Fratele meu, dușmanul meu sau de ce nu pot fi reconciliați basarabenii?

Scris de Mai 09, 2019 123 0

Un fragment din titlu l-am desprins dintr-un roman citit în adolescență, dar și de o sintagmă din Cartea Proverbelor a împăratului Solomon: „Duşmanul meu, fratele meu”.

Sigur, majoritatea basarabenilor, profund evlavioși în stil rusesc, mai degrabă adoptă ideea fratelui care le este dușman decât preceptul creștin, potrivit căruia trebuie să iubești și pre dușmanul tău ca pe tine însuți…

E un lucru arhicunoscut, toată Europa civilizată serbează Ziua de 9 mai drept Ziua Europei, Ziua Reconcilierii. Numai URSS și succesoarea acesteia, Rusia, continuă cu înverșunare să-și arate mușchii cu parade militare.

Bine, mentalitatea rușilor nu mai poate fi schimbată (cel puțin sub regimul Putin), dar noi, cei care am avut de suferit crunt din cauza lor? Mă uit la știrile TV exagerat de generoase cu socialiștii și comuniștii purtând cu mândrie „gândacul de Colorado în piept” la Șerpeni, care a pus începutul noii ocupații, și mă gândesc: cât va mai dura această paranoia? Deoarece credeam că după tot ce s-a întâmplat pe malurile Nistrului și în estul Ucrainei nu vom mai avea de a face cu această umilință. Oameni străini de neamul nostru sau niște rătăciți să fie arătați la televizor cum se închină celor care ne-au adus doar durere și suferință!

Conducerea Delegației UE, deja de mai mulți ani, organizează la Chișinău și în alte orașe din Moldova manifestări prilejuite de Ziua Europei, numai că după 9 mai. De ce după 9 mai? S-ar putea să fie o decizie înțeleaptă această amânare cu câteva zile, dar cât o să ne mai temem să nu-i supărăm pe alții?

Chișinăul a avut un primar care a reușit să-i adune pentru prima dată la aceeași masă pe foștii participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, indiferent în ce armată au luptat: sovietică sau română. Până atunci, veteranii Armatei Române nu numai că nu erau invitați la festivități, dar erau tratați ca niște „fasciști”.

Cei care tânjesc după imperiul sovietic, de orice etnie ar fi ei, nu sunt capabili de așa ceva, fiindcă ura lor față de tot ce e românesc le întunecă mințile. Mă gândesc: cum poți să mergi la biserică, să te închini la icoane și să-i urăști în același timp pe frații tăi?

În această zi, când bătrânul continent se solidarizează, să ne salutăm creștinește: „Hristos a înviat!”; „Mulți ani, Europa!”. Și să nu uităm că Europa, leagănul civilizației moderne, rămâne comună pentru noi și pentru cei care vor veni după noi!

 

 

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cele mai citite articole

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 14-01-2019 2863

Dodon a primit o lovitură drept în moale…

În campania electorală este important orice gest, orice faptă care aduce dividende politice. Loviturile de imagine pot însă avea un impact devastator dublu. Este și cazul lui Dodon, care a...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 08-10-2018 2492

O tragedie parcă „trasă la indigo”, ca a…

E iarăși octombrie... De zece ani, în această lună retrăiesc tragedia prin care a trecut familia mea. E pentru prima oară când scriu despre asta, dar sper că pot astfel...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 25-02-2019 1676

Cine clatină barca numită Republica Mold…

Se știe, orice comparație șchiopătează. Dacă e să comparăm statul numit Republica Moldova cu o navă, aceasta ba plutește în derivă, ba se apropie periculos de niște ghețari care ar...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 26-02-2019 1297

Țambalul nostru cel de toate zilele sau …

Moldovenii au votat. Așa cum au considerat ei că e mai bine. În linii mari, alegerile au legitimat o stare de spirit din societate și au reconfigurat scena politică, pornind...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 22-02-2019 1278

Sandu si Năstase, de la otrăvire, la sin…

Că liderii blocului ACUM suferă de lipsă acută de inspirație se știe de multă vreme. Se creează impresia că toate acțiunile sunt improvizații ad hoc, în funcție de situația momentului...

Ultimele Opinii VBlog

Leonid Smolnitchi - avatar Leonid Smolnitchi 23-05-2019 44

Cenușa iubirii

Crescuseră de mici împreună. De mici deprinseseră că această...

Natalia Hadarca - avatar Natalia Hadarca 22-05-2019 145

Ceea ce nu te omoară te întărește, dar până unde poate ajunge minciuna și manipu…

Pluralismul de opinie constituie un apanaj al unei societăți...

Nicolae Federiuc - avatar Nicolae Federiuc 18-05-2019 231

Un gând despre Nicolae Josan și toată gașca de inculți

De câțiva ani, de când Andrei Năstase a decis să iasă din bu...

Victor Nichitus - avatar Victor Nichitus 17-05-2019 114

Cutremurul europarlamentarelor

Politicienii moldoveni așteaptă rezultatul alegerilor pentru...

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.