CUM E SA FII MAMĂ / Editorial de Leonid Smolnițchi

03 Mai 2020 17:52 268 0 Ultima modificare 03 Mai 2020 18:07

Dacă m-ar întreba cineva, cum e să fii mamă i-asi spune că nu știu. I-aș spune, în schimb, cum e să fii și tată și mamă. Tată e mai simplu. Pentru că un tată zgârcit la lacrimi, cum sunt tații, rar când plânge, iar dacă și plânge nu în năframă, dar undeva în adâncul sufletului departe de ochii lumii.

Unui tată nu-i este dat să râdă cu privirea cum râde o mamă, atunci când își alăptează pruncul. În schimb, un tată toată viața trebuie să aibă grijă să adune cuvintele în vorbă grea pentru că ea, vorba tatătălui, încărcată cu sfaturi trebuie să fie, iar sfatul e bun atunci când e spus pe îndelete, cu tâlc și nu la repezeală și de mântuială.

I-aș mai spune, dacă m-ar întreba, că m-am străduit să le fiu fetelor mele și mamă, pe cât de mamă poate fi un tată. Că mereu am vrut să fiu cu fetele mele blând, pentru că fete sunt și când vor crește femei, nu se știe peste ce bărbat vor nimeri și ce cuvinte le va fi dat să asculte de la ei. De aceea le-am obișnuit cu dojana nu cu ocara. Când se întorceau de la școală mai întâi le întrebam dacă le este foame, apoi le întrebam ce note au luat. Mai întâi le priveam în ochii lor senini să nu cumva să se fi lăsat peste dânșii norii unei lecții uitate a fi învățate.

Iar dacă le vedeam posomorâte, le spuneam imediat un catren vesel despre niște fetițe care, au pierdut în părul păpușelor pe care le pieptănau niște teme de acasă și ele, temele tare se mai supărau pe păpușile frumoase pentru că au rămas uitate de niște fetițe harnice la jocuri și nu prea la învățătură. Doamne, câtă fericire peste chipul lor că de vină pentru acele teme neînvățate sunt păpușile și nu ele, fetele mele. Apoi venea seara, cu frumoasele cântece de leagăn pe care eu cam certat cu notele muzicale, mai mult le bodogăneam decât le cântam. În schimb câtă melodie răsuna în vocile neprihănite ca roua dimineții a copilelor mele. Doamne, doar o mamă poate înțelege cu adevărat cântecul copilului. Și eu mă luam după vocille lor și pentru moment mi se părea că parcă și eu cânt mai cu doamne ajută.

Dacă m-ar întreba cineva cât de obositoare sunt nopțile unei mame, eu le-aș răspunde, că eram fericit când pe la mieiz de noapte zburătăite de niște vise urâte fetele veneau în patul meu și înghesuindu-se te miri cum, căutau palma mea de căpătâi ocrotitor ca să-și poată depăna mai departe somnul de dulceață a unui copil fără de griji. Iar eu atent, atent coboram din pat și cu mâna amorțită sub obrăjorii lor dormitam alături de pat până dimineață când sosea vremea nesuferită a descâlcirii și impletirii gâțișoarelor. Le descâlceam repede, repede ca să nu reușească să verse prea multe lacrimi stoarse din mătasa părului neascultător de copil. Cu împletitul era mai simplu. Deprinsesem a împleti în trei șuvițe încă de pe când bunelulu lor mă învățase a împleti biciuri din piele. Mi-a prins bine școala. Deși, trebuie să recunosc că una e să împletești biciuri și alta să domesticești un păr de copil. Dar niște versuri lăsate pentru mai târziu, recuperau plăcerea marii opere a unei gâțe de fată.

Dacă m-ar întreba cineva. Dar nu mă întreabă. Fetele mele au crescut. S-au îdepărtat fiecaare pe la casele lor. Au și ele, cum aveam eu cândva, gâțele lor de împletit. Somnul copiilor lor de pâzit. Cântecele lor de leagăn de cântat. Cine și când să mai întrebe de un tată care s-a străduit tată și mamă să fie. Altele sunt grijile unei mame. Alta e povara acestei griji. Mai simplă povară. Mai ușor de purtat. Căci e povara mamei care doar mamă e. Și nu povara unui tată care tată a fost și mamă a fost.

Dacă m-ar întreba. Dar nu mă întreabă.

Autor Leonid Smolnitchi 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte