VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Preotul Sergiu Aga: Întreaga Biserică Ortodoxă este împotriva Rusiei și a celor care binecuvântează acest război din postura ierarhilor ortodocși ruși / VIDEO

Vocea Basarabiei: Oaspetele ediției de astăzi a emisiunii: „Puncte de reflecție” este Sergiu Aga, preot paroh la Biserica Ortodoxă Românească din Orhei, consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei, directorul Asociației Umanitare „Filantropia Creștină”, consilier independent în Primăria orașului Orhei, dar și consilier independent în Consiliul raional Orhei. Am spus corect, părinte?

Sergiu Aga: Da, așa e! Ar trebui să mi le mai elimin din Facebook, că-s prea multe, dar, într-adevăr, încerc să le fac pe toate, așa cum rânduiește bunul Dumnezeu.

Vocea Basarabiei: V-am invitat să discutăm în cele ce urmează despre bine și rău, despre sărăcie și bogăție, despre necazuri și fericire, despre război și pace, dar și despre situația social-politică din Republica Moldova, pentru că astăzi nimeni nu poate să fie indiferent la tot ceea ce se întâmplă atât pe interior, cât și în exterior, pentru că în imediata vecinătate a Republicii Moldova de mai mult de 7 luni are loc acest război pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În general, ce le-ați spune dvs. astăzi cetățenilor despre această situație incertă în care s-a pomenit cetățeanul, statul, regiunea, lumea?

Sergiu Aga: Parcă pandemia COVID cumva ne-a pregătit și noi am crezut că odată ce am trecut de acest moment nefast pentru omenire, am zis că, uite, de acum lucrurile vor fi altfel, însă, iată că aceste lucruri mai puțin pozitive pentru umanitate se rânduiesc, astfel încât ne călesc, ne fac să fim mai uniți. Probabil ca să ajungem la aceste valori ca unitate, ca să respectăm democrația, să respectăm drepturile fiecăruia trebuie să ajungem la anumite momente, la fundul sacului de acolo de unde să revenim, să fim mai uniți, să fim mai convingători în a ne promova valorile autentice, creștine și democratice, toate acestea iată chiar în acest spațiu al Moldovei, care este afectat și social, și economic, și politic și – de ce nu? – chiar și duhovnicesc, mai cu seamă pentru că în acest moment nefast iată de multe ori se implică cumva și Biserica, care auzim ba că binecuvântează rachetele, ba că trimite oștenii la a-și omorî frații, lucru care, sigur, ne doare, dar sunt convins că după toate acestea lucrurile se vor așterne mai bine.

Vocea Basarabiei: Dar atunci când o față bisericească spune că trebuie să mergi la război pentru că o să nimerești în Rai, iată mesajul acesta cât e de manipulator și cât de mult trebuie să pătrundă în esența acestui mesaj creștinul?

Sergiu Aga: Nu contest faptul că în istoria creștinătății au existat războaie, și multe dintre războaie au fost de apărare a patriei, de reîntregire a neamului, războaie drepte, în care erai chemat la armă și de multe ori preoți cu crucea în frunte mergeau ca să-și susțină neamul, să aibă grijă ca acesta să se propășească. Aici lucrurile un pic sunt diferite și ar trebui, probabil, în acest context să discutăm și cu un psiholog, nu doar cu un om care vede lucrurile din punct de vedere duhovnicesc, pentru că, din păcate, și în Uniunea Sovietică a fost atrasă preoțimea ca să agreeze o anumită poziție a statului, mai târziu, iarăși, unele lucruri în care s-a implicat cumva Biserica în anumite aspecte socio-politice, iar acum, din păcate, Biserica Ortodoxă Rusă prin patriarhul Kirill face acest lucru deosebit de vicios pentru morala noastră, pentru etica noastră creștinească și cred că a invăța sau a mobiliza oameni ca să meargă la un război fratricid este un lucru care ar trebui să ne dea de gândit: oare, într-adevăr, suntem noi, după valorile creștinătății de a ne iubi nu doar semenii, dar și pe vrăjmașii noștri?

Vocea Basarabiei: Dar chiar cetățenii Republicii Moldova își pun deseori întrebarea: cum de s-a ajuns ca două țări creștin-ortodoxe să lupte între ele, să se verse atâta sânge, pentru că totuși suferă pe nedrept mulți oameni care nu poartă nicio vină?

Sergiu Aga: Suferă mulți oameni care la un moment dat erau chiar pro-ruși, pro- filonul acesta estic, iar acum, într-adevăr, s-au dedat acestei uri dintre ucraineni și ruși și, într-adevăr, nu cred că există foarte multă explicație aici decât urmărim și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne păzească de asemenea orori și de asemenea poziții, inclusiv a Bisericii, care ar trebui să fie cumva mult mai atentă la anumite subiecte de genul acesta.

Vocea Basarabiei: Dar cum se va dezvolta relația dintre cele două biserici – de la Kiev și de la Moscova în continuare?

Sergiu Aga: După umila mea părere, deja lucrurile sunt ireversibile în acest aspect, din câte am înțeles întreaga Biserică Ortodoxă, indiferent că era înainte Autocefală Ucraineană sau era ca parte a Patriarhiei Ruse, este împotriva Rusiei că a pornit acest război și, de asemenea, este împotriva celor care binecuvântează acest război din postura ierarhilor ortodocși ruși. Cred că nu doar Ucraina va fi afectată de acest moment, ci inclusiv chiar în Republica Moldova sunt foarte multe întrebări a faptului că de ce noi, cei care zicem „Doamne, miluiește”, care e altceva decât «Господи, помилуй», noi ar trebui să fim parte a unei asemenea biserici, care binecuvântează războiul împotriva fraților.

Vocea Basarabiei: Apropo, iarăși, foarte multă lume se întreabă de ce Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei nu ajung la un numitor comun să facă o singură mitropolie?

Sergiu Aga: În acești 30 de ani au fost diferite discuții, s-au purtat dialoguri între ambele biserici și eu cred că la un moment dat lucrurile se vor limpezi. Istoria nu ține doar de acești 30 de ani, probabil avem nevoie de mai mult spațiu, mai mult timp ca să ne iertăm unul altuia păcatele și să ajungem la un dialog constructiv pentru a face unitate în Biserica Ortodoxă.

Vocea Basarabiei: Dar cum se justifică faptul că Biserica se implică în politică, politica în Biserică?

Sergiu Aga: Da, în contextul în care Biserica favorizează un partid, consider că este inoportun, dar iată eu, aflându-mă în postura de a fi și consilier independent în cadrul municipiului și raionului, cumva am ajuns să fiu o figură politică atâta timp cât lupt cu anumite situații care se întâmplă în administrația orheiană și care pot fi catalogate drept politice, pe când e vorba de o atitudine social-civică în care îmi exprim punctul de vedere, apărând valorile democrației, apărând valorile echității, lucru care, într-adevăr, ar trebui să fie apărate mai cu seamă la Orhei.

Vocea Basarabiei: Poate să ne povestiți un pic și din interiorul discuțiilor care au loc în cadrul ședințelor la nivel de raion și la nivel de municipiu, acolo la Orhei, și cum se abordează problemele, cum se identifică soluții pentru multitudinea de probleme cu care se confruntă astăzi cetățenii, pentru că, iarăși, dacă fac trimitere la ceea ce spune omul de la firul ierbii, el deseori se întreabă: de ce acolo se poate și de ce în întreaga Republică Moldova nu se pot replica lucrurile bune, lucrurile frumoase, lucrurile care-i aduc ușurare cetățeanului?

Sergiu Aga: Bine, dacă vorbim despre consiliile raionale și municipale, despre statutul consilierilor și instituția aceasta a consiliului, declar cu toată sinceritatea că acestea sunt niște parodii la Orhei, atâta timp cât funcțiile unor consilieri sunt de a dezbate, de a pune în discuție anumite subiecte, or la Orhei lucrurile acestea nu se întâmplă.

Vocea Basarabiei: Și acolo nu trebuie consens?

Sergiu Aga: Există un consens cvasitotal al celor din fracțiunea majoritară care ridică mâinile la orice întrebare fără să pună o singură întrebare. Deci, ședințele de consilii, dacă nu sunt eu cel care întreabă câteva lucruri, ele durează 3-4 minute, orice ședință, că-i la raion, că-i la municipiu. Efectiv, acolo nu se dau întrebări, pentru că fracțiunea majoritară în Consiliul municipal are 24 de membri, pe când sunt 2 reprezentanți ai PAS-ului și eu, iar în Consiliul raional lucrurile sunt un pic mai diverse atâta timp cât sunt 24, dacă nu greșesc, consilieri ai fracțiunii majoritare locale, câțiva de la PAS, câțiva de la PSRM și iarăși eu, și cineva de la PLDM, dacă nu greșesc.

Vocea Basarabiei: Bine, și vreau un răspuns al dvs. clar, cum de se reușește rezolvarea problemelor?

Sergiu Aga: Bine, vorbim despre ideea că la Orhei se face și se drege, și se întoarce…

Vocea Basarabiei: Se fac minuni, așa cred unii.

Sergiu Aga: Pot să spun, un lucru cert este că Orheiul nu este deosebit de alte unități teritorial-administrative din Republica Moldova, se fac atâtea câte se fac, doar că există un anumit pol, aș zice eu, de a oferi vizibilitate, chiar, aș zice, propagandistic la un moment dat, în care lumea din toată Republica Moldova înțelege că ar fi ceva mai special la Orhei. Se fac drumuri cu proiecte europene, transnaționale, am văzut la Ungheni – extraordinar! Se fac mult mai multe la Cahul. Deci, iată niște municipii care se dezvoltă pe alte principii și ele pot fi date neapărat ca un exemplu orheienilor, pe când transparența decizională, consultările publice, acestea nu au loc la Orhei sau ele doar sunt fixate acolo undeva pe site-ul or.md, pe care-l vizitează doar popa Aga și câțiva sau alte, alea nu sunt consultări publice, iar interesul comunității de multe ori este dezavantajat de interesele unui partid.

Vocea Basarabiei: Și atunci există o explicație că acest sprijin pe care-l oferă cetățenii Partidului „Șor”, administrației publice locale de la Orhei, pe ce se bazează?

Sergiu Aga: Eu aș zice că ce se întâmplă la Orhei e un experiment socio-politic, care a fost pus la punct de oameni destul de înțelepți și au acționat după un anumit principiu: „Fă un pic, fă ceva și după aceea fă atâta fumăraie încât să se audă în toată Moldova”. Spre exemplu, de curând am fost stupefiat să aud declarațiile care au fost promovate în întreaga Republică Moldova, că la Orhei sunt 85 la sută drumurile reparate. Nici departe! Deci, sunt niște neadevăruri, lumea nu știe de la Edineț sau de la Briceni că, de fapt, lucrurile sunt la fel ca în aceeași comunitate, ei vin doar pe un drum, eventual aduși cu sprijinul aceluiași partid, pe un drum central în care sunt floricele pe de o parte și de alta. Și se duc unde? La OrheiLand! La OrheiLand, acolo există un carusel al activităților recreative, care culminează cu o activitate politică în care trec printr-un anumit spațiu și acolo efectiv prin televizoare li se spune cât de bine e, cum Orheiul se dezvoltă. Dar, repet, Orheiul nu este diferit de alte comunități, eventual stau foarte bine, dar mai mult decât bine, chiar susținuți de cineva din altă parte la nivel de vizibilitate. Chiar mă miram cum de, n-aș zice acum nume de televiziuni, promovează la nivel național niște lucruri care nouă ni se par atât de banale.

Vocea Basarabiei: Dar în întreaga Republică Moldova, și mai cu seamă la Orhei, deseori cetățeanul ce spune: „A furat el, dar ne dă și nouă, alții au furat și la noi n-a mai ajuns nimic”. Vocea Basarabiei recent a realizat o emisiune la Orhei și majoritatea interlocutorilor asta spuneau: „Da, este adevărat că poate el a furat, dar ne-a dat și nouă”.

Sergiu Aga: A furat, ne dă și nouă. În primul rând, ceea ce se face la Orhei se face exclusiv din resurse administrative pe care le are la dispoziție municipiul și raionul. Deci, nu e vorba că cineva fură și îi dă, spre exemplu, niște bani lui mătușa care așteaptă ceva soluții pentru pensia ei mică, dimpotrivă din fondul de rezervă se oferă la fiecare consiliu câte 750 de lei unui șir foarte mare de persoane din fondul de rezervă al primăriei, la fel se întâmplă și la Consiliul raional Orhei, li se dau oamenilor alocații din banii pe care-i au la dispoziție, bugetul…

Vocea Basarabiei: Dar asta înseamnă că vin venituri, se acumulează venituri la bugetul local?

Sergiu Aga: E adevărat, este un municipiu care este deosebit de bine plasat sub aspect teritorial, este aproape de Chișinău, sunt câteva instituții bine dezvoltate, cum ar fi: SBN-ul, care aduce un venit deosebit de mare, un aport deosebit de mare la dezvoltarea municipiului, numai din consumul de apă…

Vocea Basarabiei: Este una dintre cele mai mari investiție care s-a făcut.

Sergiu Aga: Da, numai consumul de apă al SBN-ului oferă 25 de milioane de lei, dacă nu greșesc, pe un parcurs de 5 ani…

Vocea Basarabiei: Ne referim la fabrica de cablaje, da?

Sergiu Aga: Da, raportat la bugetul orașului Orhei sau municipiului Orhei, care are un buget de peste 100 de milioane de lei anual, e ceva. De asemenea și alte lucruri care, într-adevăr, se adună. Eu aș zice altceva, că sunt lucruri care se fac prost la Orhei și care par a fi bune în exterior, cum ar fi drumul Susleni-Jora, care a fost finanțat prin banii guvernului, dacă ne aducem aminte în 2019 prin discuțiile celor de la PSRM cu Partidul „Șor” s-au dat câteva milioane specific pentru Orhei, și asta ar însemna 54 de milioane către drumul Susleni-Jora, la care s-au mai adăugat alte 5 milioane din Consiliul raional, 60 de milioane pentru aproape 10 kilometri și alte 16 milioane către grădinița nr.12. Ei, după un an de zile, după ce au fost date în exploatare în media, mai cu seamă pentru că lucrul acesta s-a întâmplat în timp ce dna Tauber candida la Bălți, iată s-a întâmplat că nici în ziua de azi nici unul, nici altul nu sunt date în exploatare, pentru că au vicii în construcția acestor edificii. Deci, sunt lucruri bune și sunt lucruri rele. Pe de altă parte, mulți oameni vin și zic: „Uite, se face curat, vedem un oraș curat, civilizat”. E adevărat, pentru că nimeni nu zice că acolo unde sunt lucrurile bune nu am putea să promovăm aceste practici, dar iată și la capitolul acesta sunt foarte multe întrebări, spre exemplu, SCL Orhei a făcut, după inspecția financiară care a existat în anul 2020, a avut carențe de a justifica 40 de milioane pentru reparația drumurilor. Am cerut informații în privința dată de la SCL să mi se dea, care sunt subcontractorii SCL-ul în cazul acesta, pentru că n-a fost nicio licitație și știm foarte bine că legislația în privința achizițiilor spune altceva, or Consiliul municipal a oferit, a delegat reparația drumurilor și SCL-ul face drumurile după cum vrea, mai cu seamă, pentru că am înțeles de curând, unele firme îți cer banii, spre exemplu, 14 milioane pentru drumurile care le-au făcut mai înainte. Deci au fost datori cumva, făcute în datorie. Lucruri proaste sunt și la capitolul Orhei Transport, lucruri proaste sunt și la alte întreprinderi, dar peste tot, suntem într-o țară săracă.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.