VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Steluța Andrei: Dacă aș fi în poziție să schimb anumite lucruri, eu nu știu de unde aș începe, pentru că golurile sunt enorme

Vocea Basarabiei: Astăzi o avem ca oaspete pe Steluța Andrei. Steluța Andrei este un nume bine cunoscut în Republica Moldova, în primul rând, pentru acțiunile de voluntariat și caritate. Bine ai ajuns aici, la Vocea Basarabiei! Să vorbim și despre aceste preocupări de suflet, pentru că ai și înființat fundații care, într-un fel, încearcă să-i ajute pe cei mai triști ca noi. În Republica Moldova, numărul celor năpăstuiți de soartă încă e destul de mare, dar Steluța Andrei mai este și expertă în comunicare strategică și de criză, cu o experiență deja de mai mulți ani în domeniul comunicării publice. Această comunicare a fost și în sectorul privat, și în cel guvernamental, așa că avem foarte multe teme pe care astăzi să le punem în discuție. Cum a fost 2022, anul care rămâne în istorie?

Steluța Andrei: În primul rând, vă mulțumesc frumos pentru invitație! Am și vă port un respect deosebit dvs.

Vocea Basarabiei: Și eu, de asemenea.

Steluța Andrei: Vă mulțumesc tare mult! Acum ca s-o iau de la final. Cum a fost anul 2022? A fost un an plin, foarte plin, nici nu-mi amintesc, acum realizam faptul că, de fapt, războiul a început în 2022 și anul acesta, deși a trecut atât de repede și suntem acum pe final de an, parcă a însumat vreo 10 ani de evenimente, de trăiri…

Vocea Basarabiei: Atât de apăsătoare a fost atmosfera.

Steluța Andrei: A fost anul generozității, anul comunității în Republica Moldova, câteva luni la început de an, neașteptat, în care lumea s-a unit pentru o cauză frumoasă, a fost anul durerii pentru noi că se întâmplă, a fost anul durerii pentru vecini…

Vocea Basarabiei: Și suferința e mare…

Steluța Andrei: Și al suferinței, bineînțeles că nu se varsă atâta sânge și nu trece, nu ajunge prin pământ și la noi, adică acolo-i dramă și durere, până la urmă e foarte puternic. A fost un an foarte plin de diferite evenimente și pentru mine, și pentru alții.

Războaie nu trebuie să se mai întâmple în secolul în care trăim, în care ne jucăm cu tehnologii, ne gândim să zburăm pe Lună și să avem tot felul de realizări mari, tot felul de invenții în medicină și în tehnică, metrologie, noi ajungem la războaie în care omul îl ucide pe om.

Vocea Basarabiei: Dar sfârșitul acestui război, până la urmă, va avea învingători și învinși?

Steluța Andrei: Mie îmi este foarte greu să spun, pentru că, în general, războaie de acest fel nu trebuie să se mai întâmple în secolul în care trăim, în care ne jucăm cu tehnologii, ne gândim să zburăm pe Lună și să avem tot felul de realizări mari, tot felul de invenții în medicină și în tehnică, metrologie, noi ajungem la războaie în care omul îl ucide pe om. Și întrebarea este – dar ce nu-ți ajunge, ce nu ți-a ajuns de s-a ajuns până în acest punct?

Vocea Basarabiei: Iată, eu în aceste timpuri tare des îmi aminteam de un toast pe care îl rosteau bunicii, ei spuneau: „Minte împăraților”. Abia astăzi îmi dau seama de ce trebuia să fie rostit acel toast, pentru că ei au cunoscut ororile războiului și altor cataclisme.

Steluța Andrei: Tot felul de drame pe care le-au trăit.

Vocea Basarabiei: Da, exact! Iată, acum ne dăm seama că și sănătatea e tot atât de importantă, pentru că am trecut prin această pandemie de Covid-19, și cât de prețioasă este pacea, pentru că e acest război. Și nu în zadar părinții noștri, buneii noștri atunci când ridicau paharul cu vin spuneau: „Pace, sănătate, ploaie, ca să fie roadă!”. Și acum mai adăugăm noi – și multă omenie.

Steluța Andrei: Apropo, să completez gândul dvs. La un moment dat, toasturile acestea păreau banale nu știu cum. Ce spun ei, pace și sănătate, ei… Pace și sănătate, da, e clar, dar noi veneam cu tot felul de invenții și eram inventivi – și un an productiv, și succes, și realizări, ca până la urmă să înțelegem, în ultimii trei ani, că sănătatea și pacea sunt baza. Și noi înțelegem într-un fel, dar vecinii noștri înțeleg încă mai dureros ce înseamnă pace.

Vocea Basarabiei: Ceva mai devreme ziceai că s-a înțeles la modul cel mai serios și ce înseamnă această noțiune de a fi generos cu cel care se află în suferință, mai ales cu cel care fuge din calea războiului. Această generozitate a cetățenilor Republicii Moldova a făcut ca despre Republica Moldova să se cunoască aproape pe tot mapamondul că Moldova e o țară mică cu inima mare. Să vorbim despre calitățile cetățenilor moldoveni, oamenilor din societatea moldavă, despre calități și defecte. Iată, dacă ar fi să facem un clasament – care sunt calitățile și care sunt defectele?

Steluța Andrei: Eu am o poziție specifică legată de defecte și de ce înseamnă defecte și ce încadrăm noi la defecte, de fapt, dar o să pornesc mai mult pe partea pozitivă și pe partea de calități. Noi suntem un popor de oameni buni și un popor de oameni harnici și un popor de oameni plini de omenie. Da, în fiecare societate există și un mic număr care infirmă percepția generală. Cu toate acestea, eu găsesc explicație și pentru felul lor de a fi – n-au avut oportunități, s-au născut într-o anumită familie, într-o anumită comunitate, într-o anumită situație, n-au avut acces la anumite resurse pe care noi le-am avut. Deci, mie îmi este greu să spun că eu sunt mai bună decât o femeie, decât orice altă femeie din sat, care nu are accesul și oportunitatea și n-a avut familia, nu s-a născut în familia mea, care mi-a dat tot de ce am avut nevoie să cresc, mi-a permis să greșesc, mi-a permis să încerc, să mă manifest fără frică. Și nu sunt cu nimic mai bună decât o femeie care muncește exact cum muncesc și eu de dimineață până seara, și în weekend, și noaptea, și atunci când trebuie cu totul pe alte direcții și domenii. Adică, eu am avut privilegiul, și eu, și multă altă lume, să avem oportunități și să putem să ne manifestăm în aceste oportunități, dar asta nu ne face mai buni sau mai răi. Acum despre omenie și despre popor harnic, da, mergi prin sate și vezi că pe alocuri nu poți să găsești oameni care să muncească cu ziua, pentru că ei preferă mai bine să stea undeva la un pahar decât să muncească.

În tot ce înseamnă caritate eu aleg foarte atent familiile și locurile în care ajung, pentru că nu aleg să ajung în familiile și în locurile în care oamenii încep să paraziteze că, uite, eu am făcut nu știu câți copii și statul trebuie să-mi dea sau că, uite, eu stau acasă cu copiii și statul trebuie să-mi dea, că am copii, noi muncim sau că-i tânăr și – da’ nu găsesc

Vocea Basarabiei: Și să primească acel ajutor social din partea statului…

Steluța Andrei: Iată acesta e un fenomen cu care noi trebuie să luptăm și în tot ce înseamnă caritate eu aleg foarte atent familiile și locurile în care ajung, pentru că nu aleg să ajung în familiile și în locurile în care oamenii încep să paraziteze că, uite, eu am făcut nu știu câți copii și statul trebuie să-mi dea sau că, uite, eu stau acasă cu copiii și statul trebuie să-mi dea, că am copii, noi muncim sau că-i tânăr și – da’ nu găsesc… Întâlnesc de multe ori întrebarea în sate – dar unde să muncesc? Iaca, dă-mi de lucru și eu am să lucrez. Păi, da, dar nu funcționează așa, că eu nu trebuie să-ți dau, nimeni, în general, nimănui nu-i este dator cu nimic.

Vocea Basarabiei: Caută de lucru…

Steluța Andrei: Caută de lucru, dorește-ți. Da, e greu, e dificil, nu știe, n-are abilități, nu știe de unde să înceapă, nu-și imaginează că există alte oportunități. Și-i adevărat lucrul acesta, dar noi nu putem nici să încurajăm fenomenul acesta de parazit căruia îi dai, îi dai, îi dai… 

Vocea Basarabiei: Bine, dar e încetățenită această idee în societate că din moment ce am pus ștampila pe buletinul de vot, eu i-am mandatat pe cei care își asumă guvernare și ei sunt datori?

Steluța Andrei: Asta-i adevărat! Statul îi dator și cei care sunt la guvernare sunt datori, nu degeaba au ajuns acolo, să facă tot ce este în putința lor, ca să ducă țara asta astfel ca după ei să fie mai bine decât până la ei. Acesta este scopul și asta-i adevărat, acesta este mandatul și pentru asta noi votăm. Da, că acolo vine asta la pachet cu obligațiuni și cu anumite facilități pe care ei le au în timpul și după, asta-i cu totul alt subiect, dar, într-adevăr, asta nu-i doar…

Vocea Basarabiei: Dar statul trebuie să facă politici?

Steluța Andrei: Corect, dar voiam să completez că nu este doar despre statul trebuie și nu faptul că noi i-am ales doar ei trebuie să facă, și noi să stăm și să așteptăm ce o să se întâmple. Vorba este că fiecare dintre noi are exact aceleași obligațiuni morale față de țară și față de lumea în care s-a născut, pentru că nu este doar trebuie să-mi dea, doar trebuie să primesc. Acesta-i un circuit de energie, de bunuri, de absolut orice. Și eu ca să aștept, bine, nici nu-i corect să aștept, eu dau ca să primesc, dar eu trebuie să înțeleg că în momentul în care primesc trebuie să răsplătesc, să dau eu, să fac eu mai bine undeva, pe unde am trecut eu, ca să existe un progres. Și noi avem drepturi egale și obligațiuni egale cu statul, să pun mâna să fac ce pot, cum pot, în proporțiile pe care eu le pot ca individ.

Trăiesc într-un stat sărac, pentru că ei poate sunt harnici fiecare pentru el și în individualitatea lui.

Vocea Basarabiei: De ce a apărut această frică de responsabilitate?

Steluța Andrei: Dar nu știu dacă-i frică de responsabilitate, nici nu știu dacă-i frică. Este mai curând: dar dacă-i posibil, îi mai confortabil să stai, să nu arunci gunoiul la coș, dar să-l lași aici, să nu fac curat la mine în scara blocului, dar las’ că au să facă vecinii, să nu strâng după mine, să nu mă gândesc oare cui să-i fac un bine sau cum aș putea să ajut. Creierul nostru alege între starea de a nu face și a sta degeaba și între a face ceva, bineînțeles că el zice: OK, eu mă simt confortabil așa, dă mai bine să țin omul așa, grămăjoară.

Vocea Basarabiei: Asta este indiferență, nu?

Steluța Andrei: Este o stare de confort și dacă îți găsești justificare că, bine, nu fac, pentru că trebuie să facă statul, trebuie să facă vecinul, trebuie să mai facă altcineva, poți să trăiești liniștit, dar asta vorbește și despre niște valori pe care le avem sau nu le avem. Nu este condamnabil, dar ele sunt ale noastre.

Vocea Basarabiei: Totuși, există și un paradox. Din moment ce despre moldoveni se zice că ei sunt harnici și ei despre ei spun că sunt harnici și foarte harnici, de ce trăiesc într-un stat sărac?

Steluța Andrei: Trăiesc într-un stat sărac, pentru că ei poate sunt harnici fiecare pentru el și în individualitatea lui.

Vocea Basarabiei: Fiecare pentru el fac un tot întreg, unde hărnicia asta ar trebui să aibă impact.

Steluța Andrei: Nu prea se întâmplă așa, pentru că trage fiecare într-o direcție diferită. Deci, asta-i cum ai avea de gestionat o companie, dacă tu ai o companie, chiar dacă sunt 5 angajați sau sunt 10, sau sunt 5.000 de angajați, tu ai o companie în care tu pui niște principii și gestionezi niște procese, astfel încât toți să tragă în aceeași direcție, mișcați de aceleași valori, de aceleași obiective, de aceeași viziune, exact același lucru și în țară putem să spunem că tot sunt procese care trebuie să funcționeze pentru toți la fel. Dacă fiecare din noi trage cum cred eu că-i mai bine și eu nu știu în țara mea care-i viziunea, în general, unde s-a pornit țara, dar unde o să ajungă, hai că unde o să ajungă, să zicem, dar unde s-a pornit, unde vrem noi, unde tindem, nu de valori mari, dar măcar de obiective strategice. Și, apropo, văzusem zilele trecute, cred că o lună în urmă „Strategia energetică 2050”, îmi spusese cineva și râdea că: „A, uite, noi nici n-o să ajungem”. Așa-i corect! Acestea-s obiective extrem de mari de infrastructură.

Vocea Basarabiei: Dar întrebarea e ce lăsăm urmașilor urmașilor noștri?

Steluța Andrei: Asta este, iată cu 2050 noi lăsăm urmașilor urmașilor noștri. Gândirea noastră, limitată la un mandat la nivel de țară, e o crimă pentru viitorul copiilor noștri, pentru că eu nu pot să construiesc mare infrastructură, eu nu pot un copil să-l cresc în 4 ani, un om să-l transform în 4 ani, că noi toată viața ne transformăm. Cum să contez eu pe faptul că într-un mandat de 4 ani eu nu știu ce o să realizez și n-are sens să încep acum niște procese mari, că n-o să culeg eu laurii? Iată asta-i crimă împotriva propriei țări.

Vocea Basarabiei: Un fel de egoism.

Steluța Andrei: Un fel de egoism nesănătos, că au să vină următorii și au să capitalizeze politic. Dar, Doamne, lasă-i să capitalizeze și să taie și panglici roșii, pentru că tot te uiți din spate și când o să te întrebe vreodată copilul și tu n-ai dinți în gură: „Dar ce ai făcut, bunicule, că tu ai fost?…” – „Ei, iaca, dragul bunicului, știi, iaca acolo s-a tăiat panglica anul trecut, apoi eu cu 20 de ani în urmă am inițiat acest proces. Da, nu mi-au venit dividende, nu mi-au venit facilități financiare, dar mi-a venit bucuria că eu am făcut un lucru mare pentru țara asta”. Asta-i idealist, eu știu cum sună.

Vocea Basarabiei: Absolut…

Steluța Andrei: Știu cum sună, dar cum nu poate funcționa o companie fără strategie, așa și o țară fără viziune și strategie nu poate funcționa.

Dacă aș fi în poziție să schimb anumite lucruri, eu nu știu de unde aș începe, pentru că golurile sunt enorme.

Vocea Basarabiei: În general, cum am defini noi nivelul acesta de sărăcie în Republica Moldova?

Steluța Andrei: Îmi este foarte greu să-l definesc într-o formă sau alta. Eu spuneam de fiecare dată, că am mulți ani, cred că 14 ani, de când umblu prin sate și instituții rezidențiale, și aziluri, și centre pentru copii și văd situația cu ochii mei. Dacă aș fi în poziție să schimb anumite lucruri, eu nu știu de unde aș începe, pentru că golurile sunt enorme.

Vocea Basarabiei: De ce? E atât de greu să identifici cărărușa cea mai potrivită pe care să se îndrepte politica statului într-un domeniu, ca să se vorbească și de o schimbare, nu doar despre o tranziție interminabilă pentru a rezolva o problemă?

Steluța Andrei: De acord, dar noi suntem nucleul schimbării. Deci, statul fără noi și fără oameni nu poate să funcționeze. Și atunci noi vorbim de schimbări inclusiv pe partea de comportament al individului, că nu schimbă statul și spune: „Iubiți-vă între voi, țineți unul la altul și faceți bine și toată lumea zice – da, da, hai să ne apucăm!”. Tu trebuie să ai un proces lung de tranziție în care să transformi un tip de comportament, și noi suntem influențați la nivel de comportament și de deportări, și de rănile pe care le purtăm în ADN, și de foamete. Mai devreme vorbeam cu mămica și o întrebam ce să-i aduc, dacă-i vorba de mâncare, că s-ar putea, iar ea îmi spune: „Dar nu, că eu am fasole, eu am… Dacă am o ceapă și o bucată de pâine, că noi am trăit, câte am văzut…”. E adevărat. Și zic, eu nu vreau, că noi putem trăi și noi așa, pentru că am trecut timpuri, prin ‘91-’92, în familie de intelectuali, în care nu aveam icre roșii și nu știu mai ce, nici măcar carne nu aveam.

Vocea Basarabiei: Și tot se deconecta lumina…

Steluța Andrei: Da, și uscam părul la rolă. Am trăit… Și, îmi amintesc, dormeam pe masa din bucătărie, că era atât de frig în casă, încât era imposibil. Cu toate acestea, eu nu mai vreau să trăiesc așa, nu pentru că m-am obișnuit cu un confort, dar pentru că asta înseamnă minus 100 de ani și tot efortul acestor ani înseamnă că n-a servit nimănui. Ce îi dau eu copilului meu? Eu îi dau un fundament, eu am mai construit un centimetru din fundația țării și a viitorului în care el mai departe tot trebuie să pună centimetrul lui și următorii centimetrii lor. Dacă noi ne ducem în urmă minus 50 sau 100 de ani… Dar spuneam de traume și de faptul că noi purtăm în noi dureri prin ADN-ul nostru, prin care a trecut neamul și generații de generații, ele greu se spală. Frica asta că n-o să-mi ajungă, frica asta că s-au terminat colhozurile și nu știu cu ce să mă ocup și trebuie acum să fac, acum am mandatul acesta, acum trebuie să strâng frișca, că pe urmă cine știe, să-mi asigur copiii, că cine știe cum au să se întâmple lucrurile. Nu este istoric tradiția și siguranța faptului că o să fie bine, că există stabilitate.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.