Liderii sindicatelor din branșă au discutat cu conducerea Ministerului Sănătății problemele cu care se confruntă cei aflați în prima linie în combaterea pandemiei

22 Aprilie 2020 11:14 400 0 Ultima modificare 22 Aprilie 2020 11:17

Conducerea Federației Sindicale „Sănătatea” din Republica Moldova a avut o întrevedere cu ministrul și cu secretarii de stat ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Discuțiile au fost concentrate pe problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate și lucrătorii medicali în combaterea pandemiei Covid-19.

Problema primordială pusă în discuție a fost axată pe acțiunile stringent necesare pentru a evita sau diminua infectarea masivă a angajaților din sistem.

În acest context, Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova a solicitat asigurarea tuturor angajaților din sistemul medical implicat în diagnosticarea și tratamentul tuturor pacienților, indiferent de diagnostic, cu echipament individual de protecție conform cerințelor OMS și în volumul necesar.

Totodată, s-a specificat rolul primordial al instruirii personalului medical privind măsurile de protecție individuală vizând riscurile de infectare cu Covid-19 și imperativul testării lucrătorilor medicali.

Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a dat asigurări că nici o instituție medico-sanitară publică, care a fost implicată în combaterea Covid-19, nu a fost activată fără instruirea corespunzătoare a personalului. Au fost acordate stocuri de echipamente individuale de protecție pentru toți angajații instituțiilor respective.

De asemenea, a fost elaborat ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nr. 188 din 26.02.2020 „Cu privire la realizarea măsurilor de reducere a riscurilor de răspândire a cazurilor de infecție cu Coronavirusul de tip nou” și Planul de pregătire și răspuns la infecția cu coronavirus de tip nou în Republica Moldova.

Conducerea Ministerului Sănătății a dat asigurări că testarea lucrătorilor medicali infectați și tratați se efectuează prin două teste la externare și un test suplimentar după 14 zile de aflare în izolare.

Totodată, ea a subliniat că nici un lucrător medical nu va fi refuzat să fie testat, iar pentru viitor, testarea lucrătorilor medicali se va efectua după definiția de caz, prioritar cei supuși riscului de infectare și grupele din focar. Un aspect important este desemnarea în fiecare instituție medico-sanitară publică a persoanelor responsabile de respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă privind combaterea Covid-19.

În același timp, au fost întreprinse măsuri de protejare a personalului cu vârstă peste 60 de ani prin acordarea dreptului de a suspenda temporar activitatea medicală.

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova și-a reiterat poziția cu privire la acordarea suplimentului de 100% la salariile de funcție tuturor lucrătorilor medicali implicați în diagnosticarea și tratarea pacienților cu Covid-19.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte