EDITORIAL de Leonid Smolnițchi / / Hristos a înviat prin moartea unei învățătoare

16 Aprilie 2020 12:29 332 0

Suntem în săptămâna patimilor, care va finaliza cu Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Dar până atunci va fi o zi neagră, când Iuda l-a trădat pe Hristos. Apoi altă zi neagră, când fariseii l-au judecat pe Hristos  cu judecata lor strâmbă. Apoi ziua când apostolii s-au dezis de Hristos. Și toate acestea într-o singură săptămâna, numită Săptămâna Patimilor. Hristos a Înviat, dar, din păcate, nu au murit iudele și fariseii zilelor noastre.

Mândră, aproape teatral, cochet lăsând capul, parcă pe spate, dar mai mult spre umăr, puțin alintându-se, pășea grațios de frumos pe ulițele satului. Era fericită că soarele de primăvară a avut mare grijă să încălzească în de ajuns cărările, ca nu cumva tocurile pantofilor, prinși în niște rămășițe de iarnă, să-i zăbovească graba care nu putea aștepta. Într-o rochie și ea primăvăratică, nici prea lungă nici prea scurtă, strâmtă exact pentru a provoca supărarea adierilor de vânt, care stăruiau cu tot dinadinsul să-i umfle poalele, pentru ai descoperi picioarele prea sprintene pentru o femeie care la vârsta ei de 32 de ani neîmpliniți reușiseră să dea viață la trei copii.

Era frumoasă. Chiar poate prea frumoasă pentru o învățătoare de la țară. N-o deranja frumusețea. Dimpotrivă. O înaripa să le demonstreze tuturor, că natura poate fi generoasă cum numai natura poate fi. Din seninul ochilor albaștri, albaștri săreau scântei, care pentru unii puteau fi reci ca săgețile, iar pentru alții calde ca un mocnit de lemne. Fluturând, din părul ei negru, negru, parcă supărată, că nu-i dă ascultare, privea șiret la cei din jur și doar cu privirea le zicea că nu-i mare lucru. Iată dacă ar vedea cât de frumoși îi sunt cei trei copii, ar înțelege ce-i aceia frumusețe adevărată.

Se grăbea la școală. Nu avea când vorbi cu sătenii. De aceia le răspundea, mai mult din obișnuință de a fi respectuoasă cu cei din preajmă, cu tradiționala formulă: Adevărat a Înviat.

Era luni, a doua zi de paști și deși se considera zi de lucru, în sat nimeni nu lucra în afară de medici și învățători. Țăranii sărbătoreau Învierea Domnului, fiindu-le, concret istoric, indiferent de istoricele teze ale socialismului dezvoltat în care se bălăcea Uniunea Sovietică. Oamenii nu aveau nimic cu socialismul lor dezvoltat ori nu prea dezvoltat. Oamenii își căutau de treburile lor care erau opuse cardinal celor ale țării socialiste. Purtată de gânduri senine despre cei trei copii ai săi, despre cât e de frumoasă viața, mergea spre școală. Tânăra învățătoare intră în clasă odată cu sunetul clopoțelului și cum păși pragul clasei, purtată încă de valurile sărbătorilor pascale luminau satul, fără să gândească prea mult rosti: Hristos a Înviat copii! Copiii, ridicându-se în picioare, parcă la semnalul unei baghete de dirijor, răspunseră în cor: Adevărat a Înviat.

Nici nu reușise să închidă bine ușa clasei, de aceia, Adevărat a Înviat al copiilor, colindând coridoarele școlii se ciocni în cele din urmă de ușa cancelariei directorului școlii. Corul copiilor o treziră la realitate. Când își dădu seama ce a făcut ,i se întunecă totul în fața ochilor. Gânduri, gânduri unul mai strașnic ca altul roiau cu insistență necruțătoare prin mintea ei. De aceia, mai mult din spaimă decât dorind să repare confuzia, rosti prima frază din poemul lecției care urma să o preda: Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă... Nu mai gândea. Înțelesese că a făcut o gafă care dacă se va afla, poate să o coste. Elevii, au înțeles și ei, la rândul lor, că s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se întâmple și fără a fi întrebați unul câte unul se ridicau în picioare și recitau începutul din Împărat și proletar. Așa și i-a prins clopoțelul zdrobind orânduiala... care nu le permitea de Sfintele Sărbători de Paști se bucure împreună pentru Învierii Domnului.

Cam două ore învățătoarea noastră a fost într-o așteptare asurzitor de tăcută. Nu vedea și nu auzea nimic. Totul devenise un pustiu.

A trezit-o din amorțire, peste câteva ore, paznicul școlii, care i-a spus, mai mult în șoaptă decât în voce, că directorul școlii o cheamă urgent la el. Paznicul, ca toți paznicii primul afla noutățile și fiind om din sat, în și mai mare șoaptă i-a spus că a venit la școală cineva într-o Volgă.

Tânăra învățătoare percepea totul ca prin ceață. Își amintește cu greu că la Buna ziua ei, omul din Volgă, îmbrăcat în negru, a frânt-o în două cu privirea. Nu-l auzea. Mai exact auzea doar niște frânturi de frază din care a desprins, că anume din cauza ei, a unei învățătoare de literatură, socialismul dezvoltat care deja este demult construit, nici de cum nu poate trece în comunismul așteptat cu nerăbdare de poporul sovietic. A mai înțeles că din această clipă locul ei nu este în școală, dar, în cel mai bun caz la fermă. Și că el, personal nu va permite nimănui să bage în mințile copiilor fel de fel de prostii religioase.

Drumul spre casă îi păru o veșnicie de lung. Și-l amintea cu greu. De fapt mai că nu și-l amintea de loc. Au dispărut frumoasele cărări de primăvară. A dispărut și binețele sătenilor, ori poate nu-i auzea. Rochia, frumoasa ei rochie devenisem obraznic prea strâmtă și prea evident îi contura frumusețea picioarelor ei înalte. Albastrul ochilor ,așternuți cu o pâclă de lacrimi, căpătase o culoare între cenușiu și sur. Totul în jur îi devenise străin de rece.

S-a stins din viață încetișor, în a doua zi de Paști. Nu. Nu în acea zi, când omul negru din Volgă i-a ștampilat viitorul cu: Dușman de moarte a socialismului dezvoltat. Nu. S-a stins peste un an. Un an de zile Bunul Dumnezeu a permis s-o călătorească calvarul prin chinurile dezgrației, deznădejdii, a ispitei de plăcerile lui Bahus, a indiferenței, crescută din frică, a semenilor, care cândva îi admirau frumusețea. Și totuși a rămas frumoasă, chiar și în cizmele de gumă, unica încălțăminte care îi permitea să înfrunte noroiul fermei de porci din socialismul dezvoltat. Îi stătea bine și în fufaică. O prindea la față și șalincă din lână, prost prelucrată care nici măcar nu-i putea scunde șuvițele de păr negru, negru, ondulat. Socialistul negru n-a reușit însă, să-i murdărească frumusețea sufletului.

A rămas curată și neînvinsă, căci a murit între rafturile de cărți din biblioteca școlară. Au descoperit-o foștii ei elevi a doua zi de paști. Ei, parcă simțindu-se vinovați i-au spus, exact cum i-au răspuns cu un an în urmă, toți în cor: Adevărat a Înviat! Dumnezeu s-a îndurat și a izbăvit-o de chinuri. La piept înțepenise un volum de poem cu îndemnul de a zdrobi o Orânduiala crudă și nedreaptă. La picioarele ei se tăvălea alt volum, probabil căzut de pe o poliță, în copertă roșie, cu titlul: Transformarea socialismului dezvoltat în comunism. Erau ani 80 ai secolului trecut.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte