Precizări pentru viitorii pensionari aflați peste hotarele țării

19 Mai 2020 12:53 425 0 Ultima modificare 19 Mai 2020 12:54

Casa Națională de Asigurări Sociale vine cu mai multe precizări pentru cetățenii, care au atins vârsta de pensionare, conform legislației Republicii Moldova, dar care, aflându-se peste hotare în prezent, în țările cu care statul are semnate acorduri bilaterale în domeniul securității sociale, nu pot reveni din cauza suspendării transportului de pasageri în perioada pandemiei de COVID-19, transmite IPN.

Conform legislației Republicii Moldova, începând cu 1 iulie 2019, vârsta standard de pensionare pentru bărbați constituie 63 de ani, iar pentru femei este de 58 de ani și șase luni. Ultima se majorează treptat în fiecare an cu șase luni, astfel încât în anul 2028 va fi de 63 de ani.

CNAS menționează într-un comunicat de presă că, pentru stabilirea dreptului la pensia pentru limită de vârstă, persoanelor li se recomandă să depună cererea împreună cu setul de documente necesare, stabilite conform actelor normative ale Republicii Moldova, la instituția competentă a statului contractant. În acest caz, solicitantul poate opta pentru transferul prestației sociale în statul unde domiciliază în prezent, anexând rechizitele bancare corespunzătoare.

Pentru a afla mai multe despre condițiile de pensionare, persoanele urmează să acceseze rubrica „Pensii” pe pagina electronică a Casei Naționale de Asigurări Sociale. Totodată, pe pagina CNAS pot fi accesate adresele instituțiilor competente la care persoana poate apela, în cazul în care întrunește condițiile pentru a realiza dreptul de pensie.

În prezent CNAS aplică 12 acorduri internaționale în domeniul securității sociale, semnate cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania. Acestea prevăd aceleași tipuri de garanții sociale pentru lucrătorii și pensionarii migranți, ca și pentru cetățenii domiciliați în Republica Moldova.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte