LA TÂRG, CU GĂINILE VOPSITE // VIDEO

08 Octombrie 2019 17:36 123 0

Trei moldoveni s-au apucat de business la Galați: vindeau găini vopsite în ... galben. Aceștia comercializau carne la o piață de peste Prut despre care spuneau că provine de la păsări crescute la curte, ele având o culoare galbenă, specifică celor de țară.

Totuși, cumpărătorii au observat că găinile își schimbau culoarea după ce erau spălate sub jetul de apă.

Astfel, după mai multe reclamații de la consumatori, polițiștii au prins două persoane, pe care le-a amendat cu câte 500 de lei românești, echivalentul a peste 2 mii de lei moldovenești, iar cele 12 kilograme de carne pe care le aveau asupra lor au fost confiscate. Cea de-a treia persoană a fugit la vederea polițiștilor, abandonând aproape 10 kilograme de carne de pasăre pe jos.

De cealaltă parte, solicitat de Digi 24, președintele Autorității pentru Protecția Consumatorului a precizat că nu poate interveni în cazul comerțului ambulant, ci doar dacă este vorba despre operatorii economici. De aceea, ANPC face demersuri pentru modificarea legislației pentru a putea interveni și în cazul persoanelor fizice.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte