SCRISOARE COMEMORATIVĂ

06 Iulie 2020 09:06 175 0 Ultima modificare 06 Iulie 2020 09:07

Mult stimați conducători ai zearelor din Republica Moldova.

Mă adresez Domniilor Voastre cu rugămintea să publicați în zearul Dumneavoastre această scrisoare comemorativă.

Mulțumesc anticipat.

Cu stimă și respect. Președintele Asociației Fostilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova Valentina Sturza.

 

SCRISOARE COMEMORATIVĂ.

Dragi deportați și deținuți politici din Republica Moldova.

În curs de 25 de ani, din toată Țara, ne adunam în Scuarul Gării Feroviare, la Piatra comemorativă, apoi și la Monumentul victimelor represiunilor Stalinist-comuniste, unde comemoram represiile din 13 iunie 1941 și 6 iulie 1949.

S-au împlinit 79 de ani de la primul val de deportări și se vor împlini 71 de ani de la al doilea val, însă cu mare regret noi n-am avut și nici nu vom avea posibilitatea să ne întrunim, ca în fiecare an să comemorăm părinții, buneii, frații și surorile care au rămas pe veci în pămînturile siberiene sovietice și în pustiurile Kazahstanului.

Urgia de COVID-19. care a înlănțuit tot Globul Pămîntesc a luat din familiile indurerate 526 de personae, înclusiv medici, copii și alte categorii. Situația epidemiologică din țară cu ocazia acestei pandemii nu ni s-a permis organizarea mitingurilor de comemorare unde ne adunam în fiecare an și deplîngeam viața prin care am trecut-o noi cu toții.

Din an în an rămînem tot mai puțini. Frigurile siberiene și arșițile din pustiurile Kazahstanului, foametea și alte neajunsuri, greu ne-a afectat sănătatea.

Mulți din deportați se adresează cu întrebarea, dacă va fi miting de comemorare pe data de 6 iulie curent.

Acum e periculos să ne adunăm în grupuri mari. Deaceia eu propun, ca în acea zi să stăm

cu toții acasă. Dacă cineva dorește de unul singur să se ducă la Monument să pună o floare s-au să aprindă o lumânare , nimeni nui va înterzice dar să îndeplinească toate cerințele prevăzute de Guvrnul Republicii Moldova.

Eu le mulțumesc și sunt alături de Dumnealor cu inima și sufletul.

Condoleanțele mele tuturor care au lăsat părinții, buneii, frații și surorile în pământurile depărtate de locurile străbune și celora care au avut fericirea să se întoarcă la baștină însă astăzi nu mai sunt între noi . Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Președintele Asociației Foștior Deportați și Deșinuți Politici din Moldova.

Valentina Sturza.

P.S. Aduc la cunoștință că după data de 10 iulie curent toate persoanele deportate și deținuți politici din Republica Moldova vor putea primi indemnizația anuală în sumă de 1000 lei pe card, s-au la Oficiile poștale.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte