Te îngrozești ce meniu au micuții de la o grădiniță de la Ciocana: pește cu viermi, mâncare alterată și pâine cu mazut

05 August 2019 17:06 1180 0 Ultima modificare 05 August 2019 17:09

Copiii de la grădinița nr.177 din sectorul Ciocana, Chișinău ar fi fost hrăniți cu mâncare alterată, printre care pește cu viermi sau pâine cu păcură. Cel puțin asta se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Președenției R. Moldova. A fost postat un comunicat de presă prin care informează că administrația șefului statului a fost sunată de fosta directoare a instituției, ea fiind cea care le-a comunicat neregulile, transmite EA.md

„Cu două ore în urmă la Președinție a fost o doamnă, fostă directoare a grădiniței nr.177 din sect. Ciocana, Chișinău. A fost concediată pentru că a încercat să se opună modului în care Direcția educație Ciocana organizează achizițiile de produse alimentare pentru hrana copiilor în grădinițe. Din imaginile anexate puteți vedea cu ce sunt alimentați copii noștri în grădinițe.

Pește infestat cu viermi, carne de curcan (Ucraina) în stare avansată de alterare, pâine cu mazut și elemene metalice – iată meniul oferit copiilor de către funcționarii din sectorul Ciocana.

La Președinție de urgență au fost convocați reprezentanții ANSA, ANSP, AAP și CNA pentru a interveni imediat și a stopa actul criminal orchestrat de funcționarii din Primărie și firmele furnizoare.

Totodată, s-a solicitat CNA-ului să informeze instituția prezidențială și societatea, cu ce s-au finalizat investigațiile pe cazurile similare, depistate cu 2 ani în urmă. Problema dezastrului admis de funcționarii primăriei în alimentația copiilor din grădinițe va fi examinată la următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate.”, se anunță pe pagina de Facebooka Președenției Republicii Moldova.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Sursa: Facebook.com/Presedintia Republicii Moldova
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte