Onestitatea lui Dodon

Scris de Iulie 04, 2019 309 0

Comentatori politici apropiați guvernării pro-europene – socialiste consideră că, la alegeri locale din acest an, Partidul Socialiștilor și Blocul politic ACUM ar trebui să aibă o colaborare onestă, dincolo de ideologiile politice care îi desparte. În acest sens, preşedintele Dodon şi-a manifestat intenţia de a încheia un acord de fair-play cu Blocul politic ACUM prin care formațiunile politice să se angajeze că în viitoarea campanie electorală, candidaţii nu se vor confrunta abordând chestiuni geopolitice ori prin atacuri la persoană. De aici.

Ideea colaborării de lungă durată a socialiștilor cu pro-europenii este susținută și de analistul politic din România, Armand Goșu, care, într-un interviu pentru Europa Liberă, opinează că Blocul politic ACUM și Partidul Socialiștilor ar trebui să rămână mai multe cicluri electorale împreună. ”Frica de Plahotniuc și de rețelele lui îi ține împreună pe socialiști și pe pro-europeni”. De aici.

Nu știu dacă noua coaliție aflată la putere între Prut și Nistru are, sau nu, frică de Plahotniuc – e mai puțin relevant. Constat doar, că noua putere folosește autoritatea politică pentru a redistribui dividendele de putere obținute – ministere și instituții publice. Ca exemplu aduc faptul că, recent, președintele moldovean îl somează pe procurorul general să își dea demisia, în caz contrar, noua majoritate parlamentară va căuta soluții de schimbare a legislației existente pentru ca demiterea procurorului general. De aici.

Înțeleg, lustraţia politică din prezent are scopul decuplării Partidului Democrat de influenţele pe care le-a avut. Se exercită presiune, aproape depășind limitele legale, pentru eliminarea exponenţilor ori simpatizanților Partidului Democrat din instituțiile statului.  Tocmai de asta, într-o declarație de felicitare adresată de Departamentul de Stat Cabinetului Sandu se solicita reținere în fața tentației de răfuială politică.  Observ doar că, acest tip de presiuni se întâmplă și în instituții în care nu au existat semne de subordonare decizională în fața lui Plahotniuc. Dar să nu fim cârcotași, s-a întâmplat și la case mai mari!

Mai relevant este faptul că, majoritatea parlamentară condusă de doamna Greceanâi a votat, în prima lectură, un proiect de lege care transformă Consiliul Suprem de Securitate într-un organ de stat care își va subordona toate instituțiile statului. Conducătorii autorităților publice centrale, care vor refuza să prezinte în Consiliu Suprem de Securitate datele solicitate de președintele Dodon, vor risca pedepse de ordin contravențional sau chiar dosare penale. Observ că, în mod aproape inconștient, Blocul politic ACUM a participat la crearea unei suprastructurii de putere prin care președintele Dodon va controla toate instituțiile statului moldovean.De aici.

Probabil primul-ministru Maia Sandu nu a observat că acest artificiu introdus în funcționarea Consiliului Suprem de Securitate, îl va transforma pe președintele Dodon în deținătorul principal de putere în stat. Prin intermediul Consiliului Suprem de Securitate, domnul Dodon se va plasa deasupra procesului de redistribuire politică care are loc în acest moment – indiferent de coloratura politică deținută, membrii acestui Consiliu, șefi de instituții și ministere, îi vor da raportul.

Prin controlul pe care instituția prezidențială îl va deține asupra  Consiliul Suprem de Securitate republica parlamentară se transformă în republică prezidențială – președintele Dodon va conduce, de jure, Cabinetul de Miniștri.

De pe aceste noi poziții de putere domnul Dodon poate solicita celor doi lideri ai Blocului politic ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, o colaborare electorală onestă pentru viitoarele confruntări electorale – domnia sa va avea deja toate instituțiile de putere în buzunarul său. Atunci își va permite, nu-i așa, să fie cât se poate de onest!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cele mai citite articole

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 14-01-2019 2992

Dodon a primit o lovitură drept în moale…

În campania electorală este important orice gest, orice faptă care aduce dividende politice. Loviturile de imagine pot însă avea un impact devastator dublu. Este și cazul lui Dodon, care a...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 08-10-2018 2574

O tragedie parcă „trasă la indigo”, ca a…

E iarăși octombrie... De zece ani, în această lună retrăiesc tragedia prin care a trecut familia mea. E pentru prima oară când scriu despre asta, dar sper că pot astfel...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 25-02-2019 1823

Cine clatină barca numită Republica Mold…

Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 22-02-2019 1383

Sandu si Năstase, de la otrăvire, la sin…

Că liderii blocului ACUM suferă de lipsă acută de inspirație se știe de multă vreme. Se creează impresia că toate acțiunile sunt improvizații ad hoc, în funcție de situația momentului...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 26-02-2019 1372

Țambalul nostru cel de toate zilele sau …

Moldovenii au votat. Așa cum au considerat ei că e mai bine. În linii mari, alegerile au legitimat o stare de spirit din societate și au reconfigurat scena politică, pornind...

Ultimele Opinii VBlog

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 04-07-2019 310

Onestitatea lui Dodon

Comentatori politici apropiați guvernării pro-europene – soc...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 01-07-2019 406

Îngrijorarea românilor basarabeni

Toată lumea este de acord că factorul extern a avut un rol i...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 25-06-2019 287

UNIREA, ACUM ORI NICIODATĂ. Saltul periculos care încă ne mai poate salva

Cine nu riscă, nu bea șampanie, spune o veche vorbă rusească...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 25-06-2019 243

Experimentul Moldova

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preş...

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.