Zeci de percheziții într-un dosar de circulație ilegală a drogurilor și peste un milion de lei ridicați

15 Aprilie 2021 13:34 146 0

Operațiune de amploare efectuată de ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei Investigaţii „Centru”  a INI, în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și suportul BPDS „Fulger, s-a soldat  cu 16 percheziții în mai multe domicilii de pe teritoriul raioanelor Orhei, Criuleni și municipiul Chișinău. Imobilele aparțin celor zece membri ai unui grup grup infracțional, specializați în realizarea marijuanei în cantităţi deosebit de mari. Acţiunile ilegale ale grupării  au fost documentate  aproximativ patru luni,  timp în care au fost efectuate mai multe achiziţii de control prin intermediul investigatorului sub acoperire. 

În rezultatul perchezițiilor desfășurate, polițiștii au depistat și ridicat 2 kg de marijuana și 3 kg de droguri de tip „Hidropon”. Valoarea drogurilor sechestrate se ridică la aproximativ  500 000  de lei. De asemenea au fost ridicate cântare electronice, mecanisme artizanale destinat consumului de substanţe narcotice, haşiş, un cartuş de calibrul 7,62 mm,  mai multe arme albe, dar și sume de zeci de mii de euro, dolari și peste un milion de lei. 

Astfel, au fost reținute zece persoane, dintre care cinci au fost plasate în arest. Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, ei riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte