Nicolae Federiuc

Nicolae Federiuc

Reputatul savant american Joseph P. Overton (1960-2003), prim-vicepreședinte al Centrului pentru Politici Publice (la Mackinac Center), a formulat o teorie, care demonstrează că orice intenție, oricât de reprobabilă și inacceptabilă ar părea, poate fi îmbrățișată și susținută de masele largi, dacă promotorii ei aplică anumite tactici.

Tehnologia a fost numită FEREASTRA OVERTON și constă în a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, e imposibil de acceptat. Adică tehnica „sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inclus.

În conformitate cu FEREASTRA OVERTON, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită fereastră de oportunități. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de NECONCEPUT, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de POLITICĂ CURENTĂ, care e deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege. Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă.

În susținerea acestei teorii, Overton descrie, cu lux de amănunte, cum pot fi manipulați oamenii, astfel încât să accepte absolut orice, inclusiv să legalizeze și să promoveze canibalismul.

Așadar, poate fi federalizată Republica Moldova, fără ca acest lucru să provoace rezistență? Bineînțeles, exact așa și se va întâmpla. Doar că pentru asta va fi nevoie de mai trecut niște etape. Subiectul trebuie să treacă mai întâi prin FEREASTRA OVERTON, iar procesul a fost deja pornit. Când? Încă în februarie, la Conferința Internațională de la Munchen, când șeful statului, Igor Dodon, le-a explicat ”partenerilor occidentali” în ce constă Planul Kozak II și de ce acesta reprezintă cea mai sigură cale de depășire a crizei transnistrene.

Dacă vă mai amintiți, după acel eveniment, liderii blocului electoral ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, împreună cu actualul deputat Igor Munteanu, fost ambasador în Statele Unite, înfierau această inițiativă și îl acuzau pe Dodon de înaltă trădare de patrie. Nu mult după aceea, aceștia s-au aliat cu Igor Dodon, iar astăzi, șeful statului este privit cu o anumită doză de simpatie chiar de către cei care îl urau de moarte până și imediat după alegeri. Mă refer la electoratul blocului ACUM.

Apropo, alianța ACUM-PSRM tot prin tehnologia descrisă de Overton a fost încropită. Bazele au fost puse încă în 2015, odată cu batista pe țambal, dar prea puțini au fost cei care și-au dat seama de escrocheria pe care o puneau la cale rușii. De fapt, nici nu cred că ar trebui să privim aceste lucruri separat. Ele fac parte din același plan de federalizare și reprezintă doar niște etape în implementarea lui.

Cine a urmărit lucid circul postelectoral, dar evoluțiile de după formarea noii guvernări a și observat că federalizarea a fost deja scoasă din zona tabu. Subiectul a fost aruncat în mulțime și lăsat să clocească. S-a testat reacția societății, iar cei care s-au opus vehement au fost împinși abil spre periferie și asociați cu imaginea lui Plahotniuc, pe care l-au scos între timp din joc, după ce l-au demonizat ani de zile. Or, dacă susții ceea ce spune Omul Rău, înseamnă că ești de partea Răului, adică ești și tu rău. Prin urmare, oamenii ”buni” trebuie să procedeze exact invers. Cam asta-i logica lucrurilor.

Da, deocamdată, federalizarea cade sub incidența moratoriului impus de Dodon și acceptat de guvernarea pe care o patronează. Va sta așa o perioadă, după care se va trece la următoarea etapă. Cine va avea mintea trează va observa imediat acest lucru. Îmi vine greu să spun câte etape au mai rămas și când se va încheia procesul. Dar, ținând cont de viteza cu care se mișcă lucrurile, cred că, în primăvara anului viitor, totul va fi gata și vor rămâne doar chestiunile tehnice.

Atunci deja societatea va pune presiune pe guvernare să termine odată și odată cu această problemă și va fi convinsă că doar federalizarea ne poate asigura pace, securitate, bunăstare și confort. Mă credeți? Dacă nu, haideți să așteptăm primăvara anului viitor.

Dacă n-am dreptate, dau de băut. De această dată, chiar nu vreau să am dreptate.

Știați că, în timpul războiului moldo-rus, din 1992, trupele noastre au ocupat de cel puțin două ori Transnistria? Au ajuns până în ultimele cătune de la frontiera cu Ucraina, iar separatiștii au fost aproape zdrobiți, cu tot cu Armata a 14-a rusă.

Doar că, atunci când combatanții noștri se pregăteau să sărbătorească victoria, au fost somați de la Chișinău să înceteze focul și să revină la pozițiile inițiale, de pe malul drept al Nistrului. Există foarte mulți veterani care au participat la acele operațiuni și care pot confirma aceste lucruri. Explicația e simplă. În momentul în care vedea că pierde, Rusia forța autoritățile moldovene să meargă la pace, pentru a-i da răgaz să se reorganizeze.

Aceeași tactică a fost folosită cu brio și în Ucraina. Vă mai amintiți de ofensiva fără precedent a trupelor ucrainene, când au eliberat de sub ocupație orașul Mariupol? A urmat asedierea Donețkului și distrugerea aeroportului, iar armata ucraineană a avut un avantaj incontestabil. Încă puțin și Rusia ar fi fost pusă în situația fie să accepte înfrângerea, fie să-și asume riscul invadării deschise a statului vecin.

Ce a urmat, vă mai amintiți? Semnarea în grabă a unui acord de încetare a focului, la Minsk, cu Rusia, Germania și Franța pe post de mediatori. Kievul a fost forțat să facă un pas înapoi, iar conflictul să fie conservat pe o perioadă nedeterminată. Deja vu.

Acum să revenim la oile noastre din ziua de azi. Am să încerc să le explic românilor din România, care comentează situația din Republica Moldova, ce se întâmplă dincolo de ceea ce aud și văd ei la televizor.

În primul rând, este de notat faptul că micul stat dintre Prut și Nistru este populat, într-o proporție covârșitoare de români. Ultimul recensământ, din 2014, a arătat, negru pe alb, că aici peste 82 la sută din populație se identifică drept moldoveni și/sau români, iar peste 50 la sută conștientizează că limba pe care o vorbesc este româna. Rușii abia dacă ajung la 5% din populație, iar găgăuzii și bulgarii (care se identifică cu Rusia, nu cu țările de origine) cumulează în jur de 4-5%. Cea mai numeroasă minoritate etnică este cea a ucrainenilor, care însă nu mai sunt atât de loiali Rusiei, după anexarea Crimeei și izbucnirea conflictului din Donbass.

Pe an ce trece, raportul de forțe se schimbă continuu, în detrimentul Rusiei și în avantajul României, iar acest lucru poate fi observat dacă analizăm rezultatele recensămintelor din 1994, 2004 și, respectiv 2014. Moscova a înțeles că, dacă nu intervine urgent, în 2024, prezența sa în acest spațiu va deveni nesemnificativă.

România, cu sau fără voia ei, cucerește poziție după poziție în Republica Moldova. Limba vorbită pe cele două maluri ale Prutului practic s-a omogenizat, iar diferențele în exprimare aproape că nu mai pot fi sesizate, cel puțin în limbajul public. Copiii noștri din ziua de azi, care cresc cu Minimax și Boomerang, au ajuns să vorbească atât de românește, încât, uneori, bunicii lor de la țară nu reușesc să înțeleagă anumite expresii, atipice pentru aceste locuri. Rusa pierde teren pe mai toate dimensiunile, și nu atât din cauză că ar fi marginalizată, ci pentru că devine tot mai străină pentru generațiile care vin din urmă. Tinerii nu o mai cunosc, pur și simplu. Mulți se exprimă deja mai ușor în engleză decât în rusă.

Dincolo de evoluțiile de ordin lingvistic, România nu mai este percepută ca o țară străină de către majoritatea absolută a oamenilor de aici, spre deosebire de Rusia, care se înstrăinează pe zi ce trece. Oamenii din Chișinău vizitează mult mai des Iașiul decât Bălțiul, nemaivorbind de Tiraspol, iar vechea capitală a Moldovei istorice a ajuns atât de familială, atât de a noastră, încât până și agențiile de publicitate s-au grăbit să scoată bani din asta. Dacă mergi prin Chișinău, vei vedea că pe fiecare a doua mașină de taxi scrie ”Merg la Palas Mall”.

În străinătate, comunitățile de moldoveni aproape că s-au contopit cu cele ale românilor. Gândesc la fel, votează cu toții laolaltă, la alegerile din România, merg la slujbă în comun la bisericile românești de acolo și se bucură împreună de sărbătorile naționale.

În prezent, 30 la sută din locuitorii Republicii Moldova dețin și cetățenia României, iar la vamă, culoarul destinat cetățenilor UE este deseori mai aglomerat decât celelalte, destinate ”moldovenilor” și străinilor non-UE. Vă dați seama că, dacă tendința se menține, în zece ani, frontiera de pe Prut își va pierde sensul, pur și simplu.

Rusia înțelege aceste lucruri. Moscova, spre deosebire de București, nu măsoară nivelul de românism al basarabenilor în funcție de reprezentarea lui pe scena politică. Moscova conștientizează că unionismul este o trăire, nu o doctrină, iar odată ce sămânța pătrunde în conștiința moldoveanului, ea va încolți, indiferent cu ce partid sau politician se identifică persoana.

Când Dodon se arăta îngrijorat de expansiunea unionismului, exact la asta se referea. Nu la partidele declarat unioniste, pentru că ele, practic, nu există astăzi. De aici eforturile disperate de a și-l însuși pe Ștefan cel Mare și de a face trimitere tot mai des la Moldova Mare și identitatea ”specifică” a moldovenilor. A tuturor moldovenilor, de această dată, nu doar a celor din fosta republică societică. Nu se apucă nimeni astăzi să dezmembreze România, stați liniștiți. Toată această propagandă are un singur scop: de a le induce basarabenilor ideea că ei sunt liberi, iar ceilalți moldoveni – ocupați de români. Rusia ne încurajează să ne  prețuim ”libertatea” și încearcă să ne măgulească, sugerându-ne că va veni o vreme când frații noștri vor scăpa de ”ocupație” și ni se vor alătura, iar în acest fel, ne vom recăpăta măreția de odinioară.

Este o tentativă stângace și disperată de a ne ține, în continuare, departe de ceilalți români. Ideologii ruși înțeleg prea bine că moldovenismul primitiv, promovat anterior de propaganda sovietică, nu mai prinde aici, așa că încearcă să-l ambaleze altfel, marșând pe orgolii și pe acel pseudopatriotism local, cu un pronunțat caracter antiromânesc.

Insistența Moscovei de a suda la Chișinău alianța ACUM-PSRM se bazează în mare parte pe ceea ce am spus mai devreme. Au fost schimbate intenționat accentele, astfel încât atât noi, cât și cei din România, să fim atenți la majoritatea ”antioligarhică” și nu la cea românească. A vrut și a reușit, până la urmă, să-i rupă pe români în două jumătăți, una să fie în opoziție, iar cealaltă să fie luată în brațe de partida filorusă și forțată să accepte ”moratoriul”, astfel încât să nu atingă subiectele ”sensibile”.

Nu-i pasă Rusiei de democrația și bunăstarea noastră, nu vă faceți iluzii. Dacă îi păsa, își revendica ministere precum cel al Justiției, al Economiei, al Protecției Sociale, Sănătății și altele. Ea s-a limitat însă la ”puțin”: și-a sporit prerogativele pentru președintele său Dodon, și-a fortificat poziția în Parlament, a luat sub control Armata și Securitatea și și-a asumat răspunderea pentru reintegrarea țării sau, mai exact, pentru menținerea status quo-ului. În rest, treaba voastră cu viața voastră.

De capul cui se vor sparge eșecurile acestei guvernări, care sunt inevitabile? De capul ”proeuropenilor convenționali” cu pașapoarte românești, Maia Sandu și Andrei Năstase, bineînțeles. Este guvernul lor. Socialiștii se vor putea spăla ușor pe mâini, domeniile economic și social nu au fost gestionate de ei. Așa că sorry.

O vorbă veche spune că diavolul se ascunde în detalii. N-aș vrea să diabolizez Rusia, dar în cazul nostru ea joacă exact acest rol. România a fost forțată să accepte o pace strâmbă, exact în momentul în care era aproape învingătoare. Și a fost izolată pe o perioadă nedeterminată.

Așa că, fraților de la București, nu vă mai spargeți în urale, pentru că ați fost trași pe sfoară. Ne-au ars rușii din nou, cu ajutorul nemților, și acuma râd de noi. Am făcut exact ca în dansul nostru tradițional, un pas înainte și doi înapoi.

Angajații Ministerul Sănătății sunt hărțuiți și amenințați de reprezentanții Alianței ACUM-PSRM. Ministrul în exercițiu al Sănătății, Silvia Radu, afirmă, într-o postare pe rețelele de socializare, că, în ciuda acestor presiuni, ”activitatea Ministerului nu va fi tulburată de scrisori anonime și de încercări de presiuni asupra angajaților”.

„Chiar ieri am avut o întâlnire cu colegii din minister și toată lumea este la datorie și vrea să muncească”, susține Silvia Radu.

Aceasta a mai spus că, în ultimele zile, mai mulți angajați ai ministerului au primit scrisori anonime în care sunt amenințai. “Cineva le trimite pentru a face valuri în presă și a le publica pe paginile proprii de facebook, încercând astfel să-și satisfacă propriile orgolii. Este trist că într-o situație de blocaj politic și juridic, cineva încearcă să-și bată joc în așa mod de angajații MSMPS. Celora, care de pe conturi anonime trimit scrisori vreau să le zic: lăsați oamenii în pace! Aveți respect față de cei care muncesc și nu au nici o atribuție politică”, se artă în mesajul Silviei Radu.

Dragă mamă,

Iartă-mă că te deranjez, dar am nevoie de tine. Știu că nici ție nu ți-e ușor, că nici tu nu ești lăsată să fii stăpână la tine acasă, că te apasă și te sufocă și nu te lasă să vorbești. Știu cum e asta, de aceea, n-aș vrea să iei în nume de rău această scrisoare a mea. Dar nu mai am pe nimeni, doar tu mi-ai rămas.

Nu-ți cer să mă primești în casa ta, pentru că îmi dau seama că nici tu nu ești de capul tău. Dar se pune la cale o mare nelegiuire și dacă tu nu mă ajuți, mă prăpădesc. Cei pe care-i credeam prieteni s-au înțeles cu dușmanul meu și mi-au pecetluit soarta. Vor să mă vândă și să mă rupă în bucăți, ca să nu mă mai pot întoarce niciodată la tine.

Tu știi cine sunt ei, pentru că și pe tine te-au trădat de foarte multe ori. Anume ei m-au rupt din brațele tale, când eram copilă, și m-au dus la orfelinat, unde am îndurat frig, foame și teroare.

Acum, că am crescut, am vrut să fiu liberă și să-mi fac și eu o casă. Chiar dacă nu prea mă pricep, că n-am de la cine învăța. Dar sunt mulțumită de ceea ce am. Pot să trăiesc și cu puțin, m-am obișnuit cu timpul. Însă ei vor și asta să-mi ia. Pentru că, în ochii lor, sunt o simplă monedă de schimb.

Nu-ți cer să faci mare lucru. Doar te rog să nu ții cu ei. Să nu-i ajuți să mă distrugă. Dacă faci asta, n-am să te pot ierta.

Dă măcar un semn, să știu dacă mă mai iubești.

Cu drag și dor, a ta mică și înstrăinată Basarabie

Basarabia a fost din nou trădată și vândută rușilor. De cei în care ne puneam speranțe până mai ieri. S-au înțeles și ne-au abandonat. Și iarăși am rămas pe cont propriu și trebuie să facem față singuri colosului de la Răsărit. Va fi greu, este evident, pentru că luptăm nu doar cu străinii, ci și cu noi înșine. Pentru că, printre noi, sunt foarte mulți naivi, trădători de neam și lichele.

Ceea ce se întâmplă acum cu Republica Moldova ar trebui cel puțin să ne îngrijoreze. Pe noi, cei de aici, care suntem vizați direct, dar și pe frații noștri de dincolo de Prut, care au fost marginalizați într-o chestiune vitală pentru toți românii. Prin simplul fapt că i-am văzut, din nou, pe estici și vestici cum ne sacrifică de dragul propriilor interese.

Nu-i vorba nici pe departe de o împăcare între Rusia și Occident, ci doar de o nouă delimitare a sferelor de influență. Iar nouă ni s-a rezervat, pentru a câta oară (!), rolul de cordon sanitar care să despartă cele două ape. Altfel spus, Moscova și-a obținut, după lungi insistențe, dreptul la cuvânt în ceea ce privește soarta de mai departe a Republicii Moldova. Dar noi știm prea bine cum lucrează Moscova, îi întinzi degetul, dar ea îți mușcă mâna.

Consensul acesta are un nume – FEDERALIZARE. Nu vorbim despre ceva nou și necunoscut, ca în 2003, care să ne facă să credem că Occidentul a fost iarăși tras pe sfoară. Nu, de această dată, Occidentul, în special UE, știe prea bine ce înseamnă acest lucru și ce-i revine Rusiei în urma acestei înțelegeri. Doar că puțin îi pasă acum. Singura lui preocupare e să nu permită constituirea aici a unor autorități autosuficiente, care să poată pune condiții și să ridice interesul cel mic, național, deasupra celui geopolitic. Are UE destule bătăi de cap în interior, nu-i mai trebuie una peste gard. Mai ales că Republica Moldova, în afară de probleme nu-i poate furniza mare lucru.

Rusia, în schimb, nu se mulțumește doar cu atât. Moscova are o problemă mult mai serioasă aici, care se cheamă Transnistria și care trebuie urgent soluționată. În interesul ei, bineînțeles. Mai ales că situația în Ucraina s-a mai relaxat puțin, după alegerea lui Zelenski, și ar fi naivă să nu profite și să-și fortifice prezența militară și nu numai la frontiera sa de vest, pe malul Mării Negre. Pentru asta are nevoie de câteva poziții-cheie, pe care le-a și revendicat, prin intermediul agentului său Igor Dodon: șefia Parlamentului, Securitatea, Armata, Externele și Reintegrarea. Pe de altă parte, Moscova știe, mai ales după ce s-a ars cu americanii în 2003, că federalizarea nu e deloc simplu de obținut, așa că, dacă nu-i reușește, ce-l puțin va putea genera aici o instabilitate cronică, menită să prevină orice capacitate de rezistență din partea Chișinăului, în chestiuni vitale pentru ea.

Aici, probabil, se ascunde și răspunsul la întrebarea de ce ACUM și PSRM au așteptat să treacă termenul legal pentru constituirea unui guvern și abia după aceea să-și încropească alianța convenită încă înainte de alegeri. Puteau face asta timp de trei luni, o puteau face și în ultima săptămână, după ce trei emisari le-au dat undă verde, o puteau face chiar vineri, când Curtea Constituțională a anunțat clar și fără posibilitate de interpretare, că termenul expiră pe 7 iunie și că Parlamentul va trebui dizolvat. O oră le-a trebuit celor de la ACUM și PSRM să-și voteze ce aveau de votat. Maia Sandu și Andrei Năstase îl așteptau cică pe Dodon să se răzgândească încă de pe la ora 8 seara. Adică până la miezul nopții mai erau cel puțin patru ore, cu vârf și îndesat pentru formarea organelor de conducere a Parlamentului, învestirea Guvernului și votarea întregului ”pachet de dezoligarhizare”. Dar nu, Dodon a tras de timp intenționat, pentru că rolul său era să genereze instabilitate, nu să asigure buna funcționare a instituțiilor statului.

Putem să nu fim de acord cu decizia adoptată de Curtea Constituțională, putem să punem la îndoială imparțialitatea ei, putem interpreta pe cont propriu litera Constituției, dar toate acestea nu sunt decât niște exerciții intelectuale, fără valoare juridică. Curtea Constituțională e singura instituție competentă să facă acest lucru și doar deciziile ei contează cu adevărat. Nimeni, niciun partener străin, nici o curte internațională, nici Comisia de la Veneția, darămite politrucii interni nu poate anula hotărârile sale. Componența sa a fost desemnată cu respectarea tuturor procedurilor legale, așa că toate acuzațiile la adresa Înaltei Curți nu sunt decât niște simple supoziții. Punct.

În aceste condiții, Maia Sandu și Andrei Năstase sunt doar niște idioți utili, care vor fi sacrificați imediat după ce planul va fi dus la bun sfârșit. Degeaba își pun ei azi speranțe că cineva cu autoritate va risca de dragul lor. Și-au băgat singuri capul în laț și cu cât mai tare se vor zbate, cu atât mai repede se vor sufoca. Așa e când ești mic, dar te visezi mare și n-ai răbdare să crești.

În ceea ce-l privește pe Dodon, soarta lui este pecetluită. Trădătorii deconspirați nu au niciun viitor. În plus, ei nu se bucură de respect nici măcar în fața celor pentru care lucrează. Or, la cât de cinică este Moscova, el chiar are motive serioase de îngrijorare. La asta ar trebui să se gândească mai ales coechipierii săi din PSRM, pe care i-a abandonat mișelește și s-a baricadat de unul singur în Ambasada Rusiei, într-un moment extrem de tensionat și riscant. Pentru că, da, trădătorul o vinde și pe maică-sa, darămite pe niște colegi de partid, când vine vorba să-și salveze pielea.

Oameni buni, cărțile au fost făcute, soarta noastră a fost decisă de alții pe care nu-i interesează ce ne doare și ce vrem cu adevărat. Ei știu ce vor ei și doar asta contează. Iată de ce, cel mai important lucru acum e să înțelegem că, în această situație complicată, doar uniți putem rezista. Nu-i ascultați pe cei care vă îndeamnă să vă omorâți fratele de sânge pentru simplul fapt că nu gândește ca voi. La luptele de câini sau de cocoși, stăpânii acestor sărmane vietăți au doar un singur interes – să câștige pariul și să încaseze banul. Pentru câinele sau cocoșul care pierde și moare stăpânii lor poa’ să aibă, cel mult, un pic de regret. Și nu pentru că țin la ei, ci pentru că trebuie să-și găsească alții cu care să o ia de la capăt, iar asta presupune timp și efort.

Să ne ajute Dumnezeu să trecem peste această cumpănă și să ne dea înțelepciune, astfel încât să nu ne omorâm între noi. Suntem singuri, nu uitați!

P.S.

Gloata a existat întotdeauna. E cea care urăște sau iubește fără să poată explica de ce. Și tot ea e cea care se dezamăgește prima, pentru că nu poate vedea mai departe de vârful nasului. Carnea de tun și masa de manevră. Ea l-a eliberat pe Baraba în locul lui Hristos și tot ea îl scuipa pe Fiul Omului, în timp ce își ducea Crucea spre Golgota. Tot gloata ieșea bucuroasă în piață, în Evul Mediu, să se delecteze când cineva urma să fie torturat și executat și arunca în el cu ouă și roșii în timp ce era dus spre eșafod. Nici evoluția, nici progresul tehnico-științific nu a afectat spiritul de gloată. S-a manifestat chiar recent, la București, când Dragnea se îndrepta spre pușcărie, iar zurbagiii ieșeau în intersecții să-i arate curul. E omniprezentă și zilele acestea, la Chișinău, când țara se prăbușește în haos, iar ea aplaudă frenetic. Acestor oameni nu le poți face nimic. Ei se condamnă singuri. Hristos a spus, în timp ce murea pe Cruce: ”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Să învățăm de la El, ca să salvăm măcar puțin din ceea ce poate fi salvat.

Lichelele sunt cele care manevrează gloatele. Sunt fariseii care știu prea bine ce vor, dar se ascund în spatele celor mulți și iau focul cu mâna lor. Profitorii din umbră de pe urma prostiei. Sunt cei mai periculoși, pentru că se deghizează în oameni care apără principii, vorbesc patetic și se victimizează, pentru a obține apreciere și milă. Iar când își ating scopul, te înjunghie din spate.

Trădătorii te vând, pur și simplu. Pentru ei ești o simplă marfă care le poate aduce profit. Sunt fricoși, mincinoși și perfizi. Se gudură în fața ta când ești mare și te calcă în picioare dacă te împiedici. Puțini din ei reușesc să obțină iertarea, pentru că nu au capacitatea să trăiască părerea de rău. Ei sunt cei care au prioritate în Iad.

Atenție la oameni!

Maia Sandu și Andrei Năstase pot răsufla ușurați. Visul lor de a-i împinge pe democrați spre o alianță cu PSRM este aproape de a se realiza. Dacă se va ajunge până aici, patru ani de deputăție le sunt garantați. Se pot sparge liniștiți în figuri, pot bate apa în piuă și tăia frunze la câini și să ne mai povestească între timp cât de importantă este dezoligarhizarea țării. Opoziție cum nu s-a mai văzut, exact de asta avem nevoie ACUM. Chiar vă mulțumim, să vă dea Dumnezeu sănătate!

Că toate soluțiile existente sunt proaste s-a văzut chiar din a doua zi după alegeri. Maimuțăreala, demagogia, incompetența și prostia nu pot genera nimic bun. Am sperat totuși că, măcar în cel de-al 12-lea ceas, se va încerca, cel puțin, crearea unei majorități naționale, din oameni de-ai noștri, nu amestecată cu scule rusești. Fie ei și oligarhi, dar de-ai noștri să fie. Pe dracu’. S-au tot încordat antioligarhii noștri până au tras un fâs. Bine măcar că s-au dezumflat.

Acum ține-te, Ioane! Nu ne rămâne decât să sperăm că Plahotniuc va reuși să-l țină pe Ivan în tindă, să nu-i dea drumul chiar direct pe divan. Dar clar că nu o să fie ușor. Ivan e insistent, el vrea mereu bucata mai mare.

Pe de altă parte, poate-i mai bine așa. Decât să lași maimuțele la cârmă, mai bine să stea la ele în ocol. Așa, cel puțin, nu vor face stricăciuni, gălăgia om suporta-o noi cumva.

Evident că ei nici măcar nu sunt în stare să înțeleagă cât de ridicoli sunt. În politică, atunci când vrei totul sau nimic, obții întotdeauna nimic. Sunteți liberi acum să plecați peste hotare, dragi votanți facebookari, și să vă băgați progresismul într-un loc. Ne-ați fericit, bogdaprosti.

Apropo, când ajunge Kozak aici, să nu uitați să-l rugați frumos să ne ajute cu democratizarea și să ne exporte de la ei niște Justiție. Așa, în ciuda lui Plahotniuc, că voi nu mai pupați puterea, asta-i clar. Maria Ciobanu are textul pregătit, vă puteți inspira de la ea. Și Nantoi se pare că are formulată ideea. Pe Năstase lăsați-l în pace, că la el s-a stricat patefonul și vorbește în spirală. E dublu cetățean de onoare și i s-a blocat hard discul.

P.S. De fapt, încă nimica nu îi clar, să nu facem concluzii pripite. Democrații doar i-au chemat pe socialiști la negocieri. Decizia finală oricum va fi luată după ce pleacă americanul, rusul și europeanul. Adică marți, când în Piața Marii Adunări Naționale vor veni în jur de 50 de mii de oameni care vor striga că vor fapte, nu vorbe. Și vor avea dreptate, ajunge cu atâtea vorbe.

De câțiva ani, de când Andrei Năstase a decis să iasă din bucătărie și să-și manifeste public ”talentul” de politician, pe lângă el se plimbă o umbră. Este vorba despre un personaj șters și lipsit de valoare, dar care reușește mereu să stârnească zâzanie și să impresioneze tot felul de pămpălăi cu aere de intelectual.

Îl zice Nicolae Josan și se prezintă drept jurnalist, deși nimeni nu i-a citit vreodată vreun text care să se înscrie măcar formal în limitele rigorilor jurnalistice. Nici n-avea cum, pentru că un om care face cinci greșeli în cuvântul ”mama” n-ar trebui să aibă asemenea pretenții. Totuși, el spune asta fără nicio jenă, și-a făcut chiar și o legitimație și, culmea, strigă cât îl țin bojocii că el reprezintă presa liberă și independentă. Paradoxal, dar un singur om a fost în stare să profaneze, din câteva mișcări, trei noțiuni sacre pentru Democrație – PRESĂ, LIBERTATE, INDEPENDENȚĂ.

În fine, acest omulean, ajuns deja la o vârstă respectabilă, nu prea are cu ce se ocupa. Iată de ce, cât îi ziua de mare, bagă pe Facebook tot felul postări abjecte, crezând că, în acest fel, îi crește popularitatea idolului său politic Andrei Năstase. Chiar și atunci când Platforma lor decide să-și strige visurile în stradă sau în alte părți, nu iese din Facebook. Își ia o cameră cu el și transmite live tot ce se întâmplă în jurul său, iar între timp comentează în spatele cadrului cam tot ceea ce vede. Sigur, comentează exact așa cum scrie, dar altfel nici nu se poate, e de înțeles.

Multă lume a fost terfelită de el între timp. Cam toți cei care nu se înscriu în tiparele mediocrității sale și îndrăznesc, vezi Doamne, să manifeste o atitudine critică față de politica lor beteagă. Jurnaliști, lideri de opinie, scriitori, oameni de cultură, personalități de tot felul au fost murdărite din cap până în picioare de acest opozant de serviciu. Mai mult, ”victimele” sale nici n-au încercat măcar să riposteze, deoarece, în acest caz, ar fi trebuit să-l ridice la rangul de oponent de idei. Este însă greu să combați cu idei și argumente niște ofense infecte, care nu conțin nicio doză de material intelectual. Prin urmare, este lăsat slobod și ocolit atunci când e posibil.

De ceva vreme, am intrat și eu în vizorul lui, exact din aceeași perspectivă. Am preferat să nu-i răspund, atât din considerentele enunțate mai sus, dar și pentru faptul că este mai în vârstă decât mine, iar cei șapte ani de acasă mă obligă să manifest acest minim respect, chiar și atunci când sunt atacat la persoană. Excepție face doar această postare și nu pentru că mi-am pierdut răbdarea sau că aș fi dispus să renunț la principiile mele, ci doar pentru a-i explica de ce este atât de liber să se desfășoare. Să nu creadă cumva că toată această lipsă de reacție se datorează imensității sale intelectuale.

De fapt, mesajul e de mai degrabă pentru ceilalți oameni, care privesc dintr-o parte și care înțeleg că ceea ce face acest individ nu e nici deștept, nici util, nici democratic. Dimpotrivă, compromite dreptul la libera exprimare și ridică prostia la rang de virtute. Iar în era internetului, care permite ca orice mizerie să se împrăștie rapid pe arii necuprinse, acest fenomen devine de-a dreptul periculos. Pentru că așa-i împărțită societatea, nu toți au suficient discernământ, încât să poată să aleagă grâul de neghină.

Mă întrebați de ce nu susțin această opoziție? Exact din acest motiv. Pentru că foarte mulți oameni de acolo sunt copia lui Nicolae Josan. Înjură, calomniază, scuipă și agresează și nu pot să explice, nici măcar superficial, ce înseamnă bine și cum se poate obține. Or, convingerea mea este că, dacă vrem schimbare, trebuie, în primul rând, să nu permitem ca astfel de specimene să ajungă la putere.

După aceea, să căutăm oameni educați pe care să-i ajutăm să se afirme. Sper că m-am făcut înțeles.

În timp ce Andrei Năstase bate pe la porți străine în căutare de dovezi care să-l încrimineze pe Plahotniuc, iar Maia Sandu se delectează la teatru, Republica Moldova se scufundă, încet, dar sigur în criză.

Instituțiile statului stau paralizate de aproape patru luni, iar acest lucru nu are cum să nu se răsfrângă asupra vieții cetățenilor. Scumpirea unor produse alimentare de bază, dar și a carburanților sunt niște semnale clare că situația degenerează periculos. În scurt timp, va fi nevoie de efectuat rectificările bugetare și abia atunci va deveni clar pericolul care ne paște. Sunt vizate direct pensiile și salariile, investițiile în infrastructură, sănătatea și învățământul, subiecte extrem de sensibile care nu pot fi gestionate de un guvern provizoriu, în lipsa unui minim suport legislativ.

Incertitudinea care s-a creat după alegeri și incapacitatea noilor deputați de a găsi un minim consens riscă să arunce în aer pacea fragilă din societatea noastră și să ducă la haos, care va fi foarte greu de depășit ulterior. Degeaba vom căuta apoi vinovați, acțiunile se impun acum, imediat.

Dar cine să acționeze? PD-ul nu poate guverna de unul singur, oricât de tare și-ar dori, iar potențialii parteneri ia-i de unde nu-s. Socialiștii sunt preocupați să-și salveze ratingul și să se justifice în fața rușilor, în timp ce ACUM-iștii fac ce știu ei mai bine: scuipă în stânga și-n dreapta și caută păduchi. Ca măscăricii din Evul Mediu, care se maimuțăreau pe eșafod, în fața a mii de gură-cască, înainte să fie adus condamnatul pentru a fi torturat și executat. Doar că, de această dată, condamnați suntem noi, cetățenii Republicii Moldova.

Ascult ce debitează proaspeții aleși ai poporului pe la televiziuni și mă apucă groaza. Sunt atât de infantili, aerieni, superficiali și ridicoli, încât e practic imposibil să-ți dai seama ce au de gând să facă mai departe. Analiștii s-au încurcat de mult, iar partenerii străini stau și clipesc din pleoape și nu știu ce să mai recomande.

De Năstase nici nu mai vorbesc, acesta o ia razna cu totul. Parcă-i un câine turbat scăpat în mulțime, care nu-și mai recunoaște nici stăpânul. Așa e când urci rapid fără să ții cont că ai rău de înălțime. Am impresia că, încă puțin, și va fi nevoie de intervenția specialiștilor în halate albe.

P.S.

Un sfat pentru cei care încearcă încă disperat să salveze procesul de ”dezoligarhizare”: după cum spunea Filat, salvați-vă pe voi, oameni buni, salvați țara. Degeaba sperați că acești diletanți plini de sine o să vă fericească. Mai degrabă o să ne scufunde pe toți, odată cu ei.

Deputatul PPDA, Octavian Ţîcu îl ia este picior pe colegul său din PAS, Dumitru Alaiba, după ce ultimul a postat, pe Facebook, imagini din biroul său de ales al poporului, scrie today.md.

Amplasarea foarte bună și avantajoasă, scaune moi, frigider, safeu”, sunt câteva dintre lucrurile pe care le-a prezentat Alaiba, susţinând că in birou sunt lucruri care nu ar fi neapărat necesare.

Replica lui Octavian Ţîcu pentru Dumitru Alaiba a fost spumoasă. Acesta spune că ieşirea alesului PAS a fost una comică.

Ieșirea lui Dumitru Alaiba  pentru mine a fost comică într-un anumit sens. Când am fost ministru, aveam un birou excepțional. Dar aici ai un birou de 6×6 metri, un frigider și trei scaune în cruce. Pentru ce atâta agitație?”, s-a întrebat Ţîcu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N 4.

Mulți dintre moldovenii-români dintre Prut și Nistru nu-și pot explica ostilitatea minorităților rusofone în raport cu noi. De fiecare dată când au ocazia, comunitățile lor se mobilizează exemplar și ne oferă vot de blam. De parcă nu am trăi în aceeași țară și nu am avea interese comune. Ca în fabula cu racul, broasca și știuca. Ostilitatea naște ostilitate, ura naște ură și așa ajungem să ne dușmănim, spre deliciul politicienilor culegători de voturi.

Suntem stat independent de aproape 30 de ani, dar rămânem, în continuare, împărțiți între ”noi” și ”ei”. Ei contra noastră și noi contra lor. Care este motivul acestor dispute fără sfârșit? Rusia, România, UE, Statele Unite? Da, însă doar într-o anumită măsură. Geopolitica este mai degrabă un pretext decât o motivație reală, pentru că practica bate gramatica, iar subconștientul răstoarnă rațiunea. Iar rădăcinile acestui război epuizant și distructiv pentru toți deopotrivă sunt implantate adânc în subconștientul nostru.

Timpul zboară indiferent ce se întâmplă și schimbă percepțiile fără să ne dăm seama. Atunci când ne întrebăm de ce ne urăsc ”ei” pe ”noi” și de ce ni se opun cu atâta vehemență, trebuie să observăm că între noi nu mai există subordonare. În plus, în virtutea faptului că suntem mult mai mulți și ne aflăm pe pământul nostru, adică suntem acasă, am început să îi privim cu o anumită doză de superioritate sau, cel puțin, de la egal, la egal. Involuntar. Anume aici se ascunde sursa tuturor problemelor.

Credeți că rușii din Moldova sau, mai exact, vorbitorii de rusă îl cred pe Igor Dodon atunci când le vorbește despre integrarea în Uniunea Vamală? Sau aveți impresia că îl iau în serios atunci când dă lecții de istorie, lingvistică sau patriotism? Pe naiba. La fel ca și majoritatea oamenilor cu o minimă pregătire și cu un banal simț al realității, cetățenii respectivi, cu excepția unor ”talibani radicalizați”, nu dau o ceapă degerată pe mesajele lui Dodon și proiectele sale utopice.

Mai mult chiar, reușesc să se adapteze la noile condiții și să valorifice oportunitățile care apar mai bine chiar decât populația majoritară. Credeți că rușii și alți minoritari rusofili, care fac afaceri aici, nu profită de Acordul de Liber Schimb cu UE? Profită, bineînțeles. Sau vă pare că nu înțeleg care sunt riscurile de pe piața rusească și ce înseamnă să nu ai altă alternativă? Ba da, înțeleg prea bine, pentru că oamenii de afaceri sunt pragmatici și știu să facă diferență între vis și realitate. Tot așa cum cei din administrațiile localităților sau regiunilor populate de minorități valorifică pe deplin posibilitatea de a accesa fonduri europene și chiar românești. De câte astfel de proiecte au beneficiat numai găgăuzii! Cei din Cahul pot doar să-i invidieze.

Totuși, ei îl susțin necondiționat pe Dodon, care nu le poate oferi mai nimic din toate acestea. Paradox? Și da, și nu. Dodon este pentru ei un proiect de suflet, care îi ajută să-și înăbușe frustrările. Am să încerc să explic, mai ales pentru cei mai tineri, care nu au apucat perioada sovietică, pentru că anume acolo se află punctul de referință.

Așadar, cine eram noi, moldovenii, în URSS? O populație infimă într-un mega imperiu, niște vasali cuminți, înghesuiți în sate sau la periferiile orașelor, care îndeplineau docil tot ce li se cerea. Ei, în schimb, erau elita conducătoare, favoriții regimului, care beneficiau de cele mai bune condiții, erau alintați și susținuți necondiționat.

Ei lingeau smântâna și beau laptele, iar nouă ne lăsau zerul, ei mâncau carnea, iar nouă ne aruncau osul. Diferența dintre condițiile de la sat (unde trăiam noi) și cele de la oraș (unde trăiau ei) era atât de mare, încât ne simțeam ca niște corpi străini când pășeam acolo. Ne bâlbâiam rusește ca să cumpărăm o bucată de salam, o coadă de pește și câteva înghețate, după care ne întorceam sufocați și transpirați în țarina noastră, unde puteam vorbi liber și ne puteam simți stăpâni. ”Decât codaș la oraș, mai bine în satul tău fruntaș”, acesta era sloganul românului sovietic.

Tinerii de azi nu mai știu că limba noastră era considerată inferioară și lăsată să se manifeste doar în rezervațiile noastre rurale. Favoriții regimului o percepeau ca pe un grai al aborigenilor, care nu are loc în mediile elitiste. Vă mai amintiți de celebrul îndemn în rusă, adresat nouă, atunci când ne exprimam în limba maternă: ”Vorbiți, vă rog, omenește!”? Era descalificant pentru un rus să ”coboare” la nivelul unui moldovean, darămite să-i vorbească limba.

Așa că, dacă cineva dintre noi avea ambiția să-și depășească starea de exponent al unei ”națiuni tribale”, trebuia să accepte toate aceste realități și să adopte aceeași atitudine față de neamul său. Iată de ce în familiile mixte și nu numai, în special în orașe, copiii vorbeau rusește și nu se identificau ca moldoveni. Nu neapărat pentru că părinții lor erau trădători sau ticăloși, dar pentru că se gândeau la viitorul acestor copii. Pentru că înțelegeau că doar așa le pot asigura un trai fără umilință și un loc de cinste la masa aleșilor. Credeți-mă, nimeni nu-și închipuia atunci că Uniunea Sovietică, această supraputere mondială poate crăpa într-o zi.

Da, au existat și mulți băștinași cu discernământ și demnitate, care au încercat să se opună, însă au fost rapid reduși la tăcere. Fie prin exterminare, fie prin marginalizare. De aceea, cu timpul, cei rămași s-au conformat și și-au acceptat condiția de sclav. Poporul simplu însă, care nu a cunoscut altă realitate, nu mai vedea o problemă în asta și încerca să profite pe deplin de micile plăceri pe care i le permitea regimul atotputernic. Masele erau la fel ca un câine flămând aflat la legătoare, care se bucură și de un știulete de porumb aruncat de stăpân, fără să-și de seama că el este carnivor, de fapt.

A trecut mai bine de un sfert de veac de când ne-am separat de vechea metropolă, însă forța ei de atracție încă îi mai domină pe mulți. Da, sunt acei oameni mici și săraci, care înoată prin noroi pe ulițele Patriei și se uită cu nostalgie în urmă. Asemenea robilor țigani eliberați de boierul Vasile Alecsandri, care, după un timp, s-au întors la vechiul stăpân și-l rugau să-i ia înapoi.

Acum înțelegeți ce a însemnat pentru rușii de aici prăbușirea imperiului sovietic? Cum v-ați simți voi să vedeți că sluga voastră de cândva vă consideră egalul său, mai mult chiar, manifestă superioritate? Să constați că cei care mai ieri se plecau în fața voastră și nu vă ieșeau din cuvânt, astăzi devin din ce în ce mai mulți și v-au invadat orașele, au populat zonele rezidențiale de lux și au acaparat instituțiile care vă aparțineau exclusiv?

Rușii din Moldova se simt umiliți când sunt tratați ca o minoritate etnică. Când văd că nu au de ales și trebuie să învețe limba poporului care le-a fost supus până mai ieri, pentru că își dau seama că, în caz contrar, vor rămâne pe dinafară. Iar noi nu putem observa întotdeauna aceste lucruri, pentru că suntem preocupați de propriile nevoi și nu mai suntem dispuși să le tolerăm apucăturile imperiale. Deoarece nu-i mai vedem ca pe un popor ales, așa cum s-au obișnuit. Dimpotrivă.

În accepția lor, noi suntem ca buruienile care înăbușă plantele de soi. Oricât le vei tăia, ele vor crește oricum, pentru că au rădăcini adânci și au existat acolo de veacuri. Ei înțeleg că, în lipsa unui grădinar, plantele „de soi” vor pieri, până la urmă. Dar grădinarul nu mai e. Se află în altă țară acum și n-are timp și nici posibilitate să se ocupe de vechea grădină.

Și mai dureros pentru ei este că înțeleg că timpul lucrează împotriva lor și nu pot opri această metamorfoză. E mai mult decât frustrant.

Dar știți ce îi sperie cel mai tare? Ei au ajuns să fie marginalizați până și în patria-mamă. Da, în Rusia, ei nu se simt acasă. Rusa arhaică și plină de calchieri din română, accentul provincial, diferențele de mentalitate acumulate în timp și… pașaportul moldovenesc îi fac să arate acolo ca niște străini, imigranți de duzină, care cer mai mult decât merită. Sunt percepuți mai degrabă ca niște bastarzi, care nu au dreptul moral să pretindă la recunoaștere deplină. La fel ca noi, basarabenii, atunci când mergem în România. Doar că noi, spre deosebire de ei, avem casa noastră, așa șubredă cum e. Nu am fost lăsați singuri undeva departe, pe pământ  străin.

Toate acestea luate la un loc îi determină să ne opună rezistență. Să meargă până și împotriva propriilor interese, să-și sacrifice bunăstarea și siguranța zilei de mâine, doar de dragul de a-și satisface orgoliile rănite. Este o problemă de ordin psihologic, un fel de depresie colectivă, dacă pot să mă exprim așa. De aceea, au nevoie de Dodon. Chiar dacă își dau bine seama că este un parvenit, care nici măcar rus nu e. Un ”grădinar” amator, fără scule și pricepere, care nu poate face mare lucru. Dar cel puțin le ia apărarea, vorbește în numele lor și le răscolește amintirile despre măreția de odinioară.

Soluții miraculoase nu există. Putem fi supărați și răzbunători sau putem fi concilianți și înțelegători. Adică să acceptăm, într-un final, că Republica Moldova este și casa lor, chiar dacă, aparent, nu le aparține de drept. Aici s-au născut, aici au crescut și nu au unde să plece. Este un fel de dramă, personală și de grup, iar fricile sunt cumva explicabile. Va mai trece ceva timp și ostilitățile se vor stinge de la sine. Până atunci însă, va fi la fel. Pregătiți-vă de o nouă confruntare.

Pagina 1 din 6

Cele mai citite articole

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 14-01-2019 2900

Dodon a primit o lovitură drept în moale…

În campania electorală este important orice gest, orice faptă care aduce dividende politice. Loviturile de imagine pot însă avea un impact devastator dublu. Este și cazul lui Dodon, care a...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 08-10-2018 2513

O tragedie parcă „trasă la indigo”, ca a…

E iarăși octombrie... De zece ani, în această lună retrăiesc tragedia prin care a trecut familia mea. E pentru prima oară când scriu despre asta, dar sper că pot astfel...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 25-02-2019 1725

Cine clatină barca numită Republica Mold…

Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 26-02-2019 1315

Țambalul nostru cel de toate zilele sau …

Moldovenii au votat. Așa cum au considerat ei că e mai bine. În linii mari, alegerile au legitimat o stare de spirit din societate și au reconfigurat scena politică, pornind...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 22-02-2019 1309

Sandu si Năstase, de la otrăvire, la sin…

Că liderii blocului ACUM suferă de lipsă acută de inspirație se știe de multă vreme. Se creează impresia că toate acțiunile sunt improvizații ad hoc, în funcție de situația momentului...

Ultimele Opinii VBlog

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 19-06-2019 316

FEDERALIZARE ÎN ETAPE. Sămânța a fost aruncată și lăsată să încolțească

Reputatul savant american Joseph P. Overton (1960-2003), pri...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 18-06-2019 370

UN PAS ÎNAINTE ȘI DOI ÎNAPOI. Acordul de ”pace” care umilește România

Știați că, în timpul războiului moldo-rus, din 1992, trupele...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 18-06-2019 224

Kievul întinde mâna Chișinăului. Cum va răspunde noua guvernare?

Pentru a trăi normal, omul are nevoie de acoperiș deasupra c...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 17-06-2019 324

Maia Sandu la București - o vizită necesară

Moldova țară de minuni: magistrații Curții Constituționale ș...

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.