La fel ca România, care a sărbătorit Centenarul Marii Uniri, dar și alte câteva țări europene care au împlinit 100 de ani de existență, Finlanda a sărbătorit anul acesta 100 de ani de când a ieșit de sub controlul Rusiei. Pentru a marca evenimentul, în Helsinki a fost inaugurată o bibliotecă ultra-modernă.

Finlanda a marcat 100 de ani de independență față de Rusia prin deschiderea unei biblioteci publice moderne, relatează Euronews.

Pe lângă cărți, în noul spațiu se găsesc imprimante 3D, studiouri de înregistrări, cinematografe și alte facilități de petrecut timpul – toate gratuit.

Numită Oodi, clădirea are pereții din sticlă și de acolo poate fi observată capitala țării în toată splendoarea ei.

Biblioteca va fi centrul unui nou spațiu destinat publicului, care deocamdată încă se află în construcție.

sursa: digi24.ro

Cu siguranță, nu așa au visat românii să întâmpine împlinirea unui secol de la Marea Unire. Mulți români vor protesta, în București și în alte orașe ale Țării, în timp ce alți români se vor aduna la Alba Iulia ca să serbeze Centenarul Unirii. Iar mulți români, poate cei mai triști, din Republica Moldova, din Bucovina de Nord și din sudul Basarabiei, câți au mai rămas în cele două regiuni încorporate de URSS și „prinse” în Ucraina, vor asista cu inima frântă la aniversarea care nu i-a apropiat, ci dimpotrivă, i-a lăsat tot mai departe de realizarea visului, de a fi împreună cu toată familia.

Știam că Vladimir Voronin a avut un unchi care a fost primar la Cornova și s-a refugiat în România. Mai știam că Petru Lucinschi a avut o mătușă la Sibiu. Și totuși, cei doi au fost niște oameni cu inimă de piatră, cu un „plămân rusesc”, și nu au mișcat un deget pentru a se face dreptate cel puțin în lucruri și relații elementare, ba mai mult, au susținut minciuna stalinistă privind „poporul moldovenesc” și limba moldovenească”, inclusiv în Constituție.

Iată că aflăm, la ceas centenar, că și premierul Pavel Filip a avut un unchi la București și a simțit pe propria piele (dar mai mult părinții săi) ce înseamnă să fie frații despărțiți de un râu… Pavel Filip ne mai spune că trecerea căii ferate la ecartament european ar costa, la fel ca și interconexiunea energetică sau la gaze naturale, în jur de 200 de milioane de euro.  

De ce s-a tergiversat atât de mult interconexiunea Republicii Moldova la sistemul românesc de gaze și electricitate, care ne-ar asigura independența energetică? Nu cumva de aceea că cineva dintre băieții deștepți de la Chișinău încasau comisioane grase doar ca să cumpărăm energie electrică de la Cuciurgan și din Ucraina, să fim dependenți de acestea?

Interconexiunea rețelelor de electricitate și a sistemelor de gaze constituie condiție primordială pentru reunificarea celor două state românești! Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, ne aduce vești bune: gazoductul Iași-Chișinău va fi funcțional la sfârșitul anului 2019, iar interconexiunea energetică va fi efectuată în 2020-2022, la care se va adăuga autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni plus un pod la Ungheni, plus o conductă care va subtraversa Prutul și va alimenta cu apă potabilă trei raioane limitrofe. Nu mai vorbim de miile de burse de studii acordate de București basarabenilor, de aproape o mie de grădinițe renovate cu bani românești… Sunt lucruri minunate, care sper să apropie mai rapid Unirea, fiindcă nu mai putem să mai așteptăm încă 50 sau 100 de ani ca să fim ceea ce am fost.

Tristețea celor de dincoace de Prut e din cauza minciunii menținute în art. 13 din Constituție, din cauza lașității celor peste 60 de deputați cu pașapoarte românești care au refuzat să înlăture această minciună stalinistă. Tristețea noastră e și deoarece copiii românilor din Bucovina de Nord și din sudul Basarabiei riscă să-și piardă dreptul de a studia în limba maternă.

Tristețea noastră e că timpul trece, iar mulți moldoveni de-ai noștri nu mai prind la mintea cea de pe urmă.

Să nu vorbim despre Unire, să facem Unirea, acum, pas cu pas, fără a mai aștepta o altă aniversare.

 

 

Mesajul unor tineri din Bangladesh pentru români, în Anul Centenarului, a devenit viral pe Facebook.

 Mesajul, postat sub forma unui clip video pe o pagină, a fost vizualizat de peste 125.000 de oameni.

Pagina 'Hai să dăm mână cu mână' a fost creată de un român din dorinţa de a-i apropia pe românii din întreaga lume, în anul în care România împlineşte 100 de ani de la Marea Unire.

Românii sunt peste tot în lume, chiar şi în Bangladesh, Panama, Zanzibar sau India.

Sujon şi Joşim sunt cele două personaje ale acestui clip dedicat Anul Centenar al românilor.

Mesajul tinerilor este unul de unitate pentru români.

"Noi, cei din Bangladesh, avem o mulţime de lucruri în comun cu voi românii. Când este vară în Bangladesh este vară şi în România. Un alt lucru pe care îl avem în comun este că naţionala noastră de fotbal, la fel ca şi România, nu a reuşit să se califice la Cupa Mondială din acest an. În urmă cu 100 de ani, aţi reuşit să vă reunificaţi. Ce face acest eveniment mult mai special este că data de 1 decembrie 2018 cade într-o sâmbătă aşa că românii din întreaga lume pot sărbători împreună acest eveniment. Oriunde în lume vă aflaţi, în acea zi, vrem să vedem cum vă strângeţi împreună şi sărbătoriţi acest mare vis împlinit de străbunicii voştri în urmă cu 100 de ani. La mulţi ani, România!", a fost mesajul transmis cei doi tineri din Bangladesh către românii de pretutindeni.

 

Unionistul George Simion a fost expulzat luni noapte din Republica Moldova şi declarat de autorităţi persona non grata pentru o perioadă de cinci ani. Desigur, este un subiect ce ar ține prima pagină în presa democratică din orice țară europeană. George Simion a mai avut probleme de acest gen, în 2013 și în 2016. De când și-a dobândit independența de Moscova, Chișinăul și-a mai permis să expulzeze un jurnalist de la „România Liberă”, pe când erau agrarienii la putere. Au mai avut loc incidente privind interdicția de intrare pentru români, pe când Voronin era la putere, dar de expulzări brutale nu prea ținem minte.

Situația legată de cazul expulzării lui George Simion este în atenția autorităților române competente, a declarat ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță. El a adăugat că autoritățile române îl încurajează pe George Simion să utilizeze toate modalitățile legale pentru a clarifica această chestiune. „Domnia sa este singurul să solicite atât explicații cât și posibilitatea de a solicita o decizie a instanței de judecată”.

George Simion însă nu a depus nici o plângere şi nici nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate. Este răspunsul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi privind expulzarea activistului român. În răspunsul oferit, Poliţia de frontieră română precizează că formalităţile de predare şi intrare în ţară a lui Simion au fost efectuate conform legislaţiei în vigoare. 

Întrebarea este: oare chiar a încălcat George Simion legislația țării încât să fie expulzat? Asta în timp ce oamenii Moscovei mișună și fac ce vor nu numai peste Nistru, ci și dincoace de Nistru. Chiar prezenta George Simion pericol pentru Republica Moldova, încât să se declanșeze acest tam-tam? Sau totul e o înscenare, dirijată de forțe obscure? Cine are interes să certe Chișinăul cu Bucureștiul și să prezinte Republica Moldova în ochii Europei drept un stat polițienesc?

Unii pot să spună că ar fi multe de spus despre unioniștii noștri. Fiindcă am avut și „unioniști” care au adus deservicii României pe bani de la București, dar și de la Moscova. Am avut „unioniști” care au votat Declarația de Independență, dar nu au admis nici pentru o clipă că ar fi putut propune Marii Adunări Naționale din 27 august 1991 și o variantă de alternativă sau complementară: Unirea Republicii Moldova cu România! Explicațiile tardive au fost puerile. Într-adevăr, am avut și mai avem „unioniști” care țipă și se bat cu pumnul în piept că sunt unioniști, cerșind bani de la București… Sunt însă și de cei dedicați cu trup șu suflet cauzei unioniste.

Unirea din 1918, însă, se știe, nu s-a făcut cu mitinguri și proteste. Da, au venit de peste Prut Onisifor Ghibu și alții pentru a ajuta să se facă Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă, ce preceda Marea Unire de la 1 Decembrie. Apoi a venit Stere în Sfatul Țării și a înclinat balanța, fiindcă au fost mulți deputați șovăielnici și în Parlamentul Republicii Democratice Moldovenești, însă Unirea s-a făcut pe cale legală, în forul legislativ, nu în stradă, nu prin țipete.

Știți de ce mă tem cel mai mult? Că se va organiza un referendum în problema Unirii și aceasta va fi amânată pentru încă o jumătate de secol, poporul fiind îndobitocit de dodoni și șori… Circulă multe brașoave și încercări de manipulare.

În context, vreau să-i citez pe doi mari români. Poetul și eseistul Dorin Tudoran, referindu-se la protestele de la București din 10 august 2018, scria: „Isterizarea discursului public nu este parte a soluției, ci este parte a problemei. O manipulare care se adaugă atâtor altor manipulări”.

Iar președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, le-a transmis politicienilor că nu au reușit să lase o Românie mai bună pentru generațiile următoare, atrăgând atenția că triumfalismul de Centenar ar trebui să fie unul ponderat. Prezent la reuniunea anuală a diplomației române, Pop a argumentat că Marea Unire nu au făcut-o cei de acum, ci mari oameni de stat. El a îndemnat „la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune”.

Acesta este și îndemnul nostru: „mai puţine discursuri şi mai multă acţiune”. Și fără încercări de a manipula opinia publică, nici de o parte, nici de alta.

 

Ambasada României în Republica Moldova s-a autosesizat cu privire la existenţa unui grup de cetăţeni români care, la data de 27 august 2018, au dorit să intre pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi cu privire la comunicatul de presă transmis de Poliţa de Frontieră a Republicii Moldova

Conform precizărilor instituţiei menţionate, „cetăţenilor români, care fac parte din Marşul Unirii, nu li s-a permis trecerea frontierei de stat, fiind întorşi la intrarea în Republica Moldova. Motivul interzicerii este perturbarea ordinii publice în zona de frontieră, cu încălcarea regimului punctelor de trecere.”

„Menţionăm că aceasta a fost o decizie a autorităţilor Republicii Moldova, iar Ambasada României la Chişinău urmăreşte ca în dialogul cu autorităţile din Republica Moldova drepturile cetăţenilor români să fie respectate, în conformitate cu reglementările interne din acest stat şi obligaţiile internaţionale ale Republicii Moldova”, se arată în declaraţia Ambasadei României la Chişinău.

Din punctul de vedere al autorităţilor de frontieră române, grupul de persoane care s-a prezentat în cursul dimineţii de 27 august a.c. în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa nu a perturbat în niciun fel ordinea şi liniştea publică în partea românească a punctului de frontieră şi nici nu a adus atingere regimului juridic al frontierei de stat, citează TVR Moldova.

Pagina 1 din 2

Cele mai citite articole

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 14-01-2019 2914

Dodon a primit o lovitură drept în moale…

În campania electorală este important orice gest, orice faptă care aduce dividende politice. Loviturile de imagine pot însă avea un impact devastator dublu. Este și cazul lui Dodon, care a...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 08-10-2018 2519

O tragedie parcă „trasă la indigo”, ca a…

E iarăși octombrie... De zece ani, în această lună retrăiesc tragedia prin care a trecut familia mea. E pentru prima oară când scriu despre asta, dar sper că pot astfel...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 25-02-2019 1735

Cine clatină barca numită Republica Mold…

Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 26-02-2019 1324

Țambalul nostru cel de toate zilele sau …

Moldovenii au votat. Așa cum au considerat ei că e mai bine. În linii mari, alegerile au legitimat o stare de spirit din societate și au reconfigurat scena politică, pornind...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 22-02-2019 1315

Sandu si Năstase, de la otrăvire, la sin…

Că liderii blocului ACUM suferă de lipsă acută de inspirație se știe de multă vreme. Se creează impresia că toate acțiunile sunt improvizații ad hoc, în funcție de situația momentului...

Ultimele Opinii VBlog

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 25-06-2019 119

UNIREA, ACUM ORI NICIODATĂ. Saltul periculos care încă ne mai poate salva

Cine nu riscă, nu bea șampanie, spune o veche vorbă rusească...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 25-06-2019 98

Experimentul Moldova

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preş...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 22-06-2019 125

Bolboceanu și legea lustrației

A fost eliberat fostul deputat Iurie Bolboceanu, conda...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 19-06-2019 531

FEDERALIZARE ÎN ETAPE. Sămânța a fost aruncată și lăsată să încolțească

Reputatul savant american Joseph P. Overton (1960-2003), pri...

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.