La Chișinău a avut loc a șasea ediție a cursei de ciclism „Chișinău Criterium 2019”

27 Mai 2019 09:03 75 0

Bicicliștii profesioniști și cei amatori au participat duminică, 26 mai, la cursa urbană de ciclism „Chișinău Criterium 2019”. Participanții s-au putut înscrie la curse pe distanțe de 30 km și 60 de km, iar distanța de 15 km a fost destinată tuturor doritorilor. Câștigătorii au primit medalii, diplome și premii din partea organizatorilor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Organizației sportive Sporter, primii la linia de start s-a aliniat prima categorie de participanți, care au avut de depășit o distanță de 15 km pe biciclete de tip MTB. Distanța de 15 km a fost inclusă în programul competițional al cursei pentru prima dată în acest an.

Toate distanțele au fost împărțite în mod condiționat în cercuri, astfel încât distanța unui cerc a fost de 5 km. Sportivii care au concurat pe distanța de 15 km, au depășit 3 cercuri într-un maxim de 40 de minute.

Ulterior a urmat startul pentru sportivii care s-au înregistrat la distanța „30 km by Technosoft”. Această cursă a permis participarea pe biciclete cursiere (ROAD), sau pe biciclete de munte (MTB). Durata maximă de parcurgere a distanței de 30 km sau a șase cercuri a fost de 80 de minute.

Ultima etapă a cursei urbane de ciclism „Chișinău Criterium” – a început cu startul cursei de 60 km pe biciclete cursiere. Bicicliștii au depășit 12 cercuri în 140 de minute.

Cursa urbană de Ciclism „Chișinău Criterium” este un eveniment sportiv anual, organizat de către organizația sportivă Sporter. Competiția este desfășurată cu scopul de a dezvolta sportul amator în țară și de a promova un stil de viață sănătos. Începând cu anul 2015, evenimentul este înscris în Calendarul Oficial al Evenimentelor Sportive al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte