AUDIO // Anaconda și sclavia secolului XXI / Editorial de Leonid Smolnițchi

05 Mai 2020 12:22 249 0 Ultima modificare 05 Mai 2020 18:02

De la o vreme încoace, acelaşi gând obsedant mă cuprinde tot mai des şi mai des – banii. Încerc să fug de acest gând. Să-l alung. Să uit. Dar el, ca o Anacondă, răspunde eforturilor mele prin contractări musculare tot mai strânse şi mai strânse, tot mai sufocante şi mai necruţătoare. Deşi mă strădui, mă zbat să mă smulg din încleştarea acestui gând doborâtor, el mă îndoaie, mă frânge, îmi paralizează toate forţele mele interioare. Vrea să mă înghită. Apelez la semeni. Îi rog să pună umărul. Să mă descleşteze din braţele reci, să-mi dea un strop de apă, ca să-mi revigorez voinţa. ʼGeaba. Societatea şi ea e strânsă în muşchii Anacondei. Şi ea e paralizată. E bolnavă. Nu se mai împotriveşte. A acceptat demult jocul Anacondei de-a moartea. De fapt, ea, societatea, a şi inventat aceste anaconde de hârtie foşnitoare, care nu mai cruţă nimic, oricând şi oriunde. 

Concepţia bizară a omului despre bani nu a apărut din senin. Puterea lui a fost născută, apoi crescută şi perfecţionată de-a lungul anilor. Până şi strămoşii noştri, primitivi cum erau, îşi dădeau seama că pentru orice favor trebuie să propui, să plăteşti cu alt favor. De pe atunci porneşte mercantilismul uman, goana după profit şi beneficii. Bineînțeles, că geniala (aşa se dorea a crede) invenţie a banilor a apărut mult mai târziu, ne mai vorbind de relațiile marfă-bani. Și totuși fusese oare acel brav inventator al banilor atât de genial? Din punct de vedere al relaţiilor economice, poate că da. Dar din punctul de vedere al moralităţii și relaţiilor omeneşti, cu siguranţă, nu. Cu această aşa-zisă invenţie a început cea mai mare catastrofă a omenirii. A început, în fond, distrugerea Omului ca fiinţă Sapiens. Să facem o mică analiză a lucrurilor. Banii au pus începutul marii stratificări sociale. Căci, dacă nu ar exista bani, toți am fi egal de bogaţi. Rezultă ca termenul de „sărăcie” a apărut odată cu acel tragic eveniment din epoca antică. Un eveniment însă previzibil, având în vedere esența umană. Așadar, aceeași cale a putrefacţiei am fi parcurs-o ori cu bani, ori fără bani. Banii doar au grăbit procesul.

Dar să revenim la perioada contemporană. Rămân convins că anume banii, după cum spuneam, au creat diferențierea socială. Deși, pe bună dreptate, se consideră că de ruşinoasa perioadă sclavagistă sau, altfel spus, comerţul cu oamenii contra bani am scăpat încă de pe timpul revoluției din SUA, cu aportul nemijlocit al preşedintelui Abhram Lincoln, sclavagismul ca fenomen continuă să evolueze până astăzi. Doar că mai voalat, nu atât de direct. Sigur că nu e vorba de acei sclavi antici, distruși, în primul rând, fizic. Societatea noastră se manifestă ca un mecanism de distrugere morală a oricărei personalităţi mai mult sau mai puțin sărace. Nu mai e secret pentru nimeni că astăzi banul rezolvă totul. Cu bani cumperi absolut orice. Cel mai ieftin, din păcate, a ajuns să coste Onoarea, Demnitatea şi Libertatea morală.

Și în sfârșit, revin la acele prime rânduri despre gândul care mă face pe zi ce trece tot mai pesimist şi disperat.

Goana după bani ne face să uităm valorile general-umane. Lumea își pierde pe zi ce trece tot mai mult onoarea. Uităm ce înseamnă cu adevărat fericirea, iar, pentru fiecare prăpădit al sec. XXI, fericirea se rezumă doar la bani și la avere. În acest drum spre avere, omul este gata la orice fărădelege. Cine mai are nevoie azi de acele vechi principii omenești, dacă nu ai în buzunar măcar 200 lei pe zi?! Vai de capul nostru, bezmeticilor! Suntem gata să ne omorâm pentru niște „verzișori”. Suntem gata, ca niște cutre, să ne lingușim la fiecare om de care depindem, ca să ocupăm posturi cât mai înalte. Jertfim tot ce avem mai sfânt pentru câteva sute de euro. Să fim serioși, oameni buni! Am devenit cea mai ieftină marfă. Plus şi de cea mai proastă calitate. O să rămânem toată viața săraci. Moral. Căci mental suntem mai săraci ca niciodată. Nu știm ce înseamnă fericirea. Nu ştim a preţui cu adevărat acest dar. Am uitat ce înseamnă frumosul. Banul ne coboară pe toți la picioarele lui. Ne face robi. Iată o nouă epocă sclavagistă. Mult mai gravă, deoarece omul nu mai e sclavul altui om, el e sclavul unei creaturi care, paradoxal, a fost creată tot de el. Suntem, se pare, pe veci în cătușele „Măreţii creaturi”. Și e trist… E trist că ajungem să prețuim cu adevărat ce e de preţ prea târziu. E trist că omul pleacă la munci peste hotare în căutarea banilor, lăsându-și copii orfani cu părinţii vii. E trist că femeia, cea mai neprihănită fiinţă, este nevoită să-şi obosească mâinile nu cu leagănul copilului, dar cu tone de kg târâite pe undeva peste vămi, în căutarea disperată a aceloraşi bani. E trist că, în goana după avere, călcăm în picioare prietenii şi apropiaţii, distrugem din rădăcină familiile. Ne distrugem pe noi înşine cu o cruzime sălbatică. E trist că ne-am distrus destinul.

Abia târziu, târziu de tot, în singurătate, pe patul ultimii plecări, ne dăm seama cât de pustie e casa-castel. Înţelegem că cea mai scumpă şi luxoasă maşină care rugineşte-n ogradă, de fapt, e cea mai inutilă investiţie. Or, ultimul mijloc de transport e unul şi pentru săraci şi pentru bogaţi. E trist că abia atunci realizăm, că adevăratele valori care te fac fericit sunt altele. E trist că abia acum. E îngrozitor de trist că ne stingem scăldându-ne în apele sărace ale măreții creaturi – Banul.

Ultimul efort, ultima zvâcnire a voinţei, ultima vibraţie a conştiinţei, ultima convulsie a unei remuşcări şi Anaconda îşi strânge ultimul inel. Legea Anacondei nu permite remuşcări de conştiinţă. Pentru ea convulsia remuşcării e semnalul de a înghiţi încă o jertfă.

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte