EDITORIAL // Leonid Smolnițchi: “Ce vei semăna - aceea vei culege”

08 Iunie 2020 18:02 324 0

O vorbă înțeleaptă, venită din adâncul secolelor, parcă special pentru noi ticluită, pentru timpurile noastre de la intersecții de milenii, ne avertizează că “Ce vei semăna - aceea vei culege”. În tălmăcire liberă această maximă imediat ne îndreaptă cu gândul spre generația în crestere, care ea, generația, a fost gândită exact la sfârșitul anilor 90 – începutul anilor 2000. Mă mai duce gândul și spre agricultorii primăverii noastre independente și suverane care pe atunci erau în floarea vârstei. Mă întreb și vă întreb: Noi am știut a pregăti ogorul? Noi o brazdă adâncă am obosit a o răsturna, pentru ca rădăcinile vlăstarilor noștri să nu fie smulse de furtunile pustiitoare? Și dacă ne răspundem sincer vom vedea că altele au fost preocupările noastre. Alte drumuri ne ademeneau pe atunci: drumul pribegiei, drumul căutării unei hrinci de pâine. Ne-am dus, lăsându-ne propriul lan în paragină. Nu condamnăm pe nimeni, pentru că dilema era simplă: Ori rămânem acasă și copiii la propriu mor de foame, ori plecăm pe alte lumi cu riscul să moară, la figurat, copiii noștri de foamea dragostei părintești și a celor “7 ani de acasă”. Noi am ales varianta a doua, la prima vedere mai puțin dureroasă. Noi ne-am lăsat copiii acasă. Adevărat, îmbrăcați și sătui, dar cu sufletele dezbrăcate și flămânde.

Astfel, astăzi generația în crestere a ajuns să fie etichetată „generația teraselor și cluburilor de noapte”. Părinții acestei generații sunt transferurile bancare. Azi poți să nu fi auzit de Eminescu și mai proaspăt de Matcovschi, dar dacă nu cunoști Western Union ești considerat agramat și idiot. Repet. Nu condamn pe nimeni. Nu am dreptul moral, dar nici argumente prea convingătoare, doar că niște regrete mă macină, regrete că n-am știut, noi moldovenii, nu ne-a ajuns mintea și capul să îmbinăm, să armonizăm, dacă doriți, materialul cu spiritualul și ne-am pomenit cu aulele universitare pustii, școli optimizate și grădinițe cu educatoare având 4 clase neîmplinite. Apropo, despre universități, profesori și studenți. Eram deunăzi în treacăt pe la universitatea care pregătește învățători. Pe un panou erau afișate două anunțuri. Primul – angajăm dereticătoare cu un salariu de 5000 lei. Alături, al doilea – angajăm studenți barmani cu un salariu de 10000 lei. Acum știind că salariul unui doctor în științe de la acea universitate e de 4700 lei, am îndrăznit să-l întreb pe rector ce salariu ridică Domnia Sa. Cam 25000 lei mi-a fost răspunsul. Simțiți decalajul dintre un rector și un profesor? Și nici aceasta nu e cel mai important. Decalajul cel mai trist e că un barman, ridică salariul de 10000, iar un doctor în științe cu stagiu de 20 ani, un salariu de 4700 lei. Acum cred că nu se mai miră nimeni de ce nu avem studenți și de ce mâine Republica Moldova va fi numită Țara Barmanilor și Dereticătoarelor. La ce bun să absolvi facultăți, dacă mai apoi te așteaptă șomajul și în cel mai bun caz un salariu de 4700 lei. Ca să fie clar, același salariu ridică și învățătorii, medicii, nemaivorbind de țărani. În sfârșit să constatăm următoarele: Ce-am semănat la răscruce de veacuri și ce-am cules am văzut, dar ce semănăm noi astăzi și ce soi de fructe vom culege mâine sau peste 20 de ani poate cineva să ne spună? Nu cred.

Cred, însă, cu siguranță că suntem risipitori. Nu pentru că așa ne-ar fi feleșagul. Dimpotrivă. Noi, moldovenii suntem păstrători prin definiție. Strămoșii ne-au educat așa. Buneii buneilor adunau Bob la bob, grăunte la grăunte, sămânță la sămânță și le păstrau cu evlavie. Ca pe o icoană le păstrau. Bobul era averea şi religia noastră. Cu el am trecut prin veacuri. Azi am uitat cum se păstrează. De nevoie am uitat, nu de bunăvoie. Tranziția, bat-o vina.

Alte timpuri trăim. Alta e și averea noastră. Mintea, învățătura şi inteligența sunt bobul, grăuntele și sămânța averii de astăzi. Ele adunate cu grijă, alcătuiesc elita societății. Medicii, învățătorii, inginerii poeții artiștii zidarii, muncitorii aceasta-i averea secolului 21. Facem risipă de ea. În cel mai necruțător și barbar mod.

Un medic în loc de bisturiu mânuiește lopata. Cartea învățătoarei e mătură. Pana scriitorului- volan de taxi. Inginerul proiectează la tarabă cu mandarine și struguri, muncitori - hamali calificați -- acesta-i tabloul general al realității noastre numită viclean Tranziție.

Nu punem la îndoială adevărul, că orice muncă e prestigioasă și că rostul nostru în această lume e de a munci. Dar în același timp nu putem face abstracție și de Cartea Cărților, care ne amintește, că e mare păcat de a nu folosi Harul dat nouă de Cel de Sus. Or, un medic bun, un poet talentat, o învățătoare de vocație, un meșter iscusit, toate până la urmă de la har pornesc. De ce dară ne permitem să păcătuim? De ce dară facem risipă de talente? De ce până la urmă, irecuperabil, irosim în vânt viitorul nostru?

Cam aceste gânduri, de loc vesele, mi le-a sugerat dăunezi o fostă medic, care astăzi își întreține familia, muncind la Talcioc. Nu pot să nu-i dau dreptate, dacă luăm în calcul salariul de mizerie a unui medic, profesor sau inginer.. Ni sa spus cu vreo două decenii în urmă că totul e vremelnic. Că trebuie să fim înțelegători și cu răbdare să depășim Tranziția. Astăzi ni se spune cam același lucru, doar că pe undeva cu o doză mai pronunțată de optimism. Mâine ni se va spune… De fapt nu mai contează cât de dulce va fi bomboana promisiunilor.

Astăzi adolescenții, tânăra generație nu mai vor să învețe. Nu mai vor să devină, ca pe timpuri, cosmonauți, doctori, ingineri sau învățători. La ce bun, dacă cea mai prestigioasă profesie e profesia de oligarh? Nu mai contează că notele la cunoștințe au devenit simple cifre fără conținut, nici că poemul e orfan de metaforă, iar cântecul văduvit de note muzicale. Contează doar conținutul buzunarului. Contează procesul de creștere a lui până la dimensiunea sacului.

Priveam dăunezi femeia medic, bisturiul căreia a salvat multe vieți omenești, cum se îndepărta grăbită…nu, nu spre spital, se îndrepta spre piața de haine cu gândul, că bine a făcut că a salvat vieți omenești. Mai știi? Dar dacă astăzi se apropie vreo- fostă pacientă salvată de ea și, drept mulțumire deja ea, pacienta o va salva, cumpărând vreo pereche de mânuși, căci, chiar dacă suntem în plină vară, oricum va veni iarna. Din păcate iarna risipei noastre de trecut, prezent și cel mai trist, de viitor.

 

Антивирусом Касперского

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte