.

Vocea Basarabiei: Dar astăzi dacă dvs. ar trebui să alegeți între Moscova și Bruxelles, ce alegeți?

– Of! Nu știu, aș vrea și la Europa, căci copiii mi-s acolo duși toți, săracii.

Vocea Basarabiei: Unde sunt?

– Îs prin Israel duși, prin Germania, nu știu pe unde-s duși. Da, și cu Rusia aș vrea, dar cu Rusia nu tragem, de-amu nu-i aceea, nu o să fie acea Rusie care a fost odată, nu, nu o să fie acea Rusie. Of, să mă scuzați!

Vocea Basarabiei: V-ați gândit vreodată să plecați din Republica Moldova?

– Da, chiar acum îs pe drum, vreau să mă duc în Italia. Dar ce să fac aici? Am ieșit la pensie. Cu ce bani trăim la pensie noi, cu nimic?

Vocea Basarabiei: Acolo în străinătate credeți că e mai ușor să te descurci?

– Acolo mi-s copiii. Acolo lângă copii măcar o să fiu. Dacă ei nu pot veni încoace – mă duc eu la dânșii. Ei și-au cumpărat case acolo, trăiesc, au salariu decent, au lucru bun, au trai bun, la ce să vină aici? Da, și acolo e scump, și acolo e bine, dar acolo și salariul e mai mare decât la noi. La noi aici totul s-a scumpit, dar salariul e același. Acolo e o lege, acolo e o conducere mai bună, în tot cazul, acolo unde mă duc conducerea e bună, are grijă de popor, are grijă de om. Omul, dacă s-a angajat la un lucru – salariul să fie salariu, ca să-i ajungă pentru toate necesitățile, dar la noi nu-i așa ceva.

Vocea Basarabiei: Dar ce salariu i-ar trebui unui cetățean din Republica Moldova să zică că el are o viață decentă?

– Mai sus de 5.000 de lei trebuie să fie ca să-i ajungă poporului să trăiască, dar la noi aici așa ceva nu-i.

Vocea Basarabiei: Și dacă ați avea 5.000 de lei ați fi fericită?

– Poate și copiii s-or mai adăuga lângă noi, poate copiii arr veni lângă noi, dar așa nu vin, cu așa bani nu vin, ei îs deprinși cu bani buni, lucrează din greu, dar și primesc bine.

Valentina Ursu, Vocea Basarabiei, suntem în ospeție aici, la Orhei, și discutăm cu cetățenii despre viitorul Republicii Moldova. Cum vedeți dvs. Moldova peste 5, peste 10 ani?

– Numai în Europa.

Vocea Basarabiei: De ce?

– Așa. Acolo-i de trăit. Aici cu alde Șor și aceștia care sunt aici nu, nu face. Ei vorbesc: gazul e scump, ceea e scump, ceea e scump, în toată lumea e scump acum, peste tot locul s-a scumpit. N-am cuvinte împotriva la oamenii aceștia care nu gândesc cu capul. Viitorul țării noi putem să îl așteptăm numai de la conducerea asta cât va fi la putere, dar dacă o să intre iar cei de stânga, viitor nu vedem.

Vocea Basarabiei: Dar un dialog între putere și opoziție cum ar trebui să aibă loc, să se dezvolte?

– Știți, aici fiecare trage la greșelile lor, ei vor să corecteze greșelile prin minciună, prin șantaj, prin a lua norodul și a-l duce acolo să-l necăjească, că e diferită lume acolo, acolo unde protestează ei la Chișinău. Dar de ce șade lumea ceea acolo, eu idee n-am. Au trăit ei, oare, cândva mai bine? Eu n-am văzut ceva înainte mai bine.

Vocea Basarabiei: Chiar aici, la Orhei, știți cum spun mulți oameni: „A furat Șor, dar ne-a dat și nouă”.

– A furat – trebuie să întoarcă înapoi ce a furat, ceea ce a furat și ce a dat el înapoi asta-i 1% sau 2% din ceea ce a furat, dar lumea e foarte rătăcită, nu că așa, îi indusă în eroare lumea. Și sunt de aceștia care nu prea lucrează, pentru 200 de lei el se duce acolo și vorbește fel de fel de prostii. Eu când aud așa prostii împotriva la un președinte de țară nici nu știu ce să fac. Ei, dar cum? E democrație, dacă ar fi dictatură i-ar lua repede, dar așa…

Vocea Basarabiei: Dar cei care protestează acolo, în inima Chișinăului, insistă că Maia Sandu trebuie să meargă la Moscova, să discute cu Vladimir Putin despre micșorarea prețului la gaz.

– Chiar să se ducă la Moscova, totuna nu o să-i dea mai ieftin. Am privit la televizor cum s-au mai dus acolo niște deputați, ca să le dea gaz anume iată la Orhei. Cine o să le dea? Acestea-s prostii de-ale lor. Pentru că oamenii nu vor să înțeleagă, iaca de ce. Pe dintr-înșii îi aud că: „Ei, că a fost gazul 4 lei, că a fost așa”… Da, au fost vremurile celea, au fost, dar acum dacă vedeți cu războiul acesta, ce fel de 4 lei să te aștepți? Și producția s-a scumpit, și motorina, benzina, tot s-a scumpit. Eu tot, iaca, cumpăr și motorină, și benzină cumpăr și nu mă jelui, aștept că odată și odată o să revină la normal.

Vocea Basarabiei: Dar relația Moldovei cu Rusia în continuare cum ar trebui să se clădească?

– Relația să fie bună ar trebui, pentru că schimburile acestea de mărfuri trebuie. Eu demult am văzut că le duce mere, le duce poamă, iar ei iau și le răstoarnă…

Vocea Basarabiei: Ș-apoi mai există și problema transnistreană și trebuie rezolvat acest dosar?

– Problema transnistreană numai dacă și-ar lua armata de pe teritoriul Republicii Moldova. Eu mă gândesc că au s-o ia, nu o să aibă încotro, dar iată acum cu referendumurile acestea la ucraineni iar nu știu ce o să iasă. Văd că dl Zelenski spune că referendum sau nu, noi totuna o să mergem până la urmă să ne recucerim teritoriile. E teritoriul lor. Cum pot eu să intru în casa cuiva și să spun că, iată, acești doi copii îs pentru mine, ca eu să iau o bucată? Cum așa? Nu-i corect!

Noi trebuie să mulțumim tare mult ucrainenilor, că ei ne apără și pe noi. Dacă Ucraina cădea, am fi fost și noi invadați aici de armată

Vocea Basarabiei: Dar acest război dintre Rusia și Ucraina decide și viitorul Republicii Moldova?

– Numaidecât! Noi trebuie să mulțumim tare mult ucrainenilor, că ei ne apără și pe noi, că de atunci de când s-a început, dacă nu era ceva, Ucraina cădea, noi am fi fost și noi invadați aici de armată și de fel de fel. D-apoi rușii aveau să intre aici și, deodată, federația. Eu gândesc că o să revină la normal numai dacă s-a termina totul din Ucraina și dacă s-ar retrage armata de pe teritoriul republicii. Atunci o să înțeleagă și UTA Găgăuză acolo, și Transnistria tot o să înțeleagă. Până când lumea acolo tot e manipulată, dar bine n-am văzut nicăieri, nici cu dânșii cât am fost cu alde Dodon, spune că tare multe a făcut. Dar ce a făcut? Nu știu ce a făcut el, ședea numai pe la kurorturi (sanatorii). Văd că Maia Sandu nu se duce pe la sanatorii, ea lucrează și tare mulți nu înțeleg, cică, iacătă-o, ea iar la America s-a dus. Măi, ea nu se duce la plimbare, se duce pentru interesul norodului nostru. Doamne ferește! D-apoi cum, după asta ea a avut întâlniri la Adunarea Generală a ONU, acolo ea are discuții tot nu pentru dânsa, dar pentru norodul acesta care a ales-o, care vor să înțeleagă.

Vocea Basarabiei: Dar dacă, totuși, guvernarea ar iniția dialogul cu opoziția, ce ar trebui să discute președinta Sandu cu liderii acestor partide, Partidul „Șor”, Partidul Socialiștilor, Partidul Comuniștilor?

– Ei dacă ar fi pentru norod, ea ar avea dialog cu dânșii, dacă ar fi pentru norod, dar așa ei nu-s pentru norod, ei îs pentru dânșii și ei nicicacum și niciodată nu o să se străduie să aibă un dialog pentru țara asta, să fie ceva bun.

Vocea Basarabiei: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– Vreau băieții și fata să-mi fie lângă mine, să nu-mi fie prin țări străine.

Vocea Basarabiei: Sunt peste hotare, de mult timp sunt în străinătate?

– Da, fata, iaca, nepotul eu l-am crescut, are 22 de ani, dar când s-a dus era de 4 ani. Și băiatul tot așa, al treilea îl am, s-a dus de nevoie, și-a deschis un magazin aici și nu i-a reușit, nici creditele nu putea să le întoarcă înapoi, a lăsat 5 copilași și a plecat.

Vocea Basarabiei: Și toți 3 copii ai dvs. sunt peste hotare?

– Da, toți 3.

Vocea Basarabiei: Și ce zic ei, vor reveni aici acasă?

– Clar că trebuie să revină, mai ales acesta mai mic, cu 5 copii, trebuie să revină.

Vocea Basarabiei: Dar nu v-a convins unul din ei să mergeți și dvs. peste hotare?

– Ne-a invitat fata, dar nu las cuibul meu, aici suntem născuți. Și Moldova, în primul rând, e o țară foarte frumoasă, atâta că sărăcia ne-a apucat de cap în aceștia vreo 30 de ani, iaca de ce. Să fi fost de la bun început o democrație și să nu prea apărut acești tâlhari, hoți avea să fie bine și la noi. Dar așa, hoții, tâlharii, acum își caută un loc călduț, ca nu cumva să intre la Penitenciarul 13. Le e cam frică. Și la acel care dictează de acolo, din Israel, și la aceștia de aici de pe loc, le e frică acum. Ei gândesc că o să reușească, dar poate lumea asta s-a mai dezmetici oleacă.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.