Regiunea Centru va coopera cu USAID în domeniul dezvoltării comunitare

12 Iunie 2019 12:48 137 0

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru va coopera cu Programul „Comunitatea mea" al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Reprezentanții celor două instituții au semnat marţi, 11 iunie, la Ialoveni, un Memorandum de înțelegere, transmite MOLDPRES.

Prin semnarea acestui document părțile și-au propus să-și consolideze cooperarea în domeniul dezvoltării regionale și stimulării inițiativelor de conlucrare intercomunitară. Astfel, localități din Regiunea Centru vor putea  să beneficieze de suport de calitate în vederea soluționării problemelor comunității.

În cadrul evenimentului de semnare a memorandumului, reprezentanții ADR Centru au dat asigurări de susținere a inițiativelor Programului „Comunitatea mea" la nivel regional, întrucât acestea sunt în deplină concordanță cu prioritățile politicii de dezvoltare regională, implementată de Agenție, precum și cu prioritățile localităților selectate din Regiunea Centru.

La rândul său, directorul Programului „Comunitatea mea", Christopher Kaczmarski, și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea de care se bucură programul în Regiunea Centru, precizând că șapte comunități din Regiunea de Dezvoltare Centru au fost selectate, în luna august 2018, și sunt partenere ale Programului „Comunitatea mea".

În prezent, comunitățile selectate beneficiază de asistență din partea USAID prin intermediul Programului „Comunitatea mea" pentru a-și eficientiza activitatea și consolida capacitățile. La fel, fiecare comunitate va implementa un proiect de modernizare a infrastructurii locale în valoare de 60.000 de dolari SUA.

Totodată, Programul „Comunitatea mea" se află în procesul de selectare a încă 30 de localități care vor beneficia de suport. Reprezentanții Programului au solicitat implicarea specialiștilor agenției pentru ca împreună să identifice localitățile din Regiunea Centru care vor primi sprijin în dezvoltarea locală.

Lansat în luna mai 2018, Programul USAID „Comunitatea mea", cu o durată de implementare de cinci ani, își propune să susțină autoritățile publice locale pentru a asigura o guvernare mai eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățenii țării noastre.

img19004509

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte