150 de euro pentru o carte de identitate neveridică

13 Februarie 2020 18:25 108 0 Ultima modificare 13 Februarie 2020 18:43
Intenția unui conațional de a se legitima în calitate de cetățean român pe teritoriul Uniunii Europene, perfectându-și în acest sens un document falsificat, a fost deconspirată de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.
 
Incidentul a fost consemnat ieri, 12 februarie curent, cu documentarea călătorului și remiterea actului către efectuarea expertizei.
 
La linia de control pe direcția ieșire din țară s-a prezentat un mijloc de transport de model Mercedes 312D, iar în calitate de pasager a fost identificat un cetățean moldovean de 26 de ani.
 
Examinând situația sub aspectul destinației expuse – Franța și conform analizei de risc, polițistul de frontieră a solicitat efectuarea verificărilor suplimentare.
 
Astfel, în buzunarul din spate al pantalonilor a fost depistată o carte de identitate cu indici de falsificare, care ar fi eliberată de către autoritatea competentă din România. Lipsa elementelor de protecție a fost confirmată și cu ajutorul tehnicii din dotare.
 
Audiat, tânărul a comunicat că și-a perfectat documentul prin intermediul unui necunoscut, contra sumei de 150 de euro. Întâlnirile privind transmiterea setului de acte pentru eliberarea cărții de identitate și de primire-predare a acesteia au fost în capitală.
 
În continuare, cazul este cercetat de polițiștii de frontieră din Direcția regională VEST. Documentul a fost transmis pentru efectuarea expertizei tehnico-juridice, iar moldoveanul riscă cercetare pentru uz de fals în actele oficiale.
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte