Intervenția poliției în evacuarea unei bătrâne care vindea ambulant pe o stradă din Chișinău a creat revoltă în rândul cititorilor Vocea Basarabiei

03 Iunie 2020 17:00 438 0 Ultima modificare 03 Iunie 2020 18:36

Inspectoratul General al Poliției vine cu o precizare, în contextul secvenței video apărută pe rețelele de socializare și în sursele mass-media, în care este reflectat un caz în care angajații Poliției au intervenit să documenteze o încălcare.

Astfel, vă comunicăm următoarele:

Astăzi, în jurul orei 11:00, angajata sectorului de poliție al Inspectoratului de Poliție Rîșcani a fost solicitată telefonic de către locatarii blocului, amplasat pe bd. Moscova, pe faptul că la intersecția străzii Matei Basarab și bd. Moscova, de către persoane în etate, preponderent din suburbiile capitalei este organizat și desfășurat comerț stradal neautorizat.

La fața locului s-au deplasat doi angajați ai poliției, care au constatat că 5 persoane în etate au improvizat o piață neautorizată și comercializau produse agricole, cultivate în condiții casnice.

Ulterior, patru din cele cinci persoane s-au conformat cerințelor legale ale forțelor de ordine, de a se deplasa la piața autorizată de către APL, care se află la 100 de metri distanță.

O doamnă categoric a refuzat deplasarea la piață, invocând diferite motive, comunicând de 4 ori nume de familii și date eronate.

În contextul celor expuse, doamnei i s-a cerut să urmeze angajații la Sectorul de Poliție pentru identificare și întocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenție, iar ultima a ignorat cerințele.

Astfel, în urma acțiunilor polițistului, care sunt reflectate și în imaginile video, Direcția inspectare efectiv a IGP a inițiat o anchetă de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite toate circumstanțele cazului și corectitudinea comportamentului angajatului Poliției.

Precizăm că, Poliția Națională nu tolerează asemendea comportament din partea angajaților, care ar trebui să comunice și să intervină decent, în raport cu cetățenii, chiar dacă aceștia au încălcat legea.

Dacă ancheta va stabili că angajatul și-a depășit atribuțiile de serviciu și a acționat contrar legii, polițistul va fi sancționat conform legislației.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte