Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Buna Vestire

07 Aprilie 2021 11:15 68 0

Creştinii ortodocşi de stil vechi prăznuiesc astăzi, 7 aprilie, Buna Vestire sau Blagoveştenia, cum i se spune în popor. Sărbătoarea aminteşte de vestea adusă de îngerul Gavriil Fecioarei Maria despre faptul că îl va naşte pe Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.

Preoții spun că aceasta este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din an şi una din cele patru închinate Sfintei Fecioare Maria. Semnificaţia sărbătorii este foarte importantă pentru creştini. Enoriaşii sunt aşteptaţi la slujbă, la spovedanie pentru a trăi sărbătoarea din plin primind împărtăşanie.

De asemenea, creştinii care postesc au dezlegare la untdelemn, vin şi peşte. O asemenea dezlegare este şi de Duminica Floriilor, marcată cu o săptămână înainte de Învierea Domnului.

În tradiţia populară se spune că aşa cum este vremea în ziua de Buna Vestire, va fi şi în ziua de Paşti.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte