„Situaţia din sate nu este una tocmai bună şi nu corespunde normelor în ceea ce priveşte compoziţia chimică. În sate nu funcţionează staţii de epurare. Am prelevat probe de la câte 20 de fântâni din fiecare localitate. În ceea ce priveşte componenţa chimică şi microbiologică, în circa 99 la sută dintre cazuri s-a atestat o cantitate sporită de nitraţi şi nitriţi. Noi informăm populaţia că nu este recomandat să consume această apă”, a declarat Ivan Hasta, directorul Centrului de Sănătate Publică din Comrat.

Situaţia este mai bună în grădiniţele şi şcolile din oraşul Comrat, acolo unde pentru pregătirea mâncării este utilizată în mare parte apa de la apeduct care corespunde normelor de calitate. Atunci când au loc sistări sau avarii ale sistemului de livrare a apei, locuitorii consumă apa din fântânile din apropiere.

„Specialiştii Centrului de Sănătate Publică prelevă sistematic probe pentru a verifica calitatea apei”, a spus Otilia Alibertean, directoare interimară la grădiniţa din Comrat.

În instituţiile unde s-a constatat că apa a fost neconformă indicilor microbiologici, vor fi efectuate măsuri de dezinfecţie a surselor de apă, cu prelevarea repetată a probelor.

În conformitate cu datele Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, apa din peste 24 la sută din şcolile din ţară nu corespunde parametrilor sanitaro-chimici şi microbiologici. Pentru a evalua calitatea apei, ANSA a anunţat un program de monitorizare şi supraveghere ce prevede prelevarea de probe de apă potabilă din grădiniţe şi şcoli, inclusiv din majoritatea blocurilor alimentare. 

Sursa: deschide.md