Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar fi în stare să o scufunde precum pe „nemuritorul” Titanic, ba se pare că și-a stabilit un curs care ar duce-o spre tărâmul făgăduințelor, dar de fiecare dată se găsește cineva care clatină barca, riscând să o răstoarne…

Rămânând în sfera metaforelor,  suntem nevoiți să constatăm că, deși marea bătălie s-a încheiat, unii combatanți refuză să iasă din tranșee.

Astăzi vom afla rezultatele finale ale alegerilor de duminică, cum vor fi partajate mandatele, pe ce cale vom merge în următorii patru ani (dacă nu vom avea alegeri anticipate, scenariu visat și sonorizat de unii așa-ziși analiști).

Imediat după închiderea secțiilor de votare în țară, când încă nu se cunoșteau nici rezultatele preliminare ale scrutinului, liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, a făcut o  declarație cât se poate de înțeleaptă: „Indiferent de diferențele doctrinare dintre partidele care vor fi în Parlament, politicienii din Moldova trebuie să aibă un singur scop - să facă viața oamenilor mai bună. PD nu este supărat pe nimeni, nu avem politicieni cu care nu acceptam să discutăm, nu vom pune condiții, dar nu vom accepta nici condiționalități. Vrem să lucrăm pentru țară și să facem tot ce ne-am angajat la întâlnirile cu oamenii”.

Cu alte cuvinte, de vreme ce se pare că nici o formațiune nu va deține majoritatea parlamentară, este nevoie de negocieri și de consens, dacă vrem să nu pierdem timp și să mergem înainte.

Liderul PPDA, Andrei Năstase, însă, care declarase în campanie, alături de Maia Sandu, președinta PAS, că nu vor face coaliție cu nici o formațiune politică, a continuat să tune și să fulgere la un post de televiziune.

E un lucru știut, orice formațiune politică ce luptă în parlamentare urmărește scopul să ajungă la guvernare. Acesta e rostul bătăliei electorale. Dacă nu deții măcar simpla majoritate în legislativ pentru a instala guvernul și refuzi orice dialog, înseamnă că te postezi, indubitabil, în opoziție.

Pe terenul nostru politic, mai multe partide parlamentare care aveau o oarecare pondere, au dispărut din cauza greșelilor tactice sau a aroganței liderilor.

Năstase crede că fiind în opoziție va aduce mai mult folos alegătorilor care l-au votat? Sau până la următorul scrutin formațiunea sa va ajunge să fie mai puternică? Nu mai zicem că prin poziția sa refractară deschide calea spre putere socialiștilor sau chiar lui Șor!

Așa sau altfel, politicienii serioși nu își dau frâu liber sentimentelor sau resentimentelor, cu atacuri la persoană.

ACUM, se pare că se ridică o altă generație de politicieni, care consideră că istoria începe de la ei…

Fiecare poveste începe cu a fost odată. A fost odată o fetiță care locuia într-un orășel din  nordul Moldovei. Nu se deosebea cu nimic de ceilalți copii, doar că îi era interzis să viseze. Cea mai veche amintire a ei e de când avea doi anișori. Venise într-o zi tatăl ei acasă la prânz. După ce a servit masa, a luat copila în brațe, a ridicat-o în sus până la cer și i-a spus: „Să crești mare și norocoasă, fata tatei”. Trebuia să plece, dar fetița și-a încolăcit mâinile în jurul gâtului lui, transmițându-i toată dragostea sufletului și a trupului ei plăpând. Tatăl nu a vrut să întrerupă fericirea copilei. A urcat-o în tractorul pe care lucra și i-a spus: „Hai să te plimbe tata oleacă”.

Pornind motorul, a deranjat un cârd de gâște scoase de cineva la păscut troscot pe lângă gard. Gâștele albe au început să dea din aripi, reușind să se desprindă de la pământ. Fetița a rămas copleșită de zborul gâștelor, de albul imaculat, de dragostea părintească. Cu acest episod, amintirea ei se întrerupe. Nu-și mai amintește ce a fost mai departe, până la 7 ani, când, în prima zi de școală, a dus-o de mână bunica ei. Era supărată că toți copiii se duc la școală cu părinții, numai ea cu bunica. Fericirea ei luase o pauză mai mare de atunci când avea doi ani, odată cu zborul gâștelor speriate de un tractor. Atunci s-a întâmplat ca peste câteva ore tatăl ei să comită un accident rutier cu acel tractor. Alături era un prieten care a murit pe loc, iar el, după ce a stat aproape un an prin spitale, când s-a făcut bine, a fost dus la închisoarea de la Râbnița, fiind condamnat pentru accidentul soldat cu o victimă, cu omor din culpă, cum ar spune juriștii.

Fetița nu era singură în familie. Avea un frate și o soră mai mari. Mama lor ziua lucra la poștă, iar nopțile cocea dulciuri pentru consătenii care aveau vreo sărbătoare. Iar când aduna ceva bani, umplea două genți cu cărți, țigări, băutură și mâncare și se ducea la Râbnița, la tata. De fiecare dată când acesta trimitea o scrisoare acasă sau transmitea prin cineva mesaj, avea vreo problemă acolo, la închisoare. Mama trebuia să lase totul și să alerge într-un suflet la tata, să ducă bunătăți și bani cuiva, ca bărbatului să-i fie mai ușor.

Era mare sărăcie atunci, dar cei trei copii nu o simțeau, fiindcă nu știau cum e să trăiești mai bine. Așa că lipsurile pentru ei erau o normalitate. Erau puțini bani, dar și cu cei pe care îi câștiga mama, nu aveau ce cumpăra, fiindcă rafturile magazinelor erau goale. Iar când se aduceau produse alimentare, nu puteai cumpăra mai mult de un kilogram. Femeia îi trezea pe cei trei copii dimineața, ea pleca la serviciu, iar ei se duceau la magazin să stea la coadă după zahăr. Se întorceau acasă fericiți cu trei kilograme de zahăr.

Un adevărat calvar era să stai la coadă după pâine. Când venea mașina cu pâine, oamenii se îmbulzeau atât de tare să intre în magazin, încât și cei mai zdraveni puteau fi călcați în picioare. Într-o zi, fetița, eroina noastră, a fost strânsă în mulțime atât de tare, încât văzuse negru în fața ochilor. S-a agățat de o bară și a reușit să scape din prinsoare. S-a așezat jos lângă un brad până i-a dispărut țiuitul din urechi și stelele din fața ochilor. Când a intrat în magazin, pâinea se terminase.

Fetița noastră mai era tare necăjită de ceva. Nu avea nici o haină care să fie cumpărată special pentru ea. Tot ce purta era de la sora ei cu patru ani mai mare și de la verișoare. Dar a trecut și peste asta. Problema ei cea mare era că nu avea voie să viseze. Când îi împărtășea mamei sale vreun vis, femeia necăjită îi spunea: să ajungem mai întâi, și-om vedea, tăindu-i copilei orice elan. Acest „să ajungem” însemna nici măcar să nu spere la așa ceva.

Dar anii au trecut. Fetița a crescut. Cel mai important e că a învățat să viseze și e sigură că visele se împlinesc doar atunci când îți dorești ceva din tot sufletul, când singură contribui la împlinirea viselor. Visul ei cel mare în aceste zile e să nu mai fie nimic ca în trecut, ca în copilăria ei.

Să le lumineze Dumnezeu mințile moldovenilor și duminică, la alegerile parlamentare, să nu voteze trecutul, să nu voteze sărăcia. Să nu-l creadă pe cel care a furat miliardul că va reface colhozurile și le va face viața mai frumoasă. Să nu o creadă nici pe cea care amenința că va trage cu arma în copii, dacă aceștia nu vor sta cuminți acasă, cea care a luat un credit de 3,5 milioane de dolari de la Banca de Economii și apoi „a uitat să-i restituie”, iar acum noi toți va trebui să plătim datoria familiei sale. Să nu-i credeți pe Șor, Greceanîi și Dodon, fiindcă aceștia sunt în stare să ne vândă, apoi să ne cumpere și iarăși să ne vândă, fiindcă lor le este străin sentimentul de respect pentru semeni și de dragoste de neam.

Să conștientizeze că doar împreună cu cei onești, care se țin de cuvânt, putem face schimbarea în bine. Fiecare își poate croi singur viitorul, dacă nu este înșelat, nu este furat și dacă are un vis spre care tinde.

 

Boala de ducă

Ianuarie 29, 2019

Suntem bolnavi. Grav şi ,se pare, ireversibil. Boala se numeşte setea de ducă. Unde şi auzi numai asta auzi Mă duc. Puţin contează unde: peste Nistru ori peste Prut. Principalul duca, de fapt, fuga din ţară. Această epidemie, mai ceva ca ciuma medievală, doboară pe un cap moldovenii. Nu fizic. Spiritual doboară. Pentru că oricât de mult am spune noi că suntem măcinați de dorul de casă, vorba doar vorbă rămâne, Nimic mai mult. Ne consolăm cu gândul că venirea de blajini la cimitire e marea noastră dragoste faţă de strămoşi şi de înaintașii noştri. Ne considerăm moldoveni doar pentru că numerele de înmatriculare ale autoturismelor noastre sunt cu abreviatura „MD”. Falsă opinie. Cu adevărat dragoste de ţară e doar aceea care nu e construită pe nişte obiecte date de pomană de sufletul cutărui sau cutărui. Dragostea adevărată e în sufletul viu şi nu cel plecat. Sufletele noastre sunt pustiite. Nu mai suntem gospodarii casei. Suntem oaspeţi la noi acasă. Suntem venetici în Moldova şi băştinaşi în Italii şi Rusii. Focul din vatră a lui Matcovschi a rămas doar cântec. Pragul de piatră a rămas doar vers. Nucul de la poartă, simbolul nostru milenar, a devenit doar figură de stil.

Case pustii şi părăsite tot mai multe prin satele noastre. Nu avem mame, taţi şi bunei. I-am înlocuit ca padre, mater şi deduli. La mare întrebare a devenit pasca italiană şi nu cozonacul moldovenesc. Ne schimbăm cu zi ce trece obârşia, şi ne trădăm vatra.

Epidemia dorului de ducă bântuie peste Moldova. Plecările sunt fără regrete. Nimeni nu priveşte înapoi. Nimeni nu vrea sa revină. Unicii care nu pleacă sunt bătrânii. Vârsta e unicul antidot al drogului de ducă. Tinerii sunt atacaţi fără milă şi speranţă că poate ceva se va schimba. Nimic nu se schimbă. Pentru că trebuie să ne schimbăm noi înşine fiecare în parte şi toţi împreună. Să ne îmbolnăvim din nou de doină, de Joc şi de dealurile şi câmpiile noastre. De codri şi Nistru, de ulițele satului aşa cum sunt ele, nu prea asfaltate, în schimb, cu firicele de iarbă pe la margini.
La 24 februarie, avem marea șansă de a ne dezbăiera de microbul de ducă. La 24 februarie ne întoarcem cu toții și votăm. Votăm nu cadavrul din mauzoleu, nu secerile și ciocanele de ieri, nu stânga ori dreapta, nu sudul nomad ori nordul rătăcit. Votăm Moldova. Votăm nu pentru ieri. Votăm pentru mâine.

Altminteri, nu avem nici o şansă de a supraviețui ca moldoveni. Altminteri, vom fi venetici la noi acasă.

Preocupați de campania electorală, care prinde turații încă înainte de a se da startul oficial, principali actori politici au lăsat să le treacă pe lângă urechi o știre la care ar fi trebuit să reacționeze imediat, iar autorul inepției, al demagogiei, al unei diversiuni, să fie taxat imediat.

Cel care se crede Alesul Nației, dar pentru care se pare că interesele Rusiei primează față de interesele Republicii Moldova, pe care pretinde că o conduce cu onoare și înțelepciune, vrea să pună datoria Tiraspolului la gaz pe spatele Chișinăului: cică peste 6,5 mlrd. de dolari sunt datoria Moldovei.

Precum v-ați dat seama, despre Igor Dodon este vorba: acesta a recunoscut datoriile Transnistriei pentru gazul natural drept „datoria totală a Moldovei” faţă de compania rusă „Gazprom”, în valoare de $6,5 mlrd. Dodon a făcut declarații în acest sens în timpul întrevederii la Moscova cu conducerea concernului rus.

Plin de idei și cu intenții electorale cât se poate de străvezii pentru votanții din Transnistria și pentru rusofili, Dodon își dă cu părerea într-o problemă care ține exclusiv de competența Guvernului și a Parlamentului.

„Avem anumite idei cum să ieşim din această situaţie. Datoria din dreapta Nistrului este de circa $500 mln., iar din stânga Nistrului – de circa $6 mlrd. Trebuie să înţelegem că toată această datorie – de peste $6,5 mlrd. – este datoria totală a Moldovei”, a spus Dodon. Potrivit lui, concernul „Gazprom” nu împarte datoria în cea a Transnistriei şi cea a Moldovei. El a mai vorbit despre patrimoniul companiei „Moldovagaz” cu care s-ar putea face un troc cu „Gazprom”.

Apare întrebarea firească: de când șeful statului are în competență probleme economice de care se ocupă Guvernul și Parlamentul? Mai ales când e vorba de obiective strategice!

În alt context, pe care Igor Dodon a ținut să-l sublinieze că nu miroase deloc a colivă electorală, el a lansat așa-zisa Mișcare populară patriotică în sprijinul președintelui țării, chiar în fața Președinției. Niște oameni chinuiți, care nu înțelegeau pentru ce se află în capitală, unii dintre care crezând că Dodon e președintele Parlamentului, au fost aduși de la locul de muncă de către șefii lor din raioane, susținători ai socialiștilor. În discursul său ținut în frig de pe scările președinției, Dodon a subliniat că „a susține astăzi Președinția înseamnă a susține valorile fundamentale, precum statalitatea și neutralitatea Republicii Moldova” și că „Mișcarea populară patriotică din Republica Moldova va deveni un instrument social eficient întru protejarea valorilor menționate”.

Dodon nu se mai poate bizui pe Partidul Socialiștilor și și-a încropit încă o „gardă”? De cine și de ce vrea să se protejeze Dodon? De o nouă suspendare pentru o nouă „iminentă” încălcare a Constituției de către șeful statului? Pregătește o răzmeriță pentru cazul în care nu îi vor conveni rezultatele alegerilor? Vom primi răspuns la aceste întrebări cât de curând.

 

Absenteismul

Ianuarie 18, 2019

Nu auzim și nu suntem auziți. Vorbim și nu vorbim. Adevărul în șoaptă îl rostim.Privim dar,nu vedem. Ne credem tari, slabi fiind. Ne vrem mari,dar suntem mici. Ne considerăm a tot știutori, de fapt fiind doar un picușor pricepuți în bănuieli, suspiciuni și presupuneri.Considerăm paiul din ochiul vecinului capul tuturor relelilor, dar bârna din propriul ochi nici nu încercăm s-o observăm,dar mite s-o scoatem din ochi. De aceia tot ce se întâmplă în preajmă vedem ca printr-o ciață de lacrimi. Lacrimi nu de durere ori de tristețe că nu putem schimba ceva, nu. Lacrimi generate de impuritățile din ochi

Ne complacem a considera că spunem adevărul în ultima instanță, uitând că suntem doar oameni. Nu Zei și Dumnezei care nu greșesc, dar muritori de rând cu păcatele noastre pământești. Cu greșelile noastre omenești. Cu gândurile noastre, poate nu întotdeauna curate, poate nu întotdeauna corecte.

Scriu aceste rânduri și mă gândesc, că nu se știe dacă vre o dată le voi da citire în voce.La ce bun mă mai gândesc.Are cineva nevoe de ele mă mai întreb. Gânduri durute, venite din adâncul sufletului. Dar și gânduri, care îmi dau perfect seama,pot trezi sentimente de antipatie totală.Unii cu barba sprijinită în palmă, vorba poetului, vor tăcea cuprinși de niște cugetări. Alții vor râde și în cel mai bun caz, le vor respinge ca pe un joc de-a trasul mâței de coadă. Și unii și alții vor avea dreptate. Dreptatea lor personală.Fiecare cu dreptatea sa, numai de dânsul înțeleasă și numai pentru dânsul tălmăcită anume astfel. Așa este,așa a fost și așa va fi .Știut lucru. Adevărul greu se acceptă, iar neadevărul și mai greu se combate. Adevărul supără iar neadevărul ucide.

Spuneam mai devreme ca așa sunt așezate lucrurile decând e Lumea. E așa și nu chiar așa. Căci și mai știut este că mai întâi a apărut adevărul apoi minciuna. Prima a apărut înțelepciunea apoi Prostia. 7 ani de acasă au fost primii din viață și nu ultimii. Și binele mai devreme sa stabilit decât răul.

Greu.

Greu ca un destin lovește cuvântul insultei. Dar cât de ușor se rostește? Și odată rostit nu-l mai poți întoarce. Ne căinăm cu disperare că și de astă dată mintea cea de pe urmă nu minte. Ne dăm prea târziu seama despre aceasta și rostind cuvinte de jurământ ,uităm a uita de păcate și din nou o apucăm pe același drum a prostiilor noastre mai mari și mai mici.

Suntem în campanie electorală. N-am să obosesc să repet. Alte legi în această lună electorală ne cârmiesc. Legea promisiunilor deșarte și a bătăliilor înverșunate. Luna apocalipsei electorale. Vicleană și perfidă perioadă.

Dar va veni. Numaidecât va veni și a doua zi după ziua cea mare când noi cu dumneavoastră vom alege. Grea povară sunt și aceste alegeri.Poate cea mai grea, trebue să recunoaștem. Suntem sortiți să o ducem de voie și de nevoie. Vom rezista ori nu vom rezista, depinde de noi toți și de fiecare dintre noi în parte. Mai există o cale ademenitoare și ispititoare , amăgitoare și lașă ca o primă dragaoste. Să evităm confruntarea directă dintre noi și o nenorocită bucată de foaie numită buletinul de vot.Sigur că ne este teamă că și de astă dată vom da greș. Sigur că ne este frică de acea crâncenă luptă pe viață și pe moarte., care dacă e să ne gândim bine, durează doar 30 de secunde. Doar atât vom sta noi față în față cu niște nume de candidați și a niște sigle de partid în dreptul cărora trebuie să apăsăm o ștampiluță pe care sunt încrustate doar două litere De și A. Dar doamne cât de scump poate deveni până la urmă acest mult râvnit DA.

Cum să nu-ți tremure mâna de emoțiile fricii ca nu cumva aceste magice litere să poposească nu în dreptul celuia care ne reprezintă și care de fapt suntem noi înșine, este esența noastră și năzuințele noastre. Pentru ca mâna să nu tremure ca o frunză în bătaia vântului, se cere în această lună electorală Să auzim și să fim auziți.Să vorbim în voce, dar să nu șoptim cu frică. Să înțelegem și să fim înțeleși. Oricât de dureros și neplăcut ar fi, să ne înarmăm cu voință și să scoatem gunoaiele din propriul ochi, ca să putem vedea tot ce se întâmplă în jurul nostru nu prin pâclă de lacrimi, dar limpede și curat. Și atunci, fiți siguri, că blestemata zicală Mintea moldoveanului cea de pe urmă, va rămâne doar o simplă creație orală.

Pagina 1 din 2

Cele mai citite articole

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 14-01-2019 2993

Dodon a primit o lovitură drept în moale…

În campania electorală este important orice gest, orice faptă care aduce dividende politice. Loviturile de imagine pot însă avea un impact devastator dublu. Este și cazul lui Dodon, care a...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 08-10-2018 2576

O tragedie parcă „trasă la indigo”, ca a…

E iarăși octombrie... De zece ani, în această lună retrăiesc tragedia prin care a trecut familia mea. E pentru prima oară când scriu despre asta, dar sper că pot astfel...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 25-02-2019 1824

Cine clatină barca numită Republica Mold…

Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 22-02-2019 1384

Sandu si Năstase, de la otrăvire, la sin…

Că liderii blocului ACUM suferă de lipsă acută de inspirație se știe de multă vreme. Se creează impresia că toate acțiunile sunt improvizații ad hoc, în funcție de situația momentului...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 26-02-2019 1373

Țambalul nostru cel de toate zilele sau …

Moldovenii au votat. Așa cum au considerat ei că e mai bine. În linii mari, alegerile au legitimat o stare de spirit din societate și au reconfigurat scena politică, pornind...

Ultimele Opinii VBlog

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 04-07-2019 311

Onestitatea lui Dodon

Comentatori politici apropiați guvernării pro-europene – soc...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 01-07-2019 409

Îngrijorarea românilor basarabeni

Toată lumea este de acord că factorul extern a avut un rol i...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 25-06-2019 288

UNIREA, ACUM ORI NICIODATĂ. Saltul periculos care încă ne mai poate salva

Cine nu riscă, nu bea șampanie, spune o veche vorbă rusească...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 25-06-2019 245

Experimentul Moldova

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preş...

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.