Membrii Rețelei Specialiștilor în domeniul reglementării proprietății funciare din cadrul CALM au participat la un seminar de instruire // VIDEO

13 Iunie 2020 12:42 201 0 Ultima modificare 13 Iunie 2020 12:44

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat la 9 iunie, curent, un seminar video pentru o sută de specialiști în domeniul reglementării proprietății funciare din cadrul APL. La eveniment au participat reprezentanți ai Agenției Proprietăți Publice, ai Agenției Servicii Publice și experți ai CALM. 

În cadrul evenimentului ce a durat două ore și jumătate au fost puse în discuție subiecte  privind delimitarea, inclusiv formarea, clasarea pe domenii, aprobarea și înregistrarea bunurilor imobile, proprietate a unității administrativ teritoriale; adjudecarea terenurilor unităților administrativ teritoriale prin licitație publică; încasarea redevențelor de la titulari pentru superficie legală (mod de calculare, notificare, încasare, termene de plată, scutiri), etc. 

Reprezentanta Agenției Servicii Publice Angela Matcov a informat participanții despre etapele de implementare a programului aprobat de Guvern privind înregistrarea și evaluarea funciară, a bunurilor imobile și îmbunătățirea sistemului de administrare funciară. „Proiectul în valoare de 30 de milioane de euro a fost inițiat în nordul Republicii Moldova în ianuarie 2019 și în decursul a cinci ani ne propunem să-l implementăm pe tot teritoriului statului," a declarat Angela Matcov.

Potrivit mai multor participanți la seminar, problema majoră a Republicii Moldova constă în centralizarea execesiva a procesului decizional în domeniul administrării funciare, în pofida faptului că autoritățile publice centrale nu dispun de capacități instituționale de administrare eficientă a bunurilor pe care le revendică, fără să țină cont de strategia națională de descentralizare și pierdearea satatutului de ”bun de importanță națională”. Această abordare prejudiciază deseori interesul public în favoarea interesului privat îngust.

Președintele Rețelei Specialiștilor în domeniul reglementării proprietății funciare, șef de secție în cadrul Direcției Generale a Primăriei municipiului Chișinău Igor Cristal a spus că blocajul patrimonial a fost instituit din cauza înscrierii „Republica Moldova" la capitolul proprietate a terenurilor, deoarece Agenția Proprietăți Publice și-a dorit să fie prezentă în fiecare comisie de delimitare și a promovat acest concept în Legea adoptată în 2018. „Așa cum era de așteptat, Agenția Proprietăți Publice nu face față acestei sarcini". În opinia specialistului, aceasta este și o imixtiune în activitatea administrației publice locale deoarece, practic,  Agenția Proprietăți Publice validează proprietatea unei unități administrativ-teritoriale."

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a apreciat interesul manifestat de participanții la seminar și a propus organizarea unor noi instruiri pentru această categorie de specialiști din cadrul APL în care să fie puse în discuție și alte subiecte,  inclusiv privind regulamentul de corectare a erorilor în procesul de delimitare a bunurilor la nivel local.

Serviciul de Comunicare al CALM

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte