FOTO // Valiză plină cu țigări, depistată de vameșii de la aeroport

13 Februarie 2020 10:55 110 0 Ultima modificare 13 Februarie 2020 10:57

Vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău, asistați de câinele specializat al Vămii, au prevenit o tentativă de scoatere ilegală din țară a peste 10 000 de țigarete nedeclarate, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova.

Produsele din tutun au fost depistate la sectorul ieșire din țară, în bagajul personal al unui pasager al cursei Chișinău-Londra, în vârstă de 53 de ani.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul intenționa să comercializeze produsele pe piața neagră din Uniunea Europeană.

Conform procedurii, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul care le-a tăinuit de la controlul vamal riscă o amendă de până la 4 500 lei.

Serviciul Vamal îndeamnă cetățenii să respecte prevederile legale.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte