Focul Haric de la Ierusalim va fi adus și în acest an

09 Aprilie 2021 20:45 145 0 Ultima modificare 09 Aprilie 2021 20:49

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim nu se întrerupe în perioada de criză pandemică prin care trecem, ci va avea loc, însă cu normele de protecție necesare, se spune într-un comunicat de presă al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media din cadrul Mitropoliei Moldovei. 

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară la Aeroportul Internaţional Chișinău, de unde va fi distribuit spre toate lăcașele sfinte din țară.

Potrivit comunicatului, de secole, Lumină Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare.

Pe această cale, Biserica Ortodoxă din Moldova aduce alese mulțumiri companiei Air Moldova pentru suportul misiunii de aducere a Luminii Sfinte în Republica Moldova.

Creștinii ortodocși marchează în acest an Paștele la 2 mai.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte