Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău sunt obligați să se prezinte la serviciu, deși cinci angajați de acolo au coronavirus

12 Iunie 2020 15:03 482 0

La Curtea de Apel Chișinău s-au înregistrat cinci cazuri de COVID-19, dintre care trei în rândul judecătorilor. Totuși, ședințele de judecată se vor desfășura în regim obișnuit, conform procedurii prevăzute de lege (pe timp normal, nu pe timp de pandemie!), cu respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii infecției, fiind limitat doar accesul persoanelor în sălile de judecată, pentru a asigura păstrarea distanței sociale.

De asemenea, prezența la serviciu a angajaților Curții de Apel Chișinău, în sediul instanței, este obligatorie pentru personalul care, în virtutea obligațiilor de serviciu și prestației oferite, nu pot activa de la distanță. Asta prevede Dispoziția nr. 23 din 9 iunie 2020, semnată de Lidia Bulgac, președinte interimar al Curții de Apel Chișinău.

S-ar părea că nu mai e nimic de adăugat aici: dura lex, sed lex, cum spun latinii. Ordinul șefului e ordin. Situația însă nu e chiar atât de simplă. Vorba e că în condiții similare au ajuns și angajații de la Curțile de Apel Cahul și Bălți, unde a fost diagnosticat cu coronavirus câte un angajat la fiecare din cele două instituții.

Ruslan Petrov, președintele Curții de Apel Cahul, a emis un Ordin, potrivit căruia, drept consecință a faptului că un angajat al acestei instituții a fost diagnostificat cu Covid-19, începând cu 10 iunie 2020, în cadrul Curții de Apel Cahul se instituie regim special de muncă.

„Se atrage la serviciu numai personalul strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și activitatea căruia necesită prezența obligatorie la locul de muncă, ceilalți vor munci la domiciliu”.

Totodată, ședințele de judecată fixate pentru data de 10-23 iunie 2020 se contramandează. Nu vor fi contramandate cauzele în care procedura de examinare este fără participarea părților și cauzele ce vizează persoanele aflare sub arest preventiv, precum și cele care se află în stadiul pronunțării hotărârii.

Deși situația la Bălți e similară cu cea de la Cahul, președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a emis un ordin în baza căruia pot fi preschimbate termenele de judecată, contramandate ședințele, examinarea cauzelor în lipsa părților, dar „judecătorii și personalul auxiliar se vor prezenta la serviciu în regim normal de lucru”.

După cum vedem, sunt trei situații similare (deși cea mai gravă e la Curtea de Apel Chișinău), dar trei abordări diferite. Am intrat în posesia unor discuții pe rețele între judecătorii Curții de Apel Chișinău, care sunt nemulțumiți de situația creată și spun că se tem pentru sănătatea lor și a familiilor (opiniile ne-au fost expediate la redacție, sub protecția anonimatului.

„Avem două cazuri confirmate: un consultant și un judecător”. „Deocamdată… dar cine știe cu câți a intrat în contact, vă rog: stați în autoizolare sau faceți test ca să fiți siguri”. „Cred că înțelegeți că nu e de glumit, și incubarea durează…”. „Activitatea Curții trebuie să fie sistată…”. „Problema e că nu poți să te izolezi nefiind bolnav, dar venind la instituție există permanent riscul să te infectezi și este îngrijorător”.

Parlamentul și-a sistat activitatea pentru două săptămâni după ce a fost diagnosticat pozitiv un deputat, iar personalul Curții de Apel Chișinău, unde au fost diagnosticați pozitiv cinci angajați (încă nu se știe câți or mai fi fost infectați) este obligat să se prezinte la serviciu in corpore? Unde este logica, domnilor președinți ai Curților de Apel? Și cine o să răspundă dacă focarul se va extinde anume de aici, din sala de judecată?

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte