A treia cotă olimpică pentru atleții moldoveni, câştigată de Zalina Petrivskaya

17 Iulie 2019 14:07 592 0 Ultima modificare 17 Iulie 2019 14:10

Aruncătoarea ciocanului, Zalina Petrivskaya, este a treia atletă ce a obţinut calificarea pentru Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo. Performanţa de 72,84m a plasat-o pe sportiva noastră pe locul 1 la competiţiile internaţionale care s-au desfăşurat pe 16 iulie la Kiev (Ucraina) şi îi asigură un loc în selecţionata olimpică a ţării noastre. La acelaşi concurs, fratele Zalinei, Serghei Marghiev a învins la proba masculină de aruncare a ciocanului cu rezultatul 75,52m.

Cei doi sportivi, împreună cu antrenorul Soslan Marghiev, se află actualmente la un cantonament de pregătire în Koncha Zaspa (Ucraina) către Campionatul mondial de la Doha (Qatar), din toamnă. Competiţiile de la Kiev au reprezentat o ocazie bună pentru atleţii noştri de a-şi demonstra măiestria şi de a fixa o etapă în pregătirea către startul principal al sezonului.

Amintim că anterior Lilia Fisikovici (Tozlovanu) a obţinut baremul olimpic la Virgin Money London Marathon 2019 pe 28 aprilie, iar Dimitriana Surdu (aruncarea greutăţii) a obţinut calificarea la Campionatele Internaționale ale României, în Cluj Napoca, pe 7 iunie.

Sursa: Federația de Atletism din Moldova

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte