Cadavre de mistreți, depistate în Pădurea Domnească și în raionul Râșcani

20 Mai 2020 13:02 372 0

Mai multe cadavre de mistreți au fost depistate în regiunea Rezervației naturale „Pădurea Domnească”, de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești. Cadavre de mistreți au fost depistate și în raionul Râșcani, în apropierea localității Braniște, acestea plutind pe râul Prut. În ambele cazuri, probele prelevate au arătat prezența pestei porcine africane.

Contactat de IPN, Vitalie Carauş, șeful Secției sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, a declarat că focarul din „Pădurea Domnească” nu este unul nou, ci secundar. Aici, pesta porcină evoluează din luna decembrie a anului trecut. Și scopul specialiștilor este de a depista cadavre, care pot fi o sursă de infecție.

Potrivit specialistului, carantina instituită în zona respectivă, încă în lună decembrie, așa și nu a fost sistată. Această porțiune este monitorizată de Poliția de Frontieră, iar persoanele nu au acces. Unele cadavre sunt în stare de putrefacție, fiind vorba de o lună sau două de când mistreții au pierit. În total, din decembrie și până acum, sunt peste o sută de mistreți găsiți morți.

Vitalie Carauş a menționat că sunt întreprinse măsuri sanitar-veterinare de eradicare a focarelor, cu înhumarea cadavrelor și dezinfectarea locurilor unde acestea au fost depistate. Potrivit lui, pesta nu s-a răspândit în alte fâșii forestiere, cum ar fi de la Hâncești sau Codrii Orheului.

Cât ține de focarul de la Râșcani, câteva cadavre pluteau pe râul Prut. Autoritățile nu exclud că originea poate fi și românească. Aceasta în condițiile în care, colegi din România au informat despre faptul că pesta porcină evoluează pe tot teritoriul, inclusiv în județul Iași.

Pesta africană nu este periculoasă pentru om, dar se răspândește repede printre porci. Dacă se confirmă virusul, animalele sunt sacrificate, pentru a preveni răspândirea bolii.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte